Adrian Popovici – Homosexualitatea a ajuns la porţile Bisericii Ortodoxe

Dacă în urmă cu câteva decenii lua naştere o mişcare de emancipare a homosexualilor, care lupta pentru acordarea de drepturi unei minorităţi sexuale oprimate social şi extrem de nefericite, astăzi această mişcare s-a transformat într-o putere politică colosală, în spatele căreia se află o ideologie totalitară cumplită care urmăreşte înrobirea întregului mapamond sub masca toleranţei faţă de păcat.

Astăzi homosexualii nu mai luptă pentru drepturi, ci pentru … privilegii, iar în această luptă nedreaptă şi inegală se încalcă flagrant libertăţile mult trâmbiţate ale societăţii umane moderne: libertatea de exprimare, libertatea de asociere, libertatea religioasă şi nu în ultimul rând drepturile oricărui cetăţean care nu are ‘fericirea’ de a fi homosexual sau a gândi ca un homosexual[1]. În realitate, astăzi aceste libertăţi au ajuns istorie: manualele le prezintă ca libertăţile şi drepturile fundamentale ale omului, dar în plan concret legislaţia se îndreaptă deja către eradicarea lor totală. În scurt timp nu vor mai exista decât drepturile ... homosexualilor şi ale adepţilor lor.

De altfel, aceasta se vede şi din politica pe care ţările dezvoltate o adoptă fără rezerve faţă de ţările sărace, impunându-le legislaţie favorabilă faţă de homosexualitate în schimbul ajutorului economic, financiar sau de altă natură. Sunt binecunoscute cazurile unor ţări din America Latină şi Africa. Lucrurile sunt la fel de limpezi în Uniunea Europeană, unde accesul ţărilor membre la diferite pârghii ale puterii economico-politice este condiţionat de existenţa unei astfel de legislaţii.

Deşi multă vreme mascat şi negat cu vehemenţă, chiar ridiculizată orice voce care îndrăzneşte să susţină aşa ceva,scopul real al acestei ideologii este distrugerea Bisericii lui Hristos[2]. Astăzi însă urzeala este la vedere, a cucerit lumea protestantă, pe cea catolică – deşi sunt multe glasuri care susţin încă cu putere că Biserica Catolică este un bastion al moralităţii –, şi se îndreaptă cu viteză către Ortodoxie.

Într-adevăr, confesiunile protestante au cedat în faţa presiunilor sau au acceptat de bunăvoie ideologia toleranţei. Drept urmare, organismele lor de conducere au alcătuit şi au aprobat documente oficiale prin care au introdus în învăţătura confesiunii respective homosexualitatea, au introdus în cult rituri de căsătorii şi binecuvântări ale cuplurilor, şi au acceptat existenţa pastorilor homosexuali. Spre deosebire de confesiunile protestante, în Biserica Catolică nu există încă nici un act sau document oficial la nivel dogmatic, canonic sau de cult, dar există o largă acceptare neoficială printre cardinali, episcopi, preoţi şi credincioşi de rând. În cazuri individuale, prelaţii iau decizii favorabile homosexualilor şi îi pedepsesc pe opozanţi.

23 noiembrie 2013

Episcopul Shannon Johnston de la Dioceza Episcopală din Virginia a binecuvântat o uniune între persoane de acelaşi sex. Păstoriţa Leslie J. Hague, rectorul Bisericii Episcopale Sfântul Mihail din Arlington a intrat într-o uniune 'binecuvântată' cu partenera sa, Katie Casteel

De asemenea, există o presiune puternică permanentă asupra conştiinţelor credincioşilor de rând, preoţilor şi instituţiilor catolice, pentru a penetra cu totul instituţia Bisericii, care este mult mai conservatoare – cel puţin în aparenţă – decât lumea protestantă. Această presiune puternică permanentă, o adevărată erodare neîncetată, este făcută de autorităţile civile din diferite ţări, de diferite organizaţii catolice progresiste (care, în realitate, nu mai sunt catolice decât cu numele, fiind finanţate de diverse tabere oculte), dar şi dinăuntrul Bisericii Catolice, de către înseşi autorităţile ecleziastice cele mai înalte: papă, cardinali, arhiepiscopi şi episcopi.

