Va transmitem, spre stiinta, programul de rugaciune 2016,
al Aliantei Evanghelice Europene. Programul a fost intocmit de Alianta
Evanghelica din Cehia, iar in Europa este tinut in perioada 10 - 17 ianuarie
2016.
Virgil Achihai,
ÎNTOARCEREA FIILOR RISIPITORI / Luca 15: 11-32
Duminică, 3 ianuarie 2016
Pierduți
Luca 15:11-12
El a mai zis: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr
din ei a zis tatălui său: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.» Şi
tatăl le-a împărţit averea.”
În cartea sa despre pildele evangheliei lui Luca, Kenneth Bailey scrie:
„Timp de mai bine de 15 ani am întrebat oameni de diferite naționalități și
obiceiuri, din Maroc până în India, și din Turcia până în Sudan, despre
consecințele cererii fiului care și-a cerut moștenirea, deși tatăl lui era încă
în viață. Răspunsul a fost întotdeauna același, și conversația a sunat cam așa:
«S-a întâmplat vreodată ca cineva din satul
vostru să ceară așa ceva?»
«Niciodată!»
«E posibil ca cineva să ceară vreodată așa
ceva?»
«Imposibil!»
«Dar dacă, totuși, cineva ar cere, ce s-ar
întâmpla?»
«Cu siguranță, tatăl i-ar trage o bătaie!»
«De ce?»
«Cererea aceasta sugerează că fiul dorește
moartea tatălui.»
O cerere rușinoasă duce la o răzvrătire rușinoasă.”
Ceea ce a făcut fiul mai tânăr este un lucru grav, nu doar față de tatăl
său și de familie, ci și față de comunitatea în care trăia. Comunitatea trebuia
să îl respingă datorită aceste cereri nemaiîntâlnite și a încasării moștenirii;
în felul acesta, el a necinstit tot ce era sacru pentru ei. Toată lumea se
aștepta ca tatăl să-și pedepsească fiul, dar printr-un act neobișnuit de
dragoste, el i-a dat fiului partea de moștenire, dar și dreptul de a o folosi.
De cealaltă parte, fiul mai mare ar fi trebuit să refuze partea lui de moștenire,
să-și mustre fratele mai mic și să încerce să împace pe tatăl cu fiul mai mic.
Chiar dacă fratele mai mare își ura fratele mai mic, tot era responsabil să
încerce să-I împace pe cei doi, din pricina onoarei lui, dar și din pricina
tatălui. Și, totuși, fiul mai mare tace. Tăcerea lui și acceptarea părții lui
de moștenire ne arată nu doar relația lui defectuoasă cu fratele său, ci și
nesocotirea relației lui cu tatăl. Amândoi fiii erau pierduți, unul în lume și
altul acasă. Ambii fii greșeau; ei nu puteau trăi la un loc, iar relația lor cu
tatăl era aceeași.
Rugăciune:
1.
Mulțumire:
* Mulțumim Domnului pentru că ne-a dăruit o familie în
care ne-am născut și am crescut.
* Mulțumim pentru părinții pe care i-am avut.
* Mulțumim
Domnului că ne-a primit în marea Sa familie – Biserica. Mulțumim pentru părinții
spirituali din Biserică și pentru toți cei care au contribuit la creșterea
noastră spirituală.
2.
Ne smerim:
* Că de multe ori nu ne-am cinstit părinții.
* Că de multe ori ne-am răzvrătit împotriva voii lui
Dumnezeu.
* Că uneori
lumea, cu tot ce este în ea, ni s-a părut mai atrăgătoare decât bogățiile
Harului.
3.
Ne rugăm:
* Pentru
tinerii care își părăsesc familiile și bisericile, răzvrătindu-se și căutând
fericirea în alte locuri și lucruri din lume.
*
Pentru ca mulți oameni păcătoși să aibă contact cu Evanghelia.
*
Pentru fiii risipitori din familiile și bisericile noastre.
Luni, 4 ianuarie 2016
A risipit totul
Luca 15:13-16
Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a
strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea ducând
o viaţă destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara
aceea, şi el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din
locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.
Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu
i le dădea nimeni.
