După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

marți, 11 octombrie 2016

AFR: „Căsătoria” între persoane de acelaşi sex şi căsătoria interrasială – noţiuni total diferite

Dr. Carson Holloway demontează asocierea specioasă între opoziția față de căsătoria între persoane de același sex și opoziția din trecut față de căsătoriile inter-rasiale. Dr. Holloway este profesor de științe politice la University of Nebraska din Omaha, SUA. Eseu apărut în The Public Discourse, publicație a Institutului Witherspoon.

Susţinătorii căsătoriei între persoanele de acelaşi sex pun adesea semnul egal între opoziţia faţă de aceasta și bigotismul care apăra în trecut legile împotriva căsătoriilor interrasiale – legi care împiedicau cuplurile de rase diferite să se căsătorească. Analogia este înşelătoare, motivaţiile celor două mişcări fiind total diferite. Una vrea să apere o definiţie clară a căsătoriei. Cealaltă a încercat să obţină puritatea rasială.

Una dintre cele mai importante arme ale mişcării care susţine căsătoria între persoane de acelaşi sex a fost, şi continuă să fie, această echivalare a căsătoriei unisex cu căsătoria interrasială. Potrivit acestei idei, opoziţia actuală faţă de căsătoria unisex este similară cu opoziţia faţă de căsătoria interrasială pornită de rasiştii şi segregaţioniştii din trecut. Dacă aceste presupuneri ar fi admise, atunci recunoaşterea legală a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex ar realiza o egalitate legitimă. Un public care a acceptat majoritar această similaritate poate doar să aprobe tacit acest demers de recunoaştere, odată ce a fost impus de Curtea Supremă [a SUA, prin decizia din 24 iunie 2015, n. tr.].
De fapt Curtea chiar a făcut un astfel de demers şi, în procesul de recunoaştere, a oferit credibilitate analogiei făcute între căsătoriile unisex şi căsătoriile interrasiale. Acest argument va fi folosit pentru a-i discredita şi demoniza pe cei care se opun şi nu vor să contribuie la denaturarea semnificaţiei reale a căsătoriei. Aceşti opozanţi, ni se va spune, nu sunt diferiţi şi cu nimic mai buni decât bigoţii de odinioară care se împotriveau căsătoriilor mixte.
Dar nu există niciun motiv ca pentru apărătorii căsătoriei tradiţionale să se supună sorţii plănuite de progresişti. Ei au dreptul şi chiar obligaţia să continue să apere căsătoria ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie, cu perpectiva de a corecta o eroare larg răspândită în ţară şi chiar cu perspectiva ca, într-o zi, să obţină o inversare a deciziei Curţii Supreme. Au, de asemenea, un drept şi o datorie să se apere față de planurile stângii radicale de a folosi legile antidiscriminare pentru a-i forţa pe conservatori să fie complici în uniuni pe care nu le pot considera, potrivit conştiinţei lor, căsătorii adevărate.