Astăzi se poate afirma limpede că ideea că Biserica Catolică reprezintă un bastion al moralităţii este doar o faţadă, şi ea va cădea cât de curând fiind aprobată, semnată şi parafată în acorduri necunoscute publicului larg.

Noiembrie 2014

Clericii şi conducătorii bisericeşti s-au adunat în faţa bisericii metodiste unite din Arch Street, Philadelphia, pentru a-i sprijini pe Richard Taylor şi William Gatewood (în capătul scărilor la intrarea în biserică) după nunta lor

Catolicismul este la un pas de a fi complet cucerit de Sodoma

Pentru cei care cunosc mai puţin situaţia actuală din Biserica Catolică, vom face o trecere în revistă extrem de succintă a celor mai recente evenimente legate de subiect. Aşadar, există o largă acceptare neoficială a homosexualităţii la nivelul înalţilor prelaţi ai Bisericii. Mulţi cardinali din ţările europene (mai ales Germania[3], Austria[4], Elveţia[5], Belgia[6], Olanda, Franţa[7], Marea Britanie[8]) şi SUA sunt favorabili introducerii homosexualităţii în învăţătura catolică. Până şi arhiepiscopul de Bombay, cardinalul Oswald Gracias, conducătorul Conferinţei Episcopilor Catolici din îndepărtata Indie, susţine că Biserica Catolică trebuie să fie mai binevoitoare faţă de homosexuali şi să-i accepte.

Toţi aceştia susţin homosexualitatea în mod personal, dar şi în arhiepiscopiile pe care le conduc; de pildă, Arhiepiscopia de New Orleans susţine homosexualitatea public, pe site-ul său oficial. Pe internet există chiar liste cu parohii catolice americane unde homosexualii sunt bine primiţi. În Marea Britanie şi SUA există de asemenea parohii în care, în anumite zile ale lunii, se săvârşesc liturghii special pentru ei.

O sumedenie de preoţi şi profesori catolici au o poziţie favorabilă faţă de sodomie şi emit tot felul de teorii în încercarea de a ’armoniza’ homosexualitatea cu învăţătura creştină. De asemenea, preoţii irlandezi i-au îndemnat pe credincioşii catolici să spună ‘da’ la referendumul din 22 mai 2015 privind introducerea căsătoriei homosexuale în Irlanda.

Asupra conservatorilor, a celor care au o atitudine tradiţională faţă de homosexualitate – de la cardinali până la credincioşi de rând, sau instituţii catolice precum şcoli, spitale sau alte instituţii de caritate – se fac presiuni uriaşe pentru a-şi schimba poziţia. Cei care îndrăznesc să susţină public o poziţie tradiţională sau să acţioneze potrivit cu conştiinţa lor sunt pedepsiţi aspru.

În octombrie 2013, Episcopul Franz-Peter Tebartz-van Elst a fost îndepărtat din scaunul său de Papa Francisc. El s-a făcut ‘vinovat’ că l-a disciplinat pe unul din preoţii din dioceză, Peter Kollas, care a săvârşit o ceremonie de binecuvântare a doi homosexuali. De asemenea, în 2007, episcopul van Elst a publicat o declaraţie în care afirma că toţi catolicii ,,au datoria de a protesta faţă de recunoaşterea legală a parteneriatelor homosexuale”.

În 2012, cardinalul Christoph von Schonborn a schimbat hotărârea unui preot care a interzis unui tânăr care era angajat într-o uniune civilă homosexuală să facă parte din consiliul parohial, dând dreptate tânărului. Multe cazuri de acest gen au avut loc în Germania şi Austria. În 2015, 500 de preoţi britanici au publicat o scrisoare deschisă în care apărau învăţătura catolică tradiţională privind căsătoria şi homosexualitatea. Ei au fost mustraţi aprig de cardinalul Vincent Nichols.

