Săptămâna trecută v-am prezentat conferința susținută la sediul ONU din New York de prof. Mark Regnerus pe tema copiilor care trăiesc alături de „părinți de același sex”. Azi e rândul celui mai recent articol al său,Deturnarea științei: Cum lucrează consensul „nu există diferențe” în ce privește homoparentalitatea (Hijacking Science: How the „No Differences” Consensus about Same-Sex Households and Children Works), publicat de Public Discourse – ziar online al Institutului Witherspoon din SUA.
Afirmația potrivit căreia nu există diferențe între rezultatele copiilor care trăiesc în cupluri de același sex și cei din cupluri straight, apare din modul în care oamenii de știință colectează, analizează și prezintă datele. Ei susțin o concluzie sprijinită politic, nu ceea ce datele au tendința de a dezvălui la valoarea nominală.
Acum aproape cinci ani am primit, pentru prima oară, date de la firma de cercetare care a efectuat protocolul Studiului Noilor Structuri Familiare (NFSS). La scurt timp după aceea, am început să pun la îndoială consensul cercetătorilor, conform cărora nu există „nicio diferență” între gospodăriile de același sex și cele cu membrii de sex diferit, care au copii. Scepticismul meu nu a fost pe placul breslei din care fac parte.
Analiștii rețelelor de socializare au fixat ulterior modele de „rețele de citare”, în literatura referitoare la părinții de același sex și au concluzionat că există într-adevăr un consens, care pretinde că nu există „nicio diferență.” Eu văd această diferență. Cred că fundamentul acestui consens nu este serios. Este rezultatul unor evaluări timpurii, limitate metodologic, care au format o narațiune susținută politic. Nu este produsul mai multor examinări riguroase, susținute de date de înaltă calitate, adunate în timp, între țări, utilizând strategii de măsurare și abordări analitice diferite.
Unele aseamănă dezbaterea asupra științei de a fi părinte de același sex cu cea din jurul schimbărilor climatice. Ei susțin că știința este atât de extinsă, studiile publicate atât de numeroase, iar concluziile atât de copleșitor nedirecționate, că numai oamenii de știință care acționează cu rea-credință ar avea obiecții. Dar acesta nu este cazul acestui domeniu de studiu. Cum putem ajunge la un consens legitim cu privire la efectele pe termen scurt și pe termen lung a unei practici dintr-o minoritate, despre care datele generalizabile de dimensiuni suficiente pentru o analiză comparativă valabilă nu au fost disponibile până în ultimul deceniu? Răspunsul, desigur, este că nu se poate ajunge la acest consens, sau, mai degrabă, nu încă.
Ceea ce avem, mai degrabă, este un consens politizat, generat de o mulțime de mici studii ale unor mici mostre nereprezentative, greșit interpretate, ca aplicându-se la întreaga populație de părinți de același sex. Este-prin comparație cu schimbările climatice, asemănătoare cu a spune că, deoarece temperaturile de suprafață din Taiwan, Togo, și Texas au crescut cu un grad sau două, atunci pe întregul glob trebuie să se fi întâmplat la fel. Oamenii de știință pot mai mult, decât să declare un astfel de lucru, bazat pe dovezi limitate.
De fapt, nu știu alt domeniu al științei în care cercetătorii au atât de puține date de înaltă calitate, care să răspundă noilor întrebări de cercetare și care, totuși, sunt atât de rapid folosite pentru a declara aceste întrebări ca având un răspuns final. Nu facem asta în orice alt domeniu sau cu orice altă întrebare.
Unde sunt datele?
O interpretare eronată populară a analizei rețelelor de citare este că există peste 19.000 de studii de calitate asupra gospodăriilor de același sex, cu copii, și că nici unul dintre ele a detectat probleme. Autorii înșiși notează că nu este cazul. Studiul lor a început cu peste 19.000 de „hit-uri” de specialitate a unei căutare online de tip Boolean. Cu alte cuvinte, au existat 19.000 de publicații de pe ISI Web of Science, care au folosit cuvântul „gay” sau „lesbiană” sau „homosexual” sau „același sex” și „părinte” undeva în titlu sau în sumar. Mult mai puține au fost efectiv evaluate în analiza lor (așa cum au arătat). Într-adevăr, orice persoană care acordă o mare atenție acestui domeniu știe că nu sunt aproape la fel de multe studii, față de cum se crede. Cu adevărat, sunt mult sub 100 cele care merită să fie discutate și mai puțin de zece seturi de date, care pot oferi în mod corespunzător informații generalizabile despre populația din familiile de același sex, cu copii.
