NewsNet Creștin: Rubrica ☞ Opinia liberă este destinată publicării articolelor care nu tratează subiecte religioase sau spirituale, dar care sunt scrise de evanghelici.
Articolul de astazi e
scris de o romanca cu care ne mindrim, invitata noastra speciala de astazi, Adelina
Ghilea. Preocupata de exploatarea sexuala a femeilor, de conditiile inumane
in care traiesc femeile care sunt traficate pentru sex, Adelina vrea sa faca
ceva.
In primul rind vrea sa informeze Romania si toti romanii privind situatia
tragica a femeilor care sunt traficate si exploatate sexual, in special femeile
Romaniei care ajung in Occident. Subiectul acesta e o prioritate pentru
interesele ei intelectuale si academice. Este un subiect in care a devenit unul
sau una din expertii Romaniei.
Ne mindrim cu
Adelina si pentru ca e o crestina cu o inima mare pentru cei din jurul ei. O
tinara studenta, Adelina a plecat din Romania cu ani in urma la studii in
Statele Unite. Studiaza la Moody Bible Institute in Chicago, unde este
Asistenta Programatoare si Manager de Statie de Radio la Moody Campus Radio.
Adelina, insa, nu a uitat Romania. Periodic se intoarce in Romania pentru
conferinte cu femeile si toti cei interesati in subiectul explotarii sexuale a
femeilor Romaniei in Occident.
Recent a fost la Iasi cu acelasi scop. Pe unde
ajunge se informeaza, si ia marturii ale femeilor romance care ajung in
Occident unde traiesc o viata de veritabila sclavie, intr-un cerc vicios din
care nu mai pot iesit. Articolul de mai jos e scris in
intregime de ea. Ii dam cuvintul si ii multumim pentru ca a acceptat invitatia
noastra de a scrie citeva rinduri pentru cititorii nostri. Suntem convinsi ca
articolul ei va va captiva atentia.
- Acest articol
este bazat pe informații care provin din proiectul de informare inițiat de
Adelina Ghilea și Adriana Rus.
Înainte de a
călători în America pentru studii, nu auzisem niciodată despre așa-numitul
trafic de persoane. Pe la programele de știri mai apăreau tot felul de
informații, dar nimic care să fi descris adevărul și să fi informat corect
audiența. Pe de cealaltă parte însă, în America mi se părea că se vorbește
exagerat de mult despre această problemă. Devenisem destul de sceptică, credeam
eu, din pricina temerii ca nu cumva acest interes să fie doar, ceea ce numesc
americanii, un trend; doar o acțiune misionară care este la modă în biserici.
Aveam să aflu mai târziu însă că problema nu era la ce vedeam în jurul meu, ci
mai degrabă la felul în care percepeam eu situația.
În urma cu
aproximativ trei ani, am fost implicată într-un proiect de cercetare în domeniul
organizațiilor misionare pentru o grupare studențească din cadrul Institutului
Teologic Moody Bible din Chicago. Printre multele organizații cu care am luat
legătura, se afla și un cuplu căsătorit din Italia care nu demult puseseră
bazele unui proiect numit Vitae Transformate (vieți transformate). În schimbul
de e-mailuri pe care l-am avut cu acest cuplu, primisem o grămadă de informații
în detaliu care aveau să îmi schimbe gândirea pe deplin. A fost ca și cum ceva
puternic m-a străfulgerat atunci când am ajuns să învăț despre traficul de
persoane din Bologna, Italia - acolo unde activează Vitae
Transformate.
De ce? Pentru că
era vorba despre oamenii mei, despre femei din poporul meu care sufereau peste
măsura de mult. Instant, totul devenise mult prea apăsător și supărător.
Nu mi-aș fi putut
închipui vreodată că într-un oraș european ca și Bologna, cele două principale
orașe din care sunt traficate femeile pentru prostituție sunt Giurgiu și
Oradea. Pentru mine acela a fost un moment decisiv care m-a ajutat să pricep nu
doar problema din bisericile noastre, ci și problema la nivel de
societate.