O analogie înşelătoare

Este o mare diferenţă între motivaţiile oponenţilor căsătoriilor intrerrasiale şi cele ale oponenţilor căsătoriei unisex. Nu a existat în America şi nici nu va exista o mişcare care s-a opus căsătoriilor interrasiale pe motiv că atacă semnificaţia căsătoriei.
Rasiştii şi segregaţioniştii din trecut nu s-au prezentat – spre deosebire de opozanţii actuali faţă de căsătoria unisex – ca apărători ai integrităţii căsătoriei. Dimpotrivă, rasiştii erau conştienţi – şi înfricoşaţi – de faptul că acele căsătorii interrasiale sunt căsătorii reale,care pot genera noi vieţi umane.
Cu toţii stiau că un bărbat negru şi o femeie albă sau un bărbat alb şi o femeie neagră puteau concepe copii de rasă mixtă. Acest lucru se întâmpla deja de secole. De aceea legile împotriva căsătoriei mixte nu numai că refuzau să le recunoască, ci urmăreau chiar să le pedepsească. Cei care făcuseră legile ştiau că asemenea uniuni erau cu adevărat căsătorii care ar fi putut, potrivit naturii lor, să îndeplinească scopul unei căsătorii: naşterea şi creşterea unor noi membri ai rasei umane. Căsătoriile interrasiale trebuiau descurajate nu pentru că rasiştii credeau că aceste uniuni între rase nu erau posibile, ci dimpotrivă, pentru că stiau că acestea erau posibile.
Spre deosebire de actualii apărători ai căsătoriei, oponenţii din trecut  faţă de căsătoriile mixte nu erau interesaţi de apărarea integrităţii căsătoriei aşa cum fost înţeleasă întotdeauna. Erau interesaţi de ceva cu totul diferit: păstrarea purităţii rasiale. Din acest motiv nu a existat niciodată în America o mişcare semnificativă împotriva căsătoriilor interrasiale.
Obiecţiile împotriva căsătoriei interrasiale erau parte a unei mişcări mai ample de a-i ţine pe negri în poziţii sociale şi politice inferioare – pentru a păstra segregarea în educaţie şi în toate serviciile publice şi de a-i priva pe negri de dreptul la vot. În schimb, apărătorii căsătoriei tradiţionale nu au un astfel de scop. Aceia care susţin că mariajul trebuie să fie înţeles ca o uniune între un bărbat şi o femeie nu au în plan să înfiinţeze şcoli separate pentru homosexuali şi cu atât mai puţin să-i priveze de drepturi cetăţeneşti.
Corectitudinea descrierii de mai sus nu este subminată de contraexemple izolate.
Poate un rasist cu o imaginaţie bogată şi-a încadrat obiecţiile faţă de căsătoria interrasială pretinzând că aceasta ar fi o ameninţare faţă de integritatea instituţiei căsătoriei.
Dar, în primul rând pentru motivele deja arătate, ar fi imposibil să se invoce un argument raţional în acest sens. Nimeni nu poate pretinde în mod plauzibil că scopul căsătoriei este subminat când soţii sunt de rase diferite. În al doilea rând, existenţa unor asemenea poziții nu poate schimba caracterul general al mişcării anti-drepturi civile, mişcare care nu urmărea apărarea căsătoriei, ci, aşa cum am arătat deja, menţinerea negrilor într-o poziţie socială şi politică inferioară.
La fel, bigoţii anti-homosexuali ar putea azi să se opună căsătoriilor unisex pe motiv că legea ar trebui în general să urmărească să-i harţuiască şi să-i umilească pe gay. Asemenea argumente inacceptabile nu pot discredita eforturile celor care doresc în mod serios şi sincer să apere căsătoria. Faptul că aceştia din urmă nu sunt motivaţi de dorinţa de a-i denigra pe homosexuali poate fi observat din faptul că ei înclină să înţeleagă definiţia căsătoriei ca având şi alte implicaţii, de exemplu divorţul şi sexul non-marital.

Poate infertilitatea invalida căsătoria?