Inima unui tată arde de dorința de a-și aduce fiii acasă. El dorește să
discute cu ei și să-i avertizeze cu privire la multele pericole care-i
așteaptă. El dorește să-i poată convinge că tot ceea ce caută ei altundeva, pot
găsi chiar acasă. Cât și-ar dori el să-i poată atrage acasă cu autoritatea de
tată, ca ei să nu fie răniți. Și totuși, dragostea lui este prea mare ca să
facă vreunul din aceste lucruri. El nu-i poate forța și nu le poate porunci să
facă ceea ce dorește el. Neînțelegând ce este dragostea de tată, ei pot refuza
dragostea Lui. Fiul mai tânăr ajunge încetul cu încetul într-un iad personal.
El acceptă probabil cea mai umilitoare slujbă care îi putea fi oferită. Nu se
putea sătura nici dacă mânca nu știu câte păstăi amare, picante și complet
nedigerabile de către oameni. Din pricina foametei din întreaga țară, nici
cerșitul nu mai funcționa; nimeni nu îi dădea nimic. Tânărul se afla la capătul
puterii și îi era teamă că va muri de foame.
Mulți dintre cei care L-au părăsit pe Dumnezeu sau care nu Îl caută pe El,
nu par să o ducă prea rău din punct de vedere material – dimpotrivă. Pe
dinafară, viețile lor merg așa de bine încât unii din noi chiar îi invidiem.
Totuși, plecarea de acasă și părăsirea lui Dumnezeu este mult mai adâncă decât
pare. A părăsi casa Tatălui înseamnă a trăi ca și când nu ai o casă, și a o
căuta peste tot prin lume. Cu toate acestea, căminul este centrul ființei mele,
singurul loc unde pot auzi glasul care spune: „Acesta este fiul meu în care îmi
găsesc toată plăcerea.”
Într-un sens, întreaga viață umană, precum și relația cu Dumnezeu, este o
călătorie spre casă. Este căutarea unui cămin adevărat, care a existat și va
exista întotdeauna; căutarea locului unde putem auzi tot ce trebuie să auzim. Setea
după succes, dorința de a fi acceptat de ceilalți, dependența de satisfacție
personală, nevoia de putere și realizare; toate acestea reprezintă rătăcirea
noastră într-o țară străină. Sunt eu pregătit să vin acasă, unde aceste lucruri
nu sunt importante? Sunt eu gata să mă opresc din căutarea dragostei
necondiționate acolo unde nu poate fi găsită? Dacă ești copil nu trebuie să
faci nimic ca să fii iubit, nu-i așa?
Rugăciune:
1.
Mulțumire:
* Mulțumim Domnului că facem parte din familia Lui.
* Mulțumim
Domnului că El ne-a primit, oricât de păcătoși am fost, ne-a înfiat și suntem
copiii Lui.
* Mulțumim
pentru bunătatea Lui de Tată.
2.
Ne smerim:
* Pentru că de multe ori ne-am depărtat de casă, și nu am
avut o relație de dragoste cu Tatăl.
* Că am risipit averea Tatălui: timpul primit, sănătatea,
darurile.
* Că am fost mai preocupați de lucrurile acestei lumi
decât de dragostea Tatălui.
3.
Ne rugăm:
* Pentru cei care au părăsit casa Tatălui – pentru cei
căzuți.
* Pentru cei care rătăcesc prin lumea asta și Satana îi
amăgește cu „roșcovele” lui.
* Pentru cei care își risipesc timpul și darurile pe
lucruri inutile.
* Pentru ca Domnul să înflăcăreze Biserica Sa în dorința
de a căuta pe cei căzuți și păcătoși.
Marţi, 5 ianuarie 2016
Punctul de întoarcere
Luca 15:17-19
Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai
tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi
duce la tatăl meu şi-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi
împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din
argaţii tăi.»”
Atunci când copiii nu se întorc la Dumnezeu, sau atunci când părăsesc
biserica, deseori părinții se învinovățesc că nu au fost părinți sau creștini
suficient de buni. Creșterea copiilor este în esență o muncă foarte grea,
dincolo de puterile omenești; de aceea, depindem mereu de harul lui Dumnezeu,
care acoperă toate păcatele noastre ca părinți. Copiii noștri vor găsi drumul
spre casă, la Tatăl lor adevărat. Și totuși, mulți părinți nu se pot ierta
pentru eșecurile lor.
