M-am rugat, am lucrat la
evanghelizarea lor, am scris, am manifestat, am vorbit, am argumentat, am
predicat, dar nu suficient. Chiar dacă încerc să îi
las în pace şi să mă ocup de alte lucruri, după o perioadă îmi reapar în cale.
Nu îi caut şi nici nu îmi propun să mă ocup de ei. Pentru mine, subiectul este
clar şi de-a dreptul scârbos: homosexualitatea este păcat!
Ea nu poate fi
scuzată şi nici nu va putea fi acceptată vreodată în lumea oamenilor normali,
cu teamă de Dumnezeu. Mai mult, ea nu trebuie lăsată să pară mai puţin
periculoasă şi mai puţin draconică. Observând că atunci când este vorba de
păcate, lumea creştină contemporană începe să evite limbajul direct, m-am
întrebat: De ce să folosim un limbaj frumos, pentru păcate grosolane şi urâte?
Ca să nu mai pară aşa de păcătoase? Pentru că se simt ofensaţi păcătoşii?
Pentru ca să aibă diavolul mai puţin de lucru? Nu ştiu de unde şi de la cine se
inspiră cei care vin cu tot felul de eufemisme, dar privind la Domnul Isus, am
observat că în limbajul Lui, dracul este drac, păcatul este păcat, homosexualul este
homosexual, curvia este curvie, mincinosul este mincinos, lacomul este lacom,
pedofilul este pedofil, făţarnicul este făţarnic etc. Aşa va fi şi în
materialul prezent.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi încerca
să vorbesc în dragoste, dar să spun lucrurilor pe nume. Nu mi-am propus să
dezbat subiectul, dar am revenit la el, deoarece nu mă lasă în pace. Indiferent
unde aş vrea să îmi trăiesc viaţa şi indifferent cu ce sunt ocupat, subiectul
încearcă să îmi invadeze viaţa şi să distorsioneze societatea în care îmi
desfăşor activitatea.
S-a întâmplat din nou, recent. Am
auzit ştirile, am vizionat câteva documentare, am discutat cu
părnţi ai căror copii au fost infectaţi la grădiniţe şi şcolo şi m-am înfuriat.
Auzind şi văzând ce se întâmplă în lume, m-am întărâtat şi m-am întrebat: Cum
am putut ajunge noi, societăţile creştine, aşa? Cum de guverne întregi au luat-o
razna şi nu mai ţin cont nici măcar de demnitatea omului? Că nu mai ţinem cont
de Scripturi, am înţeles de mult. Că în lumea creştină europeană, în
majoritatea ei, nu mai are loc un Dumnezeu sfânt, se vede. Că luăm Biblia şi
facem ce ne place cu ea, este deja un lucru învechit. Dar să nu mai avem nici
măcar un pic de demnitate, aceasta mi se pare prea de tot.
Apoi, m-am oprit şi mi-am zis: Dar
oare de ce sunt aşa de surprins? Nu am fost avertizaţi în
repetate rânduri că dacă nu ţinem cont de Dumnezeu şi de principiile sănătoase
enunţate Scripturi vom ajunge în voia minţii noastre blestemate? Adevărat, ni
s-a spus, dar nu am crezut. Lumea în care trăim s-a comportat faţă de Creatorul
ei aşa cum i-a plăcut, iar acum culegem roadele în mod vizibil. Homosexualitatea
(dar nu numai ea) nu mai este în umbră, nu mai are ruşine, nu mai este timidă
şi nici nu îşi propune să tacă. Ea vorbeşte cât se poate de tare, cât se poate
de oficial şi cât se poate de mândru. Ea şi-a scris „cântecul” bine de tot şi
îl cântă peste tot. „Cântecul homosexualilor” este intonat pe toate tribunele
lumii. El este fredonat de cei mari şi de cei mici. El este solfegiat în
diferite armonii şi în diferite locuri, dar peste tot are acelaşi scop: să fie
auzit, crezut şi acceptat de cât mai mulţi. Auzindu-l, din nou, am decis să nu
tac. Am ales să scriu şi eu „un cântec” şi să îl lansez pe piaţă. Nu ştiu cine
îl va auzi, nu ştiu de câţi va fi crezut şi de către cine va fi crezut. Nu ştiu
dacă va primi de la cineva vreun like, dar nici nu mă interesează aşa de mult.
Vreau, din nou, să nu mă fac vinovat
de tăcere, de păcatul tăcerii. Este adevărat că Mântuitorul
nu a umblat din casă în casă să îi caute pe oameni. El nu a forţat pe nimeni să
vină la întâlnirile Lui şi nici să Îi asculte mesajul. În acelaşi timp, El a
călătorit, a fost aproape de oameni şi celor care au dorit, Domnul le-a spus
mereu adevărul.
Cu limitele recunoscute şi cunoscute,
încerc să fac la fel.
Încerc să scriu pentru cei care vor
alege să citească. Încerc să mai spun încă o dată adevărul pentru cei care sunt
interesaţi în el. Mă rog lui Dumnezeu ca mesajul acesta scris, „cântecul”
acesta să ajungă apoi la cât mai mulţi, să fie înţeles de cât mai mulţi şi
„cântat” de cât mai mulţi.
Da, despre homosexualitate voi vorbi
şi voi spune răspicat că este păcat, că este anormală şi distrugătoare. Voi
afirma că nu trebuie să o scuzăm, nu trebuie să o practicum şi nici să o
permitem. Chiar dacă fiecare păcat este grav şi Îl ofensează pe Dumnezeu,
păcatul homosexualităţii are consecinţe enorme şi pentru cei care îi practică
şi pentru cei care îl permit.
Astăzi, mă opresc aici, dar cu
ajutorul Domnului voi reveni curând arătând cât de grav este păcatul sodomiei,
cum poate fi evitat şi cum putem fi eliberaţi de el.
Să-I compătimim pe păcătoşi, dar
condamnsă condamnăm în mod caterogric păcatul!
Viorel Iuga
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.