Instituţiile catolice conservatoare sunt prigonite fie de autorităţile civile, fie chiar de superiorii ecleziastici. Astfel, în iulie 2015, Parlamentul Irlandei a aprobat în unanimitate o lege prin care interzice şcolilor şi spitalelor cu afiliere religioasă să-i discrimineze pe angajaţii LGBT. Înainte, angajatorii puteau să-i concedieze pe angajaţii LGBT sau puteau să refuze să-i angajeze dacă orientarea sexuală submina ,,etosul religios al instituţiei”. În Irlanda, circa 90% din şcoli au o afiliere religioasă, ca şi multe din spitalele mari. Multe din orfelinatele catolice britanice au preferat să-şi închidă porţile decât să dea copii spre adopţie cuplurilor homosexuale, după cum prevede astăzi legea.

În mai 2015, Conferinţa Episcopilor Catolici din Germania a hotărât că angajaţii civili catolici ai unor instituţii catolice din Germania, precum spitale sau şcoli, nu vor mai fi daţi afară, ca până acum, în cazul în care divorţează sau se angajează într-un parteneriat homosexual.

Tot în Germania s-a ajuns să se discute introducerea de ceremonii speciale de binecuvântare a cuplurilor homosexuale. În decembrie 2015, în Dioceza de Limburg, Frankfurt, s-a iniţiat alcătuirea unui ritual special pentru binecuvântarea cuplurilor homosexuale. Unul dintre cei nou numiţi în dioceză pentru grija pastorală a homosexualilor este un preot iezuit care recunoaşte că el oferă deja în particular binecuvântări cuplurilor homosexuale. Pe 11 decembrie 2015, cotidianul german Die Frankfurter Allgemeine Zeitung nota următoarele despre părintele Ansgar Wucherpfennig, rectorul Şcolii Iezuite de Filozofie şi Teologie: ,,Wucherpfennig a spus că el a binecuvântat deja cupluri homosexuale, precum au făcut-o şi alţi preoţi, dar nu în cadrul unei slujbe publice”.

Toate aceste declaraţii şi acţiuni sunt susţinute de la cel mai înalt nivel, având în vedere că Papa Francisc profită de orice oportunitate pentru a-şi arăta poziţia favorabilă faţă de homosexuali. Pe 16 mai 2015, papa l-a numit consultant al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace pe părintele dominican Timothy Radcliffe. Acesta este un activist homosexual ale cărui afirmaţii ajung până la blasfemii. Pe 8 iunie 2015, papa l-a numit arhiepiscop de Berlin pe Heiner Koch, cunoscut susţinător al cuplurilor homosexuale. Pe lângă numiri, papa primeşte în audienţe, binecuvântează şi încurajează preoţi catolici care au fost marginalizaţi până în prezent pentru susţinerea homosexualităţii, ca şi activişti, scriitori de cărţi pentru copii cu teme homosexuale, şi chiar homosexuali, transsexuali.

---

[1] Mentalitate homosexuală nu au numai homosexualii, ci şi orice heterosexual care adoptă stilul de viaţă insuflat americanilor odată cu publicarea Raportului Kinsey (1948) şi apariţia revistei Playboy (1953). (Astăzi, se ştie că aşa-zisele cercetări ştiinţifice ale lui Alfred Kinsey au fost finanţate de Fundaţia Rockefeller, că el însuşi era homosexual, iar raportul său s-a bazat pe date false. Dar el a reuşit să lanseze mitul potrivit căruia 10% din populaţie este homosexuală, mit care dăinuie încă. Revista Playboy a fost parte a aceleiaşi inginerii sociale special create pentru a încuraja homosexualitatea şi a provoca declinul familiei.)

Aşadar, orice heterosexual care acceptă şi în parte curentul ideologic propagat de revoluţia sexuală din anii ‘1950-60 – promiscuitate, sex pentru plăcere etc – are o mentalitate homosexuală.