O mare problemă în relațiile cu fiii risipitori este resemnarea, sau
renunțarea la ei, ceea ce-i împiedică pe mulți să mai aibă credință și să se
mai roage pentru ei.
Pocăința
Brusc, tânărul își aduce aminte de tatăl lui. El era sărac lipit
pământului, murea de foame și nu apuca să mănânce nici măcar mâncarea porcilor.
Dintr-o dată, tânărul se vede la capătul puterilor.
Pocăința începe odată cu acceptarea condiției,
când omul se vede incapabil să se salveze singur.
Tânărul se gândește la tata, la bunătatea sa față de argați și la
generozitatea cu care le oferea pâinea din belșug. Își dă seama că nu mai are
unde să meargă. E zdrobit, e singur și trist. E pocăit.
El se încrede în bunătatea tatălui și se crede în tatăl său. Pocăința duce la mântuire, dar ea este
legată de credință. Fiul cel mic știe ce fel de om e tatăl său.
Pocăința mișcă voința. Fiul se scoală și pleacă acasă. Atunci când venim la Dumnezeu, trebuie să ne bizuim pe îndurarea și
iertarea Lui.
Rugăciune
1.
Mulțumim:
* Că Domnul
ne-a dat în dar pocăința – nu trebuie să lucrăm pentru ea, ci să ne mărturisim
falimentul și păcatul, fără nicio scuză.
* Că avem în
cer un Tată care ne primește oricând venim la El cu pocăință și credință.
* Pentru Duhul
Său cel Sfânt care ne ajută să ne vedem starea și să-L vedem pe Tatăl iubitor.
2.
Ne smerim:
* Că de multe ori nu am fost mulțumitori de familia lui
Dumnezeu.
* Că am avut gânduri de îndoială cu privire la Tatăl
nostru.
* Că uneori am fost prea mândri atunci când trebuia să ne
pocăim.
3.
Ne rugăm:
* Ca Dumnezeu să dea bisericilor un duh de cercetare și
pocăință.
* Pentru cei ce au părăsit calea Domnului, ca ei să se
întoarcă acasă.
* Pentru părinții cu
copii mici din biserică. Rugați-vă ca ei să nu se bazeze pe ei înșiși pentru
creșterea copiilor, ci pe Dumnezeu, care cunoaște nevoia fiecărui copil.
Miercuri, 6 ianuarie 2016
A deveni tată
Luca 15:20
Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când
era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a
căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.
Dumnezeu Își dorește mult să mă găsească, mult mai mult decât îmi doresc
eu. El nu așteaptă până ne întoarcem noi acasă, până ce ne cerem iertare, până
ce implorăm și promitem să ne străduim mai mult altă dată. El este Cel care
aleargă întotdeauna afară din casă și ne oferă îmbrățișarea Sa.
Întoarcerea fiilor risipitori va fi încetinită sau chiar împiedicată dacă
familia sau biserica nu este pregătită pentru sosirea lor. Tatăl a lăsat
deoparte toate standardele sociale și a alergat spre fiul său, chiar dacă
acesta era încă departe. El a făcut asta ca să-l protejeze de bârfa, mânia,
umilința și batjocura comunității. Un om cu o astfel de poziție în Orient nu
aleargă niciodată. Cel mai probabil, tatăl salva încă o dată viața fiului său,
care altfel nu ar fi fost niciodată acceptat de comunitate, sau de fratele său,
cel puțin nu ca fiu în drepturi. Chiar dacă el s-a întors ca sclav, pentru tata
a contat enorm faptul că fiul său s-a întors acasă. El a arătat tuturor că,
pentru el, fiul său era încă viu. Tatăl a tăiat un vițel, ca toată comunitatea
să poată veni și vedea că fiul său era îmbrăcat cu cele mai bune haine ale
tatălui, că acesta i-a dat un inel cu pecete, și ca toți să împărtășească
bucuria tatălui pentru revenirea fiului.
Fie că suntem fii tineri sau bătrâni, trebuie să înțelegem că toți am fost
chemați să fim tați. Nu este suficient să citim pilda aceasta ca pe o povestire
despre fii, sau să o citim ca pe o lecție dată Fariseilor despre atitudinea lor
față de păcătoși. Nici nu suntem chemați să alegem care dintre fii suntem noi.
