Mi-a reținut atenția de îndată ce s-a prezentat: Flavius Iagăru! Flavius era unul dintre numele pe care l-am ales în cazul în care Dumnezeu ne-ar fi dat un băiat.
L-am urmărit cu atenție și mi-a făcut de la început o impresie bună. Îmbina decența cu o curiozitate sănătoasă. Constituția sa mai firavă devenea secundară atunci când vorbea. Ochii săi erau foarte expresivi și emana acel foc care mistuie pe cei ce au un crez puternic. Căci mai presus de orice Flavius a fost un credincios.
Colegii îl tratau cu respect. Era evident pentru toți ca Flavius va fi o voce pentru Dumnezeu. Mi se părea uneori prea grav pentru anii lui. Părea că greutățile au venit prea repede la el. Își căuta cuvintele cu atenție pentru că nu voia să deranjeze. L-am perceput ca pe un student discret. Dar când vorbea despre slujire radia de o bucurie și convingere de care duc lipsă destui predicatori. În fond Hristos e jarul inimii noastre.
Mă simt fără cuvinte și neputincios în fața acestui sfărșit. Doar când mă rog îmi găsesc liniștea. Mi-aș fi dorit să îl văd înflorind. Dumnezeu a decis altfel. M-am uitat la fotografia sa. Eu sunt în fundalul ei. Nici nu îmi doresc mai mult de la viață acum decât să fiu fundalul unor oameni care să ducă mai departe Evanghelia.
Împărtășesc durerea familiei și mă rog pentru putere duhovnicească. Să vă ajute Dumnezeu să faceți față acestei suferințe!
La revedere Flavius!
Florin Ianovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.