După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

miercuri, 10 februarie 2016

† Cazul Bodnariu: Marius s-a întâlnit cu băieții, pentru prima oară după aproape trei luni!

Ieri a fost o zi importantă pentru Marius și Ruth. După aproape trei luni, pentru prima oară, a putut și Marius să-și vadă băieții, pe Matei și pe Ioan. Până acum, doar lui Ruth i s-a dat voie să-i vadă o dată pe săptămână, timp de două ore. A fost emoționant: două ore pe care Marius le-a anticipat și așteptat cu nerăbdare, asteptare cu atât mai grea ținând cont că i se promisese că-l vor lăsa să-i vadă pe băieți săptămâna trecută. Dar Barnevernet a amânat cu o săptămână întâlnirea, pentru că… nu „reușise” să pregătească toate „aspectele” ce țineau de acea vizită.
Și Ruth s-a bucurat nespus când a văzut cât de fericiți erau băieții să-l vadă pe Marius. Iar Marius s-a bucurat de bucuria copiilor, dar și pentru Ruth care aproape căzuse în depresie săptămâna trecută, când lui Marius i-a fost anulată și amânată vizita.
Amândoi băietii s-au bucurat nespus să-l vadă pe „papa”. Au mâncat împreună hot-dogs (dorința pe care băieții au avut-o la întâlnirea anterioară cu Ruth) și în timp ce mâncau, Ioan a spus: „Eu iubesc…” Ruth a întrebat: „Îți place mancarea?”, iar el a răspuns: „Iubesc pe papa!”

Matei le-a spus părinților un vis pe care l-a avut, un vis în care erau din nou împreuna. Marius l-a intrebat dacă în vis erau împreună toți. Matei a răspuns: ”Da, erau împreună Eliana, Naomi, Ioan, Ezechiel, mama, papa și el, Matei!”
Domnul să lucreze și să aducă acea zi cât mai curând! O așteptăm cu toții și, cu atât mai mult, o așteaptă Marius, Ruth și copiii!
Un lucru este clar: copiilor le este dor și îi iubesc pe părinți! Dumnezeu protejează mințile lor firave și chiar prin visuri de noapte îi mângâie și îi încurajează!
Bucuria revederii a fost umbrită de câteva aspecte care i-au îngrijorat mult pe părinți. Pentru moment și din motive obiective, nu le vom face publice, dar vă îndemnăm să vă rugați împreună cu noi lui Dumnezeu pentru copii, ca să-i păzească și psihic, dar și fizic, pentru că știm că numai El o poate face!
Marius și Ruth vă sunt recunoscători pentru dragostea și continuul dumneavoastră suport!
Pastor Cristian Ionescu, purtător de cuvânt

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.