Noi nu suntem aici ca să rămânem copii. Noi suntem chemați la Agape – dragostea lui Dumnezeu de Tată –
care este și ținta uceniciei și a vieții de credință. Noi suntem chemați să fim
tați.
Rugăciune:
1.
Mulțumire:
* Mulțumim Domnului că în casa Tatălui există loc pentru
toți cei care vin la El.
* Mulțumim
Domnului că, atunci când venim la El, găsim inima plină de dragoste și
așteptare a Tatălui.
* Mulțumim că
la El găsim iertare, îndurare, că El nu ne pedepsește și nu ne ceartă.
2.
Ne smerim:
* Că am rătăcit prea mult departe de Tatăl.
* Că nu avem o inimă de tată pentru cei care se întorc.
* Că de multe ori am fost o piedică pentru cei care vor
să se întoarcă acasă.
3.
Ne rugăm:
* Ca Domnul să ne umple inima de dragoste – 1 Corinteni
13.
* Să fim sensibili față de cei care se întorc și să îi
ajutăm.
* Să-i acceptăm, nu să îi judecăm.
* Pentru familiile care au copiii rătăciți pe căile
lumii.
* Ca Domnul să ridice tot mai mulți părinți spirituali în
biserici.
Joi, 7 ianuarie 2016
Sărbătoarea
Luca 15:21-24
Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva
cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău." Dar
tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu
ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel
îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim; căci acest fiu al meu era
mort şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se
înveselească.
Atunci când fiul risipitor se întoarce acasă, o cină obișnuită sau o
întâlnire tradițională nu sunt suficiente; este momentul să sărbătorim.
„Dumnezeu se bucură. Nu pentru că problemele lumii au fost rezolvate, sau
pentru că durerea și suferința omului s-a sfârșit și nici măcar pentru că mii
de oameni au fost convertiți și Îl laudă acum pentru bunătatea Sa. Nu, ci
Dumnezeu se bucură pentru că unul din copiii Săi era pierdut și a fost găsit.
El mă invită și pe mine să mă alătur bucuriei Sale. Este bucuria Domnului și nu
bucuria pe care o poate oferi lumea. Este o bucurie faptul că un copil se întoarce
acasă din mijlocul groazei, a distrugerii și a disperării... Dumnezeu se bucură
atunci când un păcătos pocăit se întoarce. Din punct de vedere statistic, nu
este foarte interesant, dar Dumnezeu nu a fost niciodată interesat de cifre. În
ochii lui Dumnezeu, este nevoie doar de un act ascuns de pocăință, un gest mic
de dragoste sinceră, un moment de iertare reală și El coboară de pe tronul Său
și aleargă spre fiul care se întoarce; iar cerurile se umplu de sunetele
bucuriei lui Dumnezeu.” – Henri Nouwen
Putem vedea în fiul mai mare cât de distorsionat era conceptul lui de
bucurie. Întreg satul auzea muzica și se grăbea să ajungă la sărbătoare; numai
fratele stătea afară și era extrem de suspicios. Prin faptul că el nu a intrat
direct în casa tatălui, care a organizat sărbătoarea, el arăta public
împotrivirea sa față de tată, lucru foarte jignitor în cultura lor. Este o
faptă egală cu cea a fiului mai tânăr, la începutul pildei. Situația se repetă;
un fiu este iarăși pierdut. Tatăl ar fi putut să îl ignore sau să îl
pedepsească. Dar el merge iarăși către fiu, se umilește în fața tuturor și,
printr-un gest neașteptat de dragoste, el încearcă să își convingă fiul să
intre în casă.
Fiul mai mare nu arată nici cel mai mic respect și nu i se adresează cu Tată. Dimpotrivă, el își acuză tatăl, spunând
că el era doar robul său și nu fiul său. În felul acesta el își necinstește
public tatăl, și îndrăznește să spună că „niciodată nu ţi-am călcat porunca.”
Fiul cel mare nu se simțea parte din familie. Din punct de vedere emoțional, el
aparținea unei alte comunități. Bucuria lui venea dintr-o masă bogată cu
prietenii și nu din întoarcerea fratelui său, care fusese mort și acum era viu.
Fiul cel mare dorea doar o bucată de carne, ca să aibă parte de un alt fel de
bucurie. Ca biserică, de unde bucuria noastră?