Care au fost urmările adoptării unei asemenea mentalităţi (unii autori americani afirmă limpede astăzi că America a devenit homosexuală) ? Eliminarea oricăror inhibiţii în ce priveşte sexul, invazia pornografiei, abuzurilor sexuale asupra copiilor, violenţelor sexuale, perversiunilor de tot felul şi bolilor cu transmitere sexuală culminând cu SIDA, creşterea fabuloasă a cazurilor de sarcină la adolescente, destrămarea familiilor şi înmulţirea fenomenală a mamelor care-şi cresc singure copiii, ca şi a copiilor care se confruntă cu probleme sociale majore, inclusiv delincvenţă. Statisticile întocmite în deceniile următoare publicării Raportului Kinsey au dovedit, de fapt, importanţa crucială pentru societate a mentalităţii heterosexuale, al cărei fundament este căsătoria monogamă şi familia.Oamenii nu sunt atât de convinşi de importanţa acestora, pe cât sunt cei ce luptă împotriva lor …

[2] Într-o primă fază s-a ţintit distrugerea oricăror principii creştine ale societăţii omeneşti şi a celulei de bază a societăţii, familia. Fireşte, nu a fost vorba doar despre ideologia homosexuală, la acest car satanic s-au angajat multe alte ideologii anticreştine, sau mai bine zis antiumane, fiindcă ele urmăresc distrugerea omului ca apogeu al creaţiei lui Dumnezeu. Abia după destrămarea societăţii creştine, care a slujit ca un fel de zid pentru Biserică, iese la iveală că adevărata ţintă este Biserica lui Hristos. Însă, înainte de a fi atacată ea, a fost necesar a se distruge toate celelalte edificii care o împrejmuiau.

[3] Cardinalii Reinhard Marx, Walter Kasper, Arhiepiscopul Robert Zollitsch de Freiburg şi mulţi alţi prelaţi germani. În cadrul Sinodului pentru Familie din 2014, cardinalul Reinhard Marx a declarat că ,,Biserica Catolică trebuie să accepte şi să preţuiască orientarea homosexuală”.

[4] În septembrie 2015, în cadrul unui interviu lung acordat revistei italiene iezuite La Civilta Cattolica, cardinalul Christoph von Schonborn, arhiepiscopul Vienei şi conducătorul Conferinţei Episcopilor Catolici din Austria, a afirmat: ,,Noi putem şi trebuie să respectăm decizia de a alcătui o uniune cu o persoană de acelaşi sex, şi să căutăm mijloace în conformitate cu legea civilă de a proteja viaţa lor împreună”. Această declaraţie este doar una dintr-un şir lung de aserţiuni de acest gen ale prelatului austriac. Încă din 2006, în catedrala din Viena, reşedinţa oficială a cardinalului Christoph von Schonborn, prelaţii catolici ofereau binecuvântări cuplurilor necăsătorite, inclusiv celor homosexuale.

[5] Însăşi Conferinţa Episcopilor Catolici din această ţară, în frunte cu conducătorul ei, Episcopul Markus Buchel de Sankt Gallen, susţine deschis homosexualitatea.

[6] În 2003, cardinalul Godfried Danneels l-a felicitat pe prim-ministrul Belgiei pentru legalizarea căsătoriei homosexuale.

[7] Conducătorul Conferinţei Episcopilor Catolici din Franţa, Arhiepiscopul Georges Paul Pontier de Marsilia, asemenea.

[8] În mai 2015, Cardinalul Vincent Nichols de Westminster a slujit o liturghie în parohia Imaculata Concepţie din Mayfair, Londra, pentru ,,catolicii LGBT şi familiile lor”. Consiliul Pastoral Westminster al catolicilor LGBT a fost recunoscut de cardinal în 2013, după mulţi ani de proteste, ca parte a Arhidiocezei de Westminster.

II.

După ce a cucerit lumea protestantă şi este pe cale de a-şi înfige steagul în culorile curcubeului pe turla Vaticanului, dictatura homosexuală a ajuns la porţile lumii ortodoxe. Ţările ortodoxe au fost asediate mai întâi cu parade homosexuale, incidente regizate şi provocări pentru testarea mentalităţilor şi ‘vădirea’ unor atitudini homofobe. În prezent, autorităţile civile din aceste ţări luptă, sub presiunea conducerii Uniunii Europene şi a organizaţiilor LGBT europene, să introducă legislaţie favorabilă pentru cuplurile homosexuale (parteneriate civile, căsătorie, dreptul la adopţia de copii, mame surogat etc). Acordarea unor astfel de drepturi aduce după sine limitarea libertăţii de exprimare şi a libertăţii religioase, care merge până la obligarea Bisericilor de pe teritoriile acestor ţări să accepte angajaţi homosexuali, printre care se pot număra şi slujitorii sfântului altar, să binecuvânteze uniuni civile homosexuale, şi chiar să săvârşească cununii homosexuale.

