După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

marți, 15 martie 2016

Pastor Samy Tuțac – Apărătorii toleranței și diversității urăsc familia și valorile creștine...

Manifestațiile pentru susținerea familiei Bodnariu și a celorlalte familii de români din Norvegia, au fost și un test al unității creștinilor evanghelici români, din țară și diaspora. Susținerea din partea opiniei publice, a unei bune părți a mass media, dar și din partea autorităților a fost impresionantă. Și totuși, sunt unii care nu văd cu ochi buni această mobilizare exemplară, fără ură și fără incidente, sau cum ar zice cei de la Poliție, fără "evenimente". Marii apărători ai "valorilor democratice", au sărit ca arși când au realizat că manifestațiile pro-Bodnariu sunt și pro-Familie și valori creștine. Una dintre cele mai scrântite dezinformări aruncate pe piață de către "apărătorii toleranței" a fost cea cu "Putin care plătește manifestanții pro-Familie". Am primit iarăși, de la un părinte, un material care explică cine sunt cei care folosesc dezinformarea cu "serviciile rusești" și de ce fac asta:

"Cugetările unui părinte
Mulţi au fost surprinşi de afirmaţia că în spatele manifestațiilor de susţinere a familiilor de români din Norvegia, cărora Barnevernet le-a luat copiii în mod abuziv, ar fi serviciile secrete ruseşti. Ca şi când afirmaţia ar fi adevărată, autorul ei a cerut ca serviciile secrete din România să se auto-sesizeze şi să ia măsuri de protecţie a siguranţei naţionale în faţa marelui pericol rusesc reprezentat de manifestaţiile pro-familie din România şi din multe alte ţări ale lumii. 

Mi se pare firesc să ne întrebăm de ce a fost aruncată acum pe piaţa mediatică o asemenea acuzaţie care, sfidând logica elementară şi bunul simţ, încearcă să  facă legătura între Rusia şi manifestaţiile pro-familie?

Răspunsul la această întrebare trebuie căutat în agenda unor organizaţii internaţionale şi naţionale care şi-au propus în urmă cu câteva decenii să distrugă credinţa creştină şi cultura familiei din România. Strategia acestor organizaţii este foarte bine alcătuită şi, printre altele, include:

- Pregătirea activiştilor anti-creştinism şi anti-familie la şcoli prestigioase din occident. În aceste şcoli, tinerii români au fost goliţi de orice urmă de credinţă şi moralitate creştină, pe de o parte, şi îndoctrinaţi cu ideile şi argumentele pluralismului şi relativismuluisecularist ateu, pe de altă parte. Acest proiect a început în anii 90 şi continuă.  De dragul adevărului trebuie spus că nu toţi tinerii români care au plecat la studii în străinătate se încadrează în această categorie şi de aceia nu toţi sunt înrolaţi în lupta împotriva creştinismului şi a familiei.

- Inserţia acestor absolvenţi/activişti anti-creştinism şi anti-familie  în toate instituţiile din România cu aura de mari specialişti/experţi sau tehnocraţi;

- Diseminarea pe toate canalele media a ideilor anti-creştine şi anti-familie;

- Implementarea unor programe/proiecte finanţate din exterior, bine marketate şi mediatizate, care la suprafaţă promovează toleranţa, incluziunea şi diversitatea. În realitate, ideologia din spatele acestor proiecte promovează intoleranţa şi discriminarea agresivă faţă de valorilecreştine şi faţă de familie;

- Implicarea tot mai vizibilă şi agresivă a unor ambasade străine în promovarea ideilor/proiectelor anti-creştine şi anti-familie;

- Promovarea unei ideologii seculare anti-creştine şi anti-familie prin intermediul tuturor mijloacelor posibile – de la desene animate pentru copii, filme, muzică, programe documentare, dezbateri, mese rotunde, articole, manuale şcolare, legi şi norme metodologice, etc.,

- Atragerea în acest proiect a instituţiilor media, a universităţilor, a  politicienilor, a magistraţilor, a tinerilor şi a societăţii civile prin intermediul unor programe de cercetare sau formare profesională generos finanţate din exterior.