Rugăciune:
1.
Mulțumim:
* Pentru bucuria și sărbătoarea cu care ne-a primit
Domnul la El.
* Pentru mântuirea pe care ne-a pregătit-o prin Fiul Său.
2.
Ne smerim:
* Că de multe ori nu am făcut slujirea noastră cu
dragoste, ci am privit-o ca pe o robie.
* Că uneori am căutat bucuria la cei de afară, nu cu
Tatăl și frații din casa Lui.
* Că uneori am fost nemulțumitori, stăpâniți de un duh de
critică.
3.
Ne rugăm:
* Pentru cei care deși sunt în adunare, sunt tot
pierduți, departe de Tatăl.
* Pentru cei care nu înțeleg dragostea lui Dumnezeu și se
simt dezamăgiți de El.
* Ca Dumnezeu
să ne umple de dragoste și înțelepciune, să știm cum să ne purtăm cu cei
pierduți, de afară, sau din casă.
Vineri, 8 ianuarie 2016
Sindromul fratelui mai
mare
Luca 15:25-30
Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi
s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. A chemat pe unul din robi şi a
început să-l întrebe ce este. Robul acela i-a răspuns: "Fratele tău a
venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit
iarăşi sănătos şi bine." El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în
casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre. Dar el, drept răspuns, a
zis tatălui său: "Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi
niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied
să mă înveselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a
mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.”
Reacția fratelui mai mare este dură, plină de critică, dispreț și judecată.
El nu își dă seama ce departe este de adevărata dragoste, compasiune și
acceptare. El este atât de preocupat de conducerea proprietății, încât este
orb:
* față de inima tatălui și dovezile lui de dragoste
* față de revenirea fratelui său și a schimbării lui totale
* față de viața sa și de plinătatea binecuvântării tatălui.
Poate că și tu ai crescut în biserică, fiind totdeauna ascultător de
părinți și de Dumnezeu. Nu ai fugit niciodată de acasă și nu ți-ai risipit
banii pe diferite plăceri. Ai fost responsabil și ai ținut tradițiile toată
viața, dar tot te-ai simțit la fel de pierdut ca și fiul mai mic.
Rugăciune
1.
Mulțumim:
* Că avem un
Tată iubitor care ne primește oricând, chiar și atunci când „frații” mai mari
nu ne primesc.
* Că El se
bucură împreună cu cerul întreg atunci când un păcătos se întoarce acasă.
2.
Ne smerim:
* Ne pocăim de
momentele în care avem aceeași atitudine ca fratele mai mare.
* Ne pocăim de momentele când, în eforturile noastre, am
ajuns mai degrabă robi, încercând în mod constant să fim pe placul părinților,
al lui Dumnezeu, sau al oamenilor, împlinind așteptările lor.
* Să mărturisim amărăciunea noastră, atitudinea greșită
și nemulțumirea noastră, uitând că avem de o sută de ori mai mult decât am dat
vreodată. Ne mărturisim invidia pe spontaneitatea și bucuria fratelui mai mic.
3.
Ne rugăm:
* Pentru cei pierduți din familiile și adunarea noastră,
ca ei să se întoarcă acasă.
* Pentru cei care slujesc fără bucurie, asemenea unor
robi în casă.
* Pentru cei care au un duh de critică și reproș față de
viața celor care se întorc la Tatăl.
Sâmbătă, 9 ianuarie 2016
Tot ce am este al tău
Luca 15:31-32
„Fiule", i-a zis tatăl, „tu întotdeauna
eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne înveselim şi să ne
bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut, şi a
fost găsit”
2. Petru 1:3
Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce
priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi
puterea Lui.
Pilda fiului risipitor a fost spusă în primul rând pentru fariseii care
stăteau în apropierea Domnului. Ei au fost provocați să spună sfârșitul pildei
– să decidă dacă acceptă sau nu să intre în casa Tatălui, și să se bucure de a
doua naștere a fiului păcătos. Să decidă dacă acceptă să se alăture ospățului,
să-i primească pe păcătoși și să se bucure împreună cu Tatăl; să creadă
asigurarea Tatălui, că tot ce are El este și al lor.
Tot ce am este al tău.