Cipru

Una din primele ţări ortodoxe care a cedat presiunilor a fost Cipru. Pe 26 noiembrie 2015, pe fondul confuziei şi lipsei de opoziţie civică, Parlamentul cipriot a adoptat o iniţiativă legislativă intitulată Parteneriatul Civil, care permite cuplurilor heterosexuale sau homosexuale să-şi înregistreze relaţia ca ,,parteneriat” sau ,,uniune civilă”.

Introducerea parteneriatelor civile a fost propusă pentru prima oară în Cipru în 2013, actuala lege reprezentând apogeul unei dezbateri aprinse care a durat 2 ani. Pentru a susţine proiectul, în 2015, ambasadorii britanic, american, australian şi austriac în Cipru au participat împreună la parada homosexualilor.

Ambasadorul John Koenig al SUA în Cipru (al doilea din stânga) cu ambasadorul austriac Karl Mueller (stânga), înaltul comisar al Marii Britanii Rick Todd şi înaltul comisar al Australiei Trevor Peacock (dreapta)

Legea a fost votată cu mare majoritate de voturi: 39 pentru, 12 împotrivă şi 3 abţineri. Legea permite avantaje locative şi fiscale, dar unii critici afirmă că ea ,,nu merge suficient de departe”, pentru că nu permite adopţia de copii şi nu este la fel de cuprinzătoare ca legea căsătoriei. Cu toate acestea, activiştii homosexuali şi organizaţiile acestora şi-au exprimat imensa satisfacţie pentru votarea legii.

,,Este un pas uriaş pentru comunitatea LGBT. Legea dă speranţe homosexualilor că ei pot fi împreună în mod legal. Am luptat pentru acest lucru în ultimii 2 ani. De când a avut loc cea de-a doua paradă, se pare că există speranţă pentru o schimbare în general în comunitatea Ciprului”, a declarat Nicholas Tryfon, membru al asociaţiei Accept Cyprus, pentru publicaţia Cyprus Mail.

Stalo Lesta, de la Departamentul pentru Planificare Familială, a vorbit despre o ,,zi istorică” pentru comunitatea LGBT: ,,Proiectul nu este perfect, dar este un început bun, fiind acceptate legal cuplurile homosexuale. De asemenea este un pas în lupta împotriva homofobiei”.

La rândul său, organizaţia ILGA-Europe a afirmat: ,,Suntem extrem de mulţumiţi că proiectul a fost aprobat în cele din urmă. … Această lege nu presupune a da ‘drepturi speciale’ unui grup, ci înseamnă a recunoaşte diversitatea minunată a familiilor care trăiesc în Europa”.

Luând aminte la ce s-a întâmplat în alte ţări care au introdus legislaţie favorabilă, este limpede astăzi că parteneriatele civile nu sunt un scop în sine, ci au doar rostul de a face treptat acceptabilă ideea de căsătorie homosexuală şi de a aduce în plan social cohorta de privilegii ale homosexualilor. În aproape toate ţările care au consimţit să ofere un minimum de drepturi acestei minorităţi sexuale, legislaţia a alunecat, ca pe un tobogan, din drept în drept, introducând încontinuu tot mai multe din revendicările acesteia şi suprimând libertăţile şi drepturile fundamentale ale celorlalţi cetăţeni, îndeosebi pe cele legate de conştiinţa morală şi religioasă.

În martie 2014, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ciprului, Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea, şi-a exprimat opoziţia faţă de planurile de introducere a parteneriatului civil sau a căsătoriei homosexuale. Vorbind în cadrul sinaxei ortodoxe întrunită la Constantinopol, el a îndemnat Bisericile Ortodoxe să adopte o poziţie împotriva homosexualităţii şi a acuzat guvernele laice de ,,slăbirea integrităţii morale” prin acordarea de drepturi egale homosexualilor. Cuvintele sale au stârnit o controversă uriaşă în Cipru. Homosexualii l-au condamnat pe arhiepiscop, spunând că ,,Biserica se înstrăinează în mod fatal de lumea reală”. Avocatul poporului, Eliza Savvides, a declarat că afirmaţiile arhiepiscopului sunt ,,arhaice şi depăşite”.