Problema societății românești
Din cauza unei ignoranțe general dezvoltată, femeile prostituate au devenit
parte din peisajul societații românești; iar efectul acestei realități l-am văzut prima și prima dată în viața
mea. Ori de câte ori ieșeam în afara orașului, fie el Arad, Oradea, Timișoara,
sau altele, le vedeam pe aceste femei. Și ori de câte ori le vedeam, singurul
sentiment respectabil care îl simțiam era mila, iar alteori, sau mai degrabă de
cele mai multe ori, un sentiment de judecată aspră. Dar asta nu se întâmpla
întotdeauna, din pricina faptului că deja mă obișnuisem să le văd. Deja nici nu le mai observam. Erau parte din peisaj.
Aparțineau pe “traseu”. Aș vrea din toată inima să cred că sunt
singura care am căzut plasă acestei mentalități, dar cu toții știm că
realitatea este alta.
Doar din prostituție, în Statele Unite ale Americii, există un venit
anual de 3 miliarde de dolari. Iar în alte țări, ca și Cambodgia, unde
veniturile nu sunt atât de abundente, copii de la cea mai fragedă vârstă sunt
vânduți de către propii părinți pentru prostituție. Este ușor însă să privim la
alte țări, unde traficul de persoane se manifestă cu o prevalență mult mai
mare, fără a ne da seama de durerea din mijlocul țării noastre. În concordanță
cu Global Slavery Index 2014 - cea mai recentă colectare
de date în privința traficului de persoane, realitățile sunt crude: România are
aproximativ 22.600 de oameni care sunt înrobiți în traficul de persoane, în
care este inclusă cu perponderență și prostituția, traficul de persoane fiind
un termen folosit pentru a descrie toate acele persoane care sunt exploatate
prin amenințare, forță fizică, răpire, fraudă, înșelăciune. Pe deasupra, din
cele 37 de țări europene care au fost încadrate în acest studiu, România se
afla pe locul 8 în topul vulnerabilități la această problemă.
Cine sunt aceste femei?
În mod eronat, se crede că femeile pe care noi le vedem în stradă, sau
femeile care pleacă în alte țări pentru prostituție, sunt acolo fiindca își
doresc să fie acolo. Le ignorăm fiindcă ni se pare absolut denigrant să îți
vinzi trupul pentru sex și bani. Pe deasupra, mai îmbinam și discriminearea
socială și rasială, fiindcă, ni se pare nouă, cele mai multe femei din strada
sunt țigănci.
Cu toată seriozitatea însă, care femeie credeți că își dorește cu
adevărat să fie în stradă, expusă pericolului, și “gata” să ofere
intimitate supremă unor necunoscuți? Multe din aceste femei, mai ales cele care
sunt denținute de traficanți, sunt obligate să lucreze cu normă întreagă, adică
să întrețină relații sexuale timp de 8 ore neîntrerupte.
În urmă cu ceva timp, o organizație din Amsterdam, Olanda, care
militează pentru eliberarea femeilor din prostituție, punea la dispoziție o
informație care arâta că din cele 8 mii de femei care lucrează în cartierul
roșu, aproximativ 3000 sunt românce.
Vă mai întreb încă o dată: cine credeți că își dorește cu adevărat să
fie într-o asemenea situație?
Femeile implicate în prostituție sunt dintre cele mai vulnerabile.
În prostituție sunt trei categorii de femei: cele
care “aleg de bună-voie” să se vândă pe ele însăși, cele care sunt fraudate
(sau prostite), și cele care sunt forțate. În general aceste femei au un
punct vulnerabil care are de a face, de cele mai multe ori, cu contextele din
care provin: situație economică dificilă, lipsa de perspectivă, abuz în
copilărie, familii dezorganizate, sau inexistența unei familii. În România,
femeile cele mai vulnerabile sunt cele care provin din orfelinate. Dat fiind
faptul că nu au pe nimeni, în momentul în care ele absolvesc sistemul, sunt
momeală protrivită. Nimeni nu le observă lipsa.
Femeile eliberate sunt foarte rar ajutate.