Ideologia anti-creştină şi anti-familie foloseşte un marketing social care, pe de o parte, demonizează şi discreditează valorile culturii creştine, iar pe de alta,  divinizează şi promovează ideile împotriva credinţei şi a familiei. Astfel:

- Moralitatea creştină şi valorile pro-familie sunt prezentate ca fiind anacronice, retrograde, oprimatoare, caracteristice Evului Mediu;

- Ideile anti-creştine şi anti-familie sunt prezentate ca fiind progresiste, inovatoare, europene;

- Instituţiile care susţin valorile creştine pro-familie sunt discreditate mediatic ca fiind anti-progres, compromise, depășite, anti-europene. Aşa se explică atacul concertatdin ultimii ani împotriva Bisericii. Antiteza biserici-şcoli sau biserici-spitale este invocată mediatic nu datorită preocupării acestor activişti pentru binele copiilor sau a pacienţilor, ci  pentru a stârni ura și dispreţul faţă de Biserică. Activişii anti-creştinism și anti-familie ştiu că odată discreditatăBiserica, au cale liberă să distrugă familia.

- Organizaţiile şi ideologia anti-creştină şi anti-familie sunt marketate mediatic ca fiindmoderne, iluminate, progresiste, civilizate, europene. Se poate înţelege acum de ce promotorii acestei ideologii apără şi susţin acţiunile Agenţiei pentru protecţia copilului din Norvegia. În același spirit militează  ca şi România să adopte legi și măsuri similare;

- Atribuirea unor „etichete lingvistice” susţinătorilor valorilor creştine pro-familie care să-i discrediteze şi să-i stigmatizeze în faţa opiniei publice. Astfel, susţinătorii valorilor creştine pro-familie sunt etichetaţi ca fiind: „homofobi”, „extremişti”, „fanatici”, „jihadişti”, „conservatori radicali”, „putiniştii”, sau „cei care promovează putinizarea României.” Invocarea lui Vladimir Putin şi a presupusei implicaţii ruseşti în manifestările pro-familie din ultimele luni nu este altceva decât o altă faţetă a luptei ideologilor anti-creştini şi anti-familie împotriva credinţei creştine, a familiei şi în cele din urmă a istoriei şi fiinţei poporului român.

Orice om normal înţelege că nu este şi nici nu poate fi vreo legătură între manifestaţiile creştine pro-familie şi pericolul rusesc. Sunt convins că serviciile secrete româneşti ştiu şi mai bine acest lucru. 

Afirmaţia cu pricina are drept scop:
- Întoxicarea opiniei publice;
- Discreditarea manifestaţiilor pro-familie; 
- Inducerea unui sentiment de vinovăţie în sufletul celor care susţin valorile creştine pro-familie;
- Pregătirea cadrului mediatic pentru următoarele atacuri îndreptate împotriva credinţei creştine şi a familiei. 
În calitate de părinte care îşi iubeşte familia şi patria,sunt înclinat să cred că desfăşurarea campaniei pentru referendumul pro-familie va scoate la lumină şi alte aspecte ale agendei organizaţiilor anti-familie. "Cine are ochi de văzut, să vadă!" Va urma...!"

Frați creștini, lupta pentru susținerea familiei Bodnariu și a celorlalte familii din Norvegia, trebuie să continue. Ne rugăm, postim și ne pregătim pentru protestul internațional din 16 Aprilie. De asemenea campania pentru referendumul pro-familie este abia la început, iar împotrivirile sunt mari și vor crește în intensitate. Dumnezeu ne dă o șansă imensă, nu avem voie să o irosim. De dragul Domnului și de dragul generațiilor viitoare trebuie să rămânem uniți și să finalizăm ceea ce am început. Cât despre amatorii de manipulări și dezinformări "de afară" sau "din casă"...Domnul va fi binevoitor cu noi, nu vă temeți de ei!

Pastor Samy Tuțac

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.