Sărbători fericite în Domnul Isus!
Iată un scurt raport al lucrării noastre în Murshidabad:
La casa bunicilor
La sfârşitul lunii noiembrie am avut călătoria noastră anuală la casa „Didei” (bunicuţa noastră bengaleză, care stă cu noi). Dida, cam cu o lună înainte de a merge acolo, nu putea dormi, gândindu-se la călătorie şi la rudele ei. Noi, pe de altă parte, ne făceam planuri de a predica din nou în zona satului dânsei, care este undeva lângă Baharampur, în Districtul Murshidabad. Este un district dominat de musulmani. Dar hinduşii sunt prezenţi, de asemenea, în satele amplasate pe marginea râurilor din regiune. Echipa noastră a fost alcătuită din patru persoane, inclusiv Dida. Pe lângă Dida erau Bhupen, Mary şi Daniel. Dida a cumpărat o cutie de tablă cu nişte daruri în ea, pentru rudele ei. Aveam o mulţime de bagaje de cărat pe lângă Dida, care poate să se mişte foarte încet.
Ne luasem pe lângă materialele de protecţie a filmului, chitara şi bagajele personale. La dus am avut atât glorie cât şi rusine. În Raninagar, care este o staţie religională de regrupare a vagoanelor, am avut cam o oră de aşteptat, timp pe care l‑am folosit cântând cântări evanghelice şi împărţind tractate pe peron. Oamenii veneau din toate părţile să ia tractate din mâna lui Bhupen. Din Raninangar ne-am odihnit până în Siliguri. Dar în Siliguri odihna noastră ne-a fost deranjată de noiii veniţi, care nu s-au lăsat până nu ne‑au pus pe toţi în poziţie şezândă. Ne-am simţit ruşinaţi că noi, care-L lăudaserăm pe Domnul în Raninangar, am devenit un prilej de ceartă (dacă noi ne odihneam, ceilalţi doi nu puteau să stea comfortabil pentru că paturile noastre erau coborâte). Am ajuns în staţia Khagraghat noaptea, pe la 12. Cum nu era niciun fel de vehicul, a trebuit să aşteptăm, ca de obicei, până la 6 dimineaţa, când se face lumină. Dimineaţă, după ce am schimbat trei maşini, am ajuns în satul Didei. Am lăsat-o pe Dida împreună cu Mary.
Pentru predicare nu am găsit biciclete ca data trecută. Trebuia să mergem pe jos. În prima zi am luat cu noi toate articolele pentru proiectarea filmelor şi pentru predicare. După o noapte chinuită în staţia de tren şi cu bagaje grele, călătoria de predicare nu a fost uşoară, ba chiar plină de ispite. Nu am putut merge prea departe. Am predicat atât musulmanilor cât şi hinduşilor. În câteva sate am întâmpinat opoziţie, pentru că mai predicasem acolo. O persoană ne-a înşelat cu promisiuni de ajutor pentru a arăta filmul. La sfârşitul zilei ne-am întors descurajaţi şi obosiţi. Am arătat filmul la casa fratelui unde stăteam peste noapte. A doua zi, cu minţile înviorate de o noapte de odihnă adevărată într-un pat, ne-a trecut prin minte să lăsăm acasă partea de bagaje pentru proiectarea filmului. Am luat numai chitara, laptopul şi tractatele. După ce am schimbat două maşini, am ajuns într-un loc nou, în care nu mai predicasem până atunci: orăşelul Horiharpara. După o predicare scurtă, în piaţă, ne-am îndepărtat pe jos să predicăm în satele din regiune.
Primele sate în care am predicat erau dominate de musulmani, cu excepţia pieţei. Într-un sat, un musulman ne-a ameninţat cu „oameni răi”. Am ignorat ameninţarea şi am mers în continuare într-un alt sat musulman. De acolo am petrecut într-un sat hindus, unde un tânăr ne-a arătat o ospitalitate specială. Ne-a cumpărat săpun şi şampon pentru baie (am făcut baie într-un lăcuşor din sat) şi ne-a dus din nou cu motocicleta la staţia de autobuz. Şi bine a făcut, pentru că musulmanii ne aşteptau pe drumul de întoarcere. El este un aurar care are casa lângă piaţă. După ce ne-a mai oferit şi dulciuri la un magazin, ne-a lăsat în staţie. După ce am ajuns din nou în satul Didei, am arătat filmul într‑un sat din vecinatate (Goshpara) şi – din nou – ne-am întors la casa Didei. În ultima zi am mers să vestim Evanghelia. La întoarcere, în Jalpaiguri, am avut din nou şansa să cântăm pe tren. Călătoream cu multe persoane din Jalpaiguri în acelaşi vagon. Dimineaţa, înainte de a ajunge în Jalpaiguri, cineva ne-a făcut un compliment care se întâlneşte mai rar. El ne-a numit „Talibani creştini”, pentru că noi zi şi noapte nu ştim altceva decât Isus. Aşa să fie! Să nu ne mai vedem noi, ci numai El.
Iata câteva motive de rugaciune:
1. Pentru mântuirea rudelor Didei şi a tuturor acelora care au auzit Evanghelia în timpul călătoriei de anul acesta.
2. Pentru relaţii de dragoste şi acceptare între Dida şi Mary. Deşi dânsele provin din acelaşi mediu, întâmpină mari dificultăţi în a fi împreună ca surori în Domnul Isus.
3. Pentru programul de pe 25 decembrie pentru copii, atât în Haldibari cât şi în Jalpaiguri.
4. Pentru studiile lui Som (băiatul mai mare care este cu noi).
5. Pentru extinderea lucrării în Gadra şi Ambari.
Daniel
All my hope is in Jesus Christ!
Împreună cu o echipă de fraţi indieni, Daniel este implicat în lucrări ca: plantare de biserici în West Bengal, păstorire, ucenicizare, evanghelizare personală, evanghelizare de stradă, evanghelizare prin film, distribuire de tractate, traducere şi scriere de tractate, afişe cu versete, cercul literar, lucrarea cu femeile, lucrarea cu copiii. Daniel este şi profesor la All Nations Theological Seminary (ANTS).
Pentru a susţine şi financiar lucrarea în care este implicat Daniel, sunt deschise următoarele conturi:
RON RO35BRDE340SV25437653400
EUR RO31BRDE340SV25437733400
BRD, Sucursala Suceava cu specificația: Donaţie pentru familia Olteanu
Adresa de contact: danielolteanu@yahoo.co.uk
Vezi şi celelalte scrisori misionare în pagina:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.