După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Pastor Marius Birgean - Are Dumnezeu nevoie să fie apărat cu Kalașnikovul?

Prima saptămână plină a noului an ne-a adus față în față cu realitatea brutală a răului din lume. În ciuda faptului ca oamenii de pe toate meridianele și-au urat unii altora să aibă parte de tot ce este mai bine în noul an, în ciuda focurilor de artificii din noaptea de Revelion începute cu locuitorii din Tuvalu si finalizate cu cei de la capătul celălalt al fusului orar, în ciuda milioanelor de petrecăreți din noaptea de Anul Nou, primele zile ale lui 2015 ne-au confruntat cu aceeași veche problemă a umanității: ura și violența care ucide. A ucis de la Cain încoace și a facut nenumarate victime până la jurnalistii de la Charlie Hebdo din Paris, Miercurea aceasta. (În plus, și alte victime„colaterale”- ostaticii din magazinul evreiesc, politiști, etc.).

Acum, lumea intreaga este împărțita între „Je suis Charlie” și cei care, deși simpatizează cu victimele acestui atac laș și barbar, au o alta opinie în ce priveste libertatea de expresie, sau- mă rog, de limitele ei- până unde poate merge ea.

Întâi de toate, este clar faptul ca riposta atacatorilor islamici asupra redacției saptămânalului francez, asupra unor satiriști și caricaturiști a fost la urma urmei un act barbar și reprehensibil. Dimensiunea dispoportionată a ripostei este clară: moarte versus satiră. Ca să parafrazez titlul unui cotidian de la noi:„Nimeni n-a omorât vreodată pe cineva cu o foaie de hârtie”.Și totuși...

Exista, totuși - un „totuși”...Avocatii libertății de exprimare fără nici o limită sunt oripilați la gândul ca libertatea presei este pusă acum în pericol, că fie guvernele țărilor europene vor recurge la anumite măsuri (gen Big Brother) punând „botniță” presei pentru a evita pe viitor asemenea tragedii (o îngrijoare pe undeva justificată), fie pus și simplu, teama de asemenea riposte violente vor conduce la o auto-cenzură care, se spune, iarasi- nu este un lucru bun.


Evident că traim ca într-un deja-vu: toate predictiile legate de conflictul civilizaiilor de care a vorbit la inceputul anilor‚ ’90, politologul american S.Huntington. se adeveresc. Evident că avem de-a face cu o comunitate care nu înțelege si nu poate accepta „valorile” occidentale ca și libertatea presei, libertatea de expresie, dreptul la a satiriza, de a lua în  bașcălie, etc. (Chiar daca Franța este patria a mai mult de 6 milioane de musulmani- mult trambițata integrare multiculturală este un experiment nereușit, nu doar in Franța ci mai peste tot în Europa de Vest). Dar ce se poate spune despre occidentalii seculari și emancipați? Oare ei fac un efort in a înțelege resorturile interioare ale celuilalt? Într-o lume în care orice vestigiu al sacrului a fost izgonit din sfera socială și privatizat în mod forțat, redus la dimeniunea strict personală, nu este totuși un sacrilegiu să calci în picioare ce este mai sfânt și mai prețios în forul interior al celuilalt?

Să fie clar: eu nu cred deloc în dumnezei care trebuie apărați cu Kalasnikovul sau cu bombe și a caror profeți trebuie răzbunați prin băi de sânge și masacre. (Îmi vine în minte, replica celebră a tatălui lui Ghedeon atunci când altarul lui Baal a fost sfărâmat de fiul său, iar locuitorii cetății cereau cu asiduitate răzbunarea „zeului”lor’ și care a răspuns: ”apere-se Baal împotriva lui, pentru că i-au sfărâmat altarul”. (Jud.6:32 ).

Dumnezeul adevărat, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos este atot-puternic și nu are nevoie de „sprijinul” nostru pentru a-I repara onoarea calcată în picioare. Într-o zi, El va pedepsi orice necinstire a Numelui Sau si pe orice batjocoritor. Între timp, El lasă mărinimos ca soarele Lui să stralucească și peste buni și peste răi si dă ploaie peste cei drepți si peste cei nedrepți (cf. Mat5:45). Si totuși, atunci când credința cuiva (pe care nu o împărtășesc, dar cred în dreptul fiecărui semen al meu de a crede cum îi dictează conștiința) este batjocorită, mă simt și eu într-un fel vizat. Mai ales, că aproape zilnic, ce este mai sfânt și prețios pentru creștini, este ridiculizat, batjocorit în această lume de exponenții secularismului. Și totul, în numele libertății de expresie: crucifixul este pus într-un vas cu urină (și se considera „artă!”), Mântuitorul și apostolii sunt portretizați în anumite filme ca homosexuali iar alte teme ale Scripturii sunt batjocorite si bălăcărite sistematic. Ceva în mine se frânge și strigă: „Până când?” La fel, cum îmi vine să strig și să plâng când ma gândesc la frații mei creștini din lumea islamică care vor deveni „țapi ispășitor” în fața unor mulțimi manipulate și isterizate.

Este oare, lipsa de reacție similară a creștinilor o slăbiciune care trebuie exploatată pentru că, nu-i așa, nu trebuie să ne temem de riposte? Cu alte cuvinte, faptul ca creștinii în mod obișnuit nu vor face niciodată ce am văzut în săptamâna asta la Paris-este o undă verde dată celor care cred că pot sa râdă chiar de orice, să își bata joc chiar de orice, oricând...? Poate, cineva ar trebui totuși să se gândească și la acest aspecte mai serios decât a facut-o până acum.

Da, armele copiilor lui Dumnezeu, ale urmașilor Mielului nu sunt Kalașnikovul- ci de o cu totul altă natura: rugăciunea, răbdarea, iubirea (2 Cor.10:3-4). Fie ca prin ele, lumea de astăzi să vadă că între fanatism și iresponsabilitate, mai există o altă cale: calea lui Cristos...

Marius Birgean

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.