Problema pe care o avem toți este că mereu credem că ne mai trebuie ceva,
ceva nou, sau ceva mai mult, ca să putem fi creștini buni și ca să putem face
lucrurile la care ne cheamă Dumnezeu. Deseori ne lipsește bucuria că suntem în
locul unde ne-a pus, în ciuda tuturor obstacolelor vizibile. Este greu de crezut că bogățiile pe care le
căutăm sunt ascunse chiar sub picioarele noastre. Este greu de crezut că
adevărata comoară este Cristos în noi și faptul că Dumnezeu Și-a așezat
locuința în noi. Este greu de crezut că avem tot ce ne este necesar pentru a
trăi o viață evlavioasă. Ca biserică, deseori ne asemănăm cu Iacob, care atunci
când s-a trezit a exclamat: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, și eu
n-am știut.” Cuvintele: „Fiule, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu
este al tău,” ni se aplică nouă, precum și celor mai înfocați atei. Noi avem
tot ceea ce ne trebuie pentru a trăi o viață împlinitoare cu Dumnezeu; tot ceea
ce trebuie să facem este să intrăm. Dumnezeu se va ocupa de restul.
Rugăciune
1.
Mulțumim:
* Pentru un Tată atât de minunat ca Dumnezeul nostru.
* Că ne-a dăruit tot ce este necesar pentru a trăi o
viață evlavioasă.
* Pentru promisiunea că într-o zi vom moșteni tot ce este
al Lui (Romani 8:17).
2.
Ne smerim:
* Că de multe ori ne-am comportat ca și când nu am fi
fost fii ai Tatălui ceresc.
* Că uneori ne
credem superiori fraților căzuți și nu-i primim cu bucurie și dragoste atunci
când se întorc.
* Că de multe
ori suntem indiferenți față de cei pierduți din jurul nostru.
3.
Ne rugăm:
* Să creștem în înțelegerea bogăției și a măreției vieții
lui Cristos; ca noi, copiii Domnului, să umblăm în siguranța prezenței lui
Dumnezeu în fiecare zi.
* Ca noi, ca biserică, să fim gata să ieșim din zona de
confort și să-i căutăm pe cei pierduți.
* Pentru cei dragi nouă care sunt morți din punct de
vedere spiritual, ca să se întoarcă la Tatăl cu pocăință.
Duminică, 10 ianuarie 2016
Serviciu divin pentru fiii
pierduți
Filipeni 2:4-8
Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în
Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un
lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi
şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost
găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte şi încă
moarte de cruce.
Gândul lui Cristos în noi – să ne uităm la foloasele altora.
„Însuși Domnul Isus a devenit un rob pentru mântuirea noastră. El a părăsit
casa Tatălui ceresc, a venit într-o țară străină, a lăsat deoparte tot ce avea
și prin cruce, S-a întors în casa Tatălui. El a renunțat la tot ce i-a
încredințat Tatăl, ca eu să pot deveni ca El, și să mă întorc cu El în casa
Tatălui” (Henri J. M. Nouwen).
Noi nu avem voie să ne credem superiori deoarece suntem mântuiți tot prin
har, nu prin noi înșine. Domnul Isus, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, nu S-a
considerat deopotrivă cu El.
Domnul Isus nu a mers la cruce ca noi să nu trebuiască să mai mergem, ci ca
noi să Îl putem urma acolo. Domnul Isus a venit pentru ca El, Fiul lui Dumnezeu,
să poată conduce pe toți copiii pierduți ai lui Dumnezeu acasă. Casa Domnului
Isus este și casa noastră. Nu există altă cale de întoarcere la Tatăl decât
prin Domnul Isus.
Scrieți pe o foaie de hârtie numele tuturor fiilor pierduți, a celor care
din diferite motive L-au părăsit pe Dumnezeu sau nu Îl cunosc – copii, prieteni,
părinți, soți/soții, și rugați-vă pentru ei!
Rugăciune:
1.
Mulțumim Domnului pentru vremea de har pe care o trăim și pentru
șansa fiilor pierduți de a se întoarce acasă.
2.
Ne smerim pentru momentele în care am contribuit în vreun fel la
îndepărtarea fiilor căzuți.
3.
Ne rugăm pentru fiii pierduți, ca Dumnezeu să-i aducă acasă,
indiferent cât de departe au ajuns în rătăcirea lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.