Cunosc familia Bodnariu demult. Eram student, iar părinții lui Marius (bunicii copiilor răpiți de norvegini) erau membri de seamă ai Bisericii Penticostale Filadelfia din București. Am devenit apoi slujitor în acestă biserică, așa că am reușit să-i admir mai mult. Erau implicați în lucrarea Domnului, atenți la nevoile semenilor și plăcuți înaintea tuturor. Unul dintre fiii lor, Daniel, este în prezent pastor asistent al acestei biserici. Deci, despre o astfel de familie vorbim aici!
De câteva zile bune, autoritățile norvegiene au o cu totul altă părere. Dintr-un exces de zel în apărarea laicității statului și dintr-o crasă lipsă de umanitate, au pus mâna pe copiii lui Marius și a lui Ruth, pentru că aceștia reprezintă un pericol public. Fetița cea mare spuse unor colegi despre Isus, ba chiar cântase cântările Domnului (se vede treaba că „pe un pământ străin”). Corpul profesoral s-a dovedit mai vigilent decât niciodată, așa că au împins lucrurile până la dramă. Cu acte în regulă, în numele unei legi care ar trebui să apere copilul, minorii au fost săltați cu o violență psihologică greu de imaginat și târâți într-o anchetă surdă. Părinții sunt disperați (care n-am fi la fel?!), comunitatea românească alertată (nu doar cea penticostală) și, încet-încet, foruri internaționale implicate în caz. Tragedia unor oameni simpli, dar credincioși, face acum înconjurul lumii, stârnind reacții de solidaritate de unde nici nu te aștepți.
O indignare profundă ne încearcă inimile, cu toate că o temperăm zilnic prin rugăciuni de mijlocire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.