De asemenea, în iunie 2015, când proiectul parteneriatelor civile a ajuns în parlamentul cipriot, Biserica Ortodoxă a Ciprului a emis o circulară pe această temă, condamnând fără echivoc homosexualitatea şi susţinând sfinţenia căsătoriei. Arhiereii ciprioţi au criticat proiectul, spunând că este ,,o iniţiativă care vine din exteriorul ţării” şi care conduce la ,,distrugerea familiei şi disoluţia societăţii”.

Grecia

În decembrie 2015 a venit rândul Greciei să fie îngenuncheată. Ea a ajuns aici ,,după ce a comis eroare după eroare”, după cum titrau jurnaliştii. Pe de o parte, în 2008, a fost introdusă o lege privind parteneriatul civil, din care au fost eliminate în mod explicit cuplurile homosexuale, la cererea insistentă a ierarhilor Bisericii Ortodoxe a Greciei. Ca urmare, militanţii homosexuali au depus o plângere de discriminare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care, în 2013, a condamnat Grecia şi a cerut modificarea legii.

Pe de altă parte, grecii au ales în fruntea guvernului pe Alexis Tsipras, un ateu marxist, care ,,avea înscris în chiar platforma-program a partidului său obiectivul ‘parteneriatelor civile’”.

Ca urmare, în 2015, ministrul grec al justiţiei a depus un proiect de lege privind parteneriatele civile pentru a respecta decizia luată de CEDO, proiect care a fost sprijinit cu tărie de ateul Alexis Tsipras. Acesta, într-un mod penibil, a cerut iertare homosexualilor, în numele grecilor, pentru nedreptăţile la care ar fi fost supuşi.

În mod batjocoritor, pe 22 decembrie 2015, cu 3 zile înainte de Naşterea Domnului, proiectul a fost votat în Parlamentul Greciei cu 193 voturi pentru şi 56 împotrivă. Noua lege acordă cuplurilor homosexuale aceleaşi drepturi legate de fiscalitate, pensie, proprietate şi moştenire pe care le au cuplurile heterosexuale, însă nu le dă dreptul la adopţie. În faţa deputaţilor, prim-ministrul Tsipras a declarat: ,,Este o zi importantă pentru drepturile omului”.

Activiştii homosexuali au aplaudat votul, susţinând că ,,legalizarea căsătoriilor civile între persoane de acelaşi sex reprezintă un pas important către acceptarea lor într-o ţară în care Biserica Ortodoxă are un cuvânt greu de spus”. Organizaţia Amnesty International a anunţat că ,,a primit cu satisfacţie votul istoric”, dar a subliniat că ,,în pofida acestui prim pas, homosexualii continuă să trăiască în Grecia într-un climat ostil şi nu sunt apăraţi de autorităţi”.

Pe 13 iunie 2015, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei şi întregii Grecii a adresat o scrisoare ministrului de justiţie N. Paraskevopoulos, în care protesta faţă de proiectul de lege al parteneriatului civil. În numele Sfântului Sinod, întâistătătorul grec a exprimat îngrijorarea Bisericii faţă de acest proiect de lege. În scrisoare, arhiepiscopul numeşte pactul civil o ,,imitaţie grosolană a căsătoriei” şi un ,,substitut legal pentru taina cununiei, aşa-zisa ‘formă uşoară’ a acesteia, care totuşi are toate consecinţele căsătoriei”.

Parteneriatul civil – continuă arhiepiscopul – recunoaşte pe tată şi mamă ca ,,părţi contractante” şi este lăudat ca un ,,progres legislativ”, când de fapt constituie o ,,recompensă neo-liberală pentru iresponsabilitatea în relaţiile inter-personale” pe care ,,le reduce la o simplă tranzacţie”. Statul trebuie să spună limpede dacă după ,,coabitarea homosexuală” se va trece la ,,familia homosexuală” pentru care creează încă de acum condiţiile cerute de activişti.Pactul, încheie arhiepiscopul, ,,constituie o întoarcere la tradiţiile şi instituţiile din vremea idolatriei şi atrage către impasuri înşelătoare pe toţi cei pe care are scopul de a-i ajuta”.