Dacă aș fi fost împotriva a 19,000 de studii de calitate, care nu sunt de acord cu mine, aș fi capitulat de mult timp. Dar asta nu e realitatea științifică. In schimb, cele două seturi de date- dintre care fiecare are probleme semnificative , sunt responsabile pentru majoritatea studiilor pe care se bazează acest „consens”.
În primul rând, 26 evaluări colegiale ale acestor studii, au apărut dintr-o singură sursă de date: Studiul National Longitudinal privind Familiile Lesbiene (National Longitudinal Lesbian Family Study). El a chestionat în mod repetat 78 de culoare albă, educați, ai lesbienelor, ce au fost recrutate pentru a participa. Este posibil să nu fie o exagerare ideea că aceștia sunt cei mai influenți șaptezeci și opt de copiii, din istoria socială și juridică americană modernă. Aproape 25 de ani, comunitatea științifică (și mass-media) a tratat în studii acest grup unic de copii, iar publicului larg i-a fost lăsată impresia că acesta reprezintă întreaga populație a copiilor crescuți de mame lesbiene americane . Mai mult decât atât, se sugerează că acești 78 de respondenți, acum urmăriți timp de aproape douăzeci și opt-ani, sunt încă surse de informații valabile, de încredere. Când copiii adolescenți, cu părinți lesbiene, sunt intermitent intervievați pentru un studiu al cărui rezultat s-a dovedit a fi susținut politic – și, aproape întotdeauna, prezentat în mod favorabil de către mass-media, este ca prudent pentru oamenii de știință să fie sceptici.
În al doilea rând, Studiul Național Longitudinal pentru Sănătatea Adolescenților a adus beneficii pentru 44 de cazuri de respondenți cu părinți de același sex, ce au fost prezentați în zeci de publicații de evaluare colegială. Analiștii au creat în mod obișnuit seturi de date „ajustate” ale copiilor cu părinți singuri heterosexuali sau cu părinți vitregi, pentru utilizarea în comparații. (Cum anume au creat acestea, a rămas de multe ori neexplicat.)
Îngrijorările au crescut, iar 27 dintre cele 44 de cazuri sunt considerate a fi îndoielnice. Recunosc (și am admis), că un număr mic din cele 248 de cazuri NFSS în care un respondent a raportat că un părinte a avut o relație de același sex, au fost discutabile și ar putea fi eliminate (fără a avea efect, chiar). Același lucru , pe o scară mult mai mare, sa întâmplat cu datele recensământului din SUA si Canada. Cu alte cuvinte, acesta este un teritoriu dificil de măsurat cu precizie, iar erori se întâmplă, în ciuda eforturilor de a le reduce la minimum. Nu este exact cum v-ați aștepta, într-un domeniu caracterizat ca afișând un consens clar.
Oricât de mult ar putea părea convenabilă comparația cu schimbările climatice, ea nu este proporțională. Nu sunt un om de știință, dar știu că există mii de geologi și meteorologii, care au strâns și evaluat datele privind schimbările climatice. Organizațiile federale, internaționale si nepartizane sunt interesate în a înțelege ce se întâmplă cu vremea. În schimb, există probabil 30 de cercetători ai științelor sociale care sunt în primul rând responsabili pentru „consensul” cu privire la beneficiile parentingului de același sex. Și, mai puțin de jumătate din ei reapar cu regularitate în calitate de autori de studii, care au tendința de a utiliza și de refolosi date vechi.
Cum funcționează povestea „Nu există diferențe” ?
Cum anume funcționează acest ”consens” ? De ce continuă să se bucure de legitimitate populară? Povestea „nu există diferențe” între gospodării de același sex și de sex opus, cu copii, se caracterizează prin patru teme repetitive în cercetările publicate.
Acestea sunt:
- Eșantioanele mici sunt de obicei predispuse la declararea lipsei de diferențe semnificative statistic, datorită puterii statistice limitate de a detecta astfel de diferențe.
Când compari 78 de cazuri sau 44 de cazuri, nu poți discerne cu ușurință dacă diferențele dintre grupuri, care apar la valoarea nominală, sunt, de fapt, statistic diferite de o concluzie nulă.
Prin urmare, este ușor să declari în favoarea ipotezelor nule- nicio diferență nu a fost găsită. Acest lucru este urmat de obicei de o „precauție” , care spune ceva de genul „putere statistică modestă în a detecta diferențele.” Misiune îndeplinită.