Cu toate acestea, cei mai zeloşi susţinători ai căsătoriei între persoane de acelaşi sex vor insista asupra justeţii analogiei: „opoziţia faţă de căsătoriile unisex este la fel de iraţională ca opoziţia faţă de căsătoriile interrasiale. În ambele cazuri, opoziţia derivă din încercarea de a transforma în ceva esenţial pentru căsătorie, ceva care în realitate nu este esenţial; mai mult, în alte situaţii, susţinătorii căsătoriei tradiţionale chiarsunt de acord că trăsătura în discuţie nu e esenţială. Aşadar, nu sunt consecvenţi, ceea ce e un semn de rea-voinţă.”
Caracteristica la care se face referire este, desigur, orientarea uniunii maritale spre crearea şi creşterea copiilor, spre procreare.
Iar multe căsătorii heterosexuale nu procreează ca urmare a infertilităţii unuia dintre soţi sau a alegerii personale. Şi unii neagă că asemenea căsătorii sunt căsătorii adevărate.
Acest argument este total neconvingător. În primul rând, chiar dacă ar fi imposibil să fundamentezi definiţia căsătoriei pe faptul conceperii şi creşterii copiilor, nu înseamnă că cei care n-au acceptat noua definiţie dată de Curtea Supremă sunt nişte bigoţi care au inventat cerinţe legate de etnie ca o condiție pentru căsătorie. Pentru a arăta că apărătorii  căsătoriei sunt la fel de bigoţi ca rasiştii, nu e suficient să arăţi că n-au dreptate; ei pot apăra o cauză greşită – şi nu toate credinţele greşite sunt susţinute pentru a justifica prejudecăţi respingătoare.
Desigur, viziunea celor ce susţin căsătoria tradiţională nu e deloc greşită şi i se poate acorda încredere fără să fie suspectată de raţiuni răuvoitoare.
Căsătoria a fost instituită în toate culturile în principal pentru a asigura ca tatăl să rămână legat şi să aibă grijă de femeia pe care a lăsat-o însărcinată, pentru binele copilului pe care ea l-ar purta. Ca urmare, este ridicol să pretinzi că definiţia căsătoriei tradiţionale a fost cumva inventată cu intenţia de a-i exclude şi discrimina pe homosexuali.
Dar apărătorii căsătoriei nu trebuie să accepte că infertilitatea sau folosirea contracepției, adică lipsa copiilor, subminează definiţia căsătoriei. Să insişti că nu e nicio diferenţă majoră între căsătoria interrasială şi căsătoria unisex înseamnă să omiţi un alt fapt evident: în timp ce uniunile heterosexuale pot, în unele cazuri, să nu rezulte în copii, relaţiile homosexuale sunt absolut incapabile să procreeze.
Cum rămâne, atunci, cu acele căsătorii heterosexuale care nu produc copii, fie din cauza infertilităţii, fie din cauza alegerii soților?
Apărătorii căsătoriei tradiţionale susţin că asemenea cazuri de infertilitate sunt accidentecare în unele cazuri împiedică îndeplinirea scopului căsătoriei. Aceste accidente nu sunt caracteristici esenţiale pe fundamentul cărora trebuie definită căsătoria. Uniunile homosexuale, pe de altă parte, sunt în esenţă infertile.
(…)
Instituţiile sociale sunt definite legal pe baza a ceea ce se întâmplă în mod obişnuit, nu pe baza a ceea ce este neobişnuit.
Aşadar, legea a definit în mod tradiţional căsătoria ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie deoarece o asemenea uniune produce în mod obişnuit copii. Din perpectivă legală, chiar dacă cuplurile infertile nu s-ar putea căsători, s-ar putea să nu fie în interesul statului să verifice dacă un cuplu este sau nu fertil. Dreptul comun nu poate acoperi toate situaţiile şi nu trebuie să îngreuneze aplicarea legilor.
Pe de altă parte, cuplurile unisex sunt incapabile să procreeze şi oricine îşi poate da seama de acest lucru. Aşadar, apărătorii căsătoriei tradiţionale pot pretinde în mod credibil – de vreme ce căsătoria este o instituţie publică însemnată – că autorizarea căsătoriilor unisex subminează percepţia publică cu privire la căsătorie într-un fel  în care existența unor căsătorii infertile nu o face. Niciun aspect al acestei păreri nu poate fi întemeiat pe bigotism faţă de homosexuali, aşa cum orice apărare a legilor împotriva căsătoriei interrasiale este cu siguranţă motivată de bigotism contra negrilor.
Cei care înţeleg cum se cuvine căsătoria, ca uniune între un bărbat şi o femeie, trebuie să continue să susţină cauza fără să fie descurajaţi  de acuze false precum aceea că sunt descendenţi ai rasiştilor. Şi cei care îi contrazic ar trebui să-i întâmpine pe câmpul argumentelor raţionale, fără să recurgă la asemenea calomnii nefondate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.