Proiectul a fost votat în Parlament în ciuda opoziţiei vehemente a ierarhilor greci şi nu numai. Mânăstirile din Sfântul Munte Athos au cerut ministrului justiţiei să amâne votul, observând că ziua programată era chiar în apropierea Crăciunului şi afirmând că recunoaşterea uniunilor homosexuale este într-o contradicţie flagrantă cu tradiţiile poporului grec.

După adoptarea legii, numeroşi mitropoliţi ai Bisericii Ortodoxe a Greciei şi-au exprimat nemulţumirea şi mâhnirea. În predicile lor din zilele următoare votării legii, ca şi în emisiuni televizate, ei i-au acuzat pe parlamentari că au votat ,,desfrânarea pe post de lege”, urmând linia europeană şi le-au transmis ‘să le fie ruşine !’ şi că nu îi vor primi în bisericile lor. De asemenea i-au încurajat pe credincioşi să-şi păstreze credinţa chiar dacă vor fi prigoniţi, întemniţaţi, ameninţaţi cu moartea sau chiar omorâţi.

Pe 27 decembrie, de praznicul Sfântului Arhidiacon Ştefan, Mitropolitul Pavel de Sisaniou şi Siatisti a afirmat: ,,Mă simt ca un refugiat în ţara mea, nu fiindcă m-au prigonit străinii, ci pentru că am ales singuri să ne otrăvim cu legile obscene pe care le-a votat parlamentul nostru”.

El a mai spus: ,,Oare a venit vremea să ne închidem uşile înaintea acelor ‘politicieni’ care ne vizitează zice-se din respect dar în realitate cu scopuri populiste ? Crede cineva sincer că Biserica poate trăda valorile sale veşnice şi se poate adapta la nevoile de moment ale fiecărei epoci istorice ? Dreptul incontestabil al Bisericii este de a da mărturie despre adevăr. Şi homosexualitatea nu este potrivită cu viaţa Bisericii. Domni din guvern, oare mâine veţi ajunge să cereţi Bisericii să accepte bestialitatea şi pedofilia ? Unii aşteaptă ca, de îndată ce va fi adoptată ‘Legea Coabitării Libere’, să fiţi siliţi să legalizaţi pedofilia. Europa va face presiuni asupra voastră. Şi voi sunteţi pregătiţi să faceţi orice. Credeţi cu adevărat că noi vom fi vreodată de acord cu aceasta ?” El s-a mai întrebat dacă nu cumva este în pregătire o prigoană împotriva tuturor celor care nu vor accepta păcatul drept virtute.

Tot pe 27 decembrie, Mitropolitul Nicolae de Fthiotida a vorbit în predica sa despre ,,prigonitorii creştinilor care azi poartă masca civilizaţiei moderne, a progresului”. ,,Nu emit edicte, ci cu viclenie lucrează pe furiş la distrugere şi învrăjbire, pentru a crea tulburare în Biserică”, continua mitropolitul încurajându-şi turma ,,să nu deznădăjduiască, având obligaţia să lucreze mereu cu credinţă în Dumnezeu”. De asemenea, el l-a criticat pe prim-ministrul grec, afirmând că ,,acesta a aruncat Evanghelia la gunoi şi a prezentat păcatul drept virtute”.

Mitropolitul Ignatie de Larisa şi Tyrnavos declara: ,,Păcatul este legalizat oficial în ţara noastră … politicienii urmează duhoarea care vine din ţările ‘civilizate’ care înainte de noi au recunoscut că negrul este alb, că amarul este dulce şi că ilegalul este legal. … Ei ne invidiază şi intenţionează să ia această comoară (Grecia ortodoxă) de la noi. Să nu cădem în această capcană ! Să nu fim trădători !”