Atitudinea față de aceste femei, o dată eliberate, este cu adevărat
tristă, ba chiar mai mult- păcătoasă - și aceasta foarte mult pe fondul
mentalității mai sus explicate. De cele mai multe ori o supraviețuitoare a
traficului de persoane este nu doar aspru criticată, ci considerată vinovată și
adesea trimisă la închisoare pentru prostituție. Adeseori ele sunt ostracizate
nu doar de societate ci și de biserici din cauza “necurăției” și a “păcatului.”
În loc
să fie primite, ajutate, și consiliate, ele sunt alungate. Motiv pentru care de
foarte multe ori se întâmplă ca aceste femei să se reîntoarcă în prostituție.
Stigma care noi le-o atribuim contribuie la deteriorarea identității acestor
ființe. Dureros însă este faptul că aceasta stigmă chiar și creștinii
practicanti o atribuie femeilor din stradă. Nu vrem să ne atingem de ele pentru că sunt murdare, pline de păcat. Nu
vorbim despre ele și despre problema traficului de persoane fiindcă ne este
frică să folosim cuvinte ca și prostituție și sex în biserică. Dar daca ne
întoarcem către Cristos, vedem că există speranță, și pricepem în același timp
că exemplul Lui e cu totul diferit de cum trăim noi.
O poveste adevărată
Dați-mi voie să
închei cu mărturia unei femei care astăzi este un creștin puternic, dar care a
trait ani de coșmar fiind traficată în Italia peste mai mult de 10
ani.
M-am născut în România într-un oraș frumos și plin de creștini.
Eu însumi am avut membri în familie care făceau parte din contextul evanghelic.
Când însă mi-am pierdut mama, viața mea a început să devină din ce în ce mai
grea și obositoare. Cu toate acestea, am stat aproape de Dumnezeu și
l-am primit pe Isus în inima la vârsta de 13 ani. Îmi dorisem să devin doctor
din pricina faptului că vedeam o grămadă de oameni săraci care nu puteau
beneficia de servicii medicale. Însă, încercând să lucrez și să studiez la
medicină, făra nici un fel de ajutor și fără familie, a fost foarte
greu.
Într-o după-masă, dupa 8 ore lungi de lucru, am poposit într-o cafenea ca să studiez. Eram o persoană foarte rezervată, însă chelnerul a reușit să îmi
atragă atenția. Mi-a vorbit despre oportunități de slujbă în afara țării.
M-a întrebat dacă vorbesc engleza și s-a oferit să mă ajute, chiar daca eu nu
îmi manifestasem interestul. Date fiind toate greutățile și presiunile
financiare, câteva săptămâni mai târziu am revenit în aceiași cafenea și
am cerut mai multe informații.
Individul îmi promisese o slujbă la un restaurant și aranjase să
vorbesc cu o familie gazdă din Italia. Am vorbit cu ei la telefon și păreau a fi
oameni cumsecade. Am decis într-un final să mă duc în Italia să lucrez peste
vară. Nu îmi luase la revedere de la nimeni altcineva în afară de bunica mea, știind
că voi fi plecată doar pe perioada verii. Aceasta a fost în 1999.
Când am sosit în Italia, lucrurile au luat o întorsătură dramatică. Una
dintre fetele care vorbeau românește mi-a explicat noul loc de muncă. Nu puteam
să cred ce îmi era dat să aud. Speram că totul e o greșeala și doar un vis
urât. Contactasem din nou familia cu care am vorbit inițial iar răspunsul lor a
fost un râset pe care nici în ziua de azi nu îl pot uita. Mi-au luat toate
documentele și le-au înlocuit cu unele false. Mai apoi, m-au vandut unui
patron albanez.
De atunci încolo viața mea a fost caracterizată de abuzuri și violență
în fiecare zi. Ironic, mi se spunea ca sunt printre femeile norocoase care nu a
ajuns triată în bucăți în tomberonul de gunoi, ca alte femei. Prima dată când
am încercat să scap a fost la 2 luni după ce am ajuns în Italia, însă am fost
prinsă și bătută în mod violent.
Viața acestor
femei contează.Veșnicia lor și mai mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.