La rândul său, Mitropolitul Serafim de Pireu a afirmat: ,,Adoptarea noii legi deschide oficial pagina persecuţiilor statului împotriva credinţei noastre. Politicienii se referă fără ruşine la consensul european privind legalizarea sodomiei, dar ascund faptul că Europa post-creştină a devenit Sodoma şi Gomora. Persecuţiile se apropie. Vom fi ameninţaţi, vom fi ponegriţi, probabil vom fi întemniţaţi şi omorâţi. Dar noi trebuie să rămânem credincioşi până la moarte. În numele Sfintei Mitropolii de Pireu, îi anunţăm oficial pe toţi politicienii care vor vota pentru legalizarea nebuniei morale, că orice legătură cu ei va fi oprită”.

Mitropolitul Ieremia de Gortina a afirmat că mitropolia sa este deschisă pentru toţi oamenii, dar pe parlamentarii care au votat această lege nu-i va primi, iar dacă îi va întâlni pe aceştia la diferite solemnităţi, nu le va da crucea să o sărute, deoarece ,,aceştia, prin votul lor dat unei astfel de legi ‘dezgustătoare’, au călcat în picioare crucea”.

Alături de ei, mulţi alţi arhierei şi-au exprimat mâhnirea faţă de votarea acestei legi. Există şi o mică excepţie de la acest cor, Mitropolitul Hrisostom al Messiniei, binecunoscut ca un ecumenist agresiv şi membru în Comisia Internaţională Comună de Dialog Teologic dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică. Într-un interviu acordat unui site local, TharrosNews, el a declarat: ,,Homosexualii, ca toţi oamenii, sunt o creaţie a lui Dumnezeu şi merită acelaşi respect şi cinste, iar nu violenţă sau respingere. Nu ar trebui să uităm modul în care Hristos a primit pe femeia păcătoasă. Cel care este fără de păcat să arunce primul piatra. Acest canon ar trebui să fie principiul după care ne ghidăm în abordarea fiecărei persoane, indiferent de diferenţa ce o caracterizează. Biserica nu respinge oamenii”.

Afirmaţiile sale vin după ce o serie de ierarhi greci au criticat vehement legalizarea parteneriatelor civile homosexuale. Însă mitropolitul Messiniei are un discurs înşelător, corect politic, urmând linia activiştilor homosexuali, care susţin că ei sunt biete victime şi nu vor decât oareşce drepturi, când în realitate sunt exponenţii dictaturii mondiale a păcatului, pe care vor să o impună în mod special Bisericii.

El numeşte păcatul ,,diferenţă”, folosind acelaşi limbaj de lemn cu activiştii homosexuali, care spun că homosexualitatea este o diferenţă, nu un păcat, iar acceptarea parteneriatelor homosexuale înseamnă ,,diversitatea minunată a familiilor care trăiesc în Europa”. Mitropolitul citează trunchiat din Evanghelie, ‘uitând’ să precizeze că Mântuitorul a spus femeii păcătoase: Du-te şi de acum să nu mai păcătuieşti (Ioan 8, 11), ca şi atâtor altor oameni, cerându-ne tuturor să fim desăvârşiţi, precum şi Tatăl cel din ceruri desăvârşit este (Matei 5, 48). El conchide că ,,Biserica nu respinge oamenii”, lucru adevărat, dar în schimb respinge categoric păcatul şi legalizarea acestuia, transformarea acestuia în normă a societăţii.

Cuvintele dure ale ierarhilor greci i-au supărat pe politicieni, astfel că au întrerupt tradiţia de a sărbători Boboteaza şi sfinţirea apelor în Pireu, portul cel mai mare al Greciei, alături de mitropolitul Serafim. Preşedintele Prokopis Pavlopoulos şi prim-ministrul Alexis Tsipras au preferat să participe la sfinţirea apelor la Dexameni, Atena (foto).

Susţinerea de care se bucură astăzi homosexualii din partea politicienilor greci şi înfrângerea pe care a suferit-o Biserica Ortodoxă a Greciei i-au făcut pe cei dintâi să treacă la acte provocatoare. În ianuarie 2016, aceştia au organizat o manifestaţie în faţa catedralei episcopale din Atena. Ei s-au îmbrăcat în preoţi şi s-au sărutat în mod provocator în faţa catedralei. Presa laică a trecut cu vederea manifestaţia blasfemiatoare.

Adrian Popovici

 Articol preluat cu permisiune de pe www.catacombeleortodoxiei.ro