- Deși diferențele sunt adesea evidente la prima vedere, odată ce lași la o parte instabilitatea mai mare a cuplurilor minorităților sexuale, este ușor să se concluzionezi că orientarea sexuală a părinților nu cauzează probleme în mod direct. Dar, acest lucru înseamnă că efectele indirecte, căile prin care cele mai multe rezultate sub nivelul optim apar, sunt ignorate.
Acest tipar comun caracterizează aproape toate analizele seturilor de date de înaltă calitate din anul 2010. Deloc surprinzător,, acestea au reapărut recent într-o nouă ceretare a Early Childhood Longitudinal Study, publicat in Jurnalul problemelor de familie. Această mutare este evidentă chiar din sumar: „Rezultatele indică faptul că structurile familiale netradiționale sunt asociate cu o mai scăzută stare de bine psihosocială, dar acest lucru este în mare parte atribuit schimbărilor și tranzițiilor apărute în crearea de noi familii.”
Această abordare asigură faptul că oamenii de știință tratează transformarea familiilor și decizii romantice parentale ca fenomene independente, care nu au legătură între ele sau cu orientarea sexuală.
Profesorul de la Universitatea de Stat din Kansas, Walter Schumm, după testarea efectelor indirecte asupra rezultatelor copilului în NFSS, a concluzionat că „Este un lucru să spui că un efect direct nu a fost semnificativ, și un cu totul altul, să spui că structura (familială) nu a contat…” Asta pentru că structurile de uz casnic pot adesea favoriza indirect rezultate mai sărace sau mai bune . Asta are sens, deoarece realitatea socială este cel mai bine gândită în termenii unui proces complex, între influențe interdependente, mai degrabă decât un instantaneu în timp al factorilor independenți care nu au nimic de-a face unul cu altul. „Consensul” se sprijină pe abordarea din urmă.
Cu alte cuvinte, rata ridicată a despărțirilor în cuplurile lesbiene este un mecanism cheie aici. (Povestea nu se referă la efectele orientării sexuale, ci la efectele consolidării preferințelor de gen. Același lucru explică modelul „deschis” al relațiilor în cuplurile de homosexuali .) Înțeleg impulsul de a ignora instabilitatea din dorința de a nu părea rău. Dar, pur și simplu știu că ne-am îndepărtat de știință în acel moment.
- În cazul în care diferențele rămân, ele apar în rezultatele psihosociale, pentru care vina este adusă, în mod tipic, contextului social al respondenților (discriminarea).
Acest lucru înseamnă că în cazul în care diferențele nu dispar după efectuarea controalelor de instabilitate, majoritatea interpreților le atribuie mediului social ostil cu care se confruntă părinții și / sau copii. Analizele efectuate, inclusiv NFSS, National Health Information Study și raportul New Atlantis, privind sexualitatea și de genul- documentează efectele corozive ale stigmatizării și discriminării. Și totuși, stigmatizarea și discriminarea nu explică de ce rămân diferențe.
4.Copiii homosexualilor sau ai lesbienelor singure par să o ducă la fel de bine ca cei ce sunt crescuți de părinți singuri, heterosexuali. Prin urmare, tind să „nu” fie diferențe în funcție de tipurile de gospodării: solitare, fracturate, și reconstituite.
Această abordare apărută într-o varietate de studii menite să genereze o comparație de tip „mere vs. mere” . Deoarece este imposibil pentru două mame sau doi tați să participe la conceperea unui copil, unul nu poate fi decât un părinte vitreg- de aceea a fost logic pentru cercetătorii, să nu ia în considerare copiii părinților biologici.
Înțeleg logica. Interpretarea populara a acestei mișcări este înșelătoare. Atunci când consumatorii de media au citit „nici o diferență”, ei presupun că înseamnă nicio diferență, în general. Dar, ceea ce înseamnă este că nu există nicio diferență între familiile monoparentale sau cele cu părinți vitregi, atât gay, cât și straight. Este o distincție subtilă, dar foarte importantă. Într-adevăr, nu mă pot gândi la niciun set de date, bazate pe populație, în care copiii mamelor și taților căsătoriți sunt la fel ca și cei crescuți de orice altă formă de parenting: părinte vitreg, părinte singur sau părinți adoptivi. Le pot face să arate comparabile, , prin utilizarea oricărei dintre aceste patru strategii enumerate mai sus.
Copiii au nevoie atât de mame, cât și de tați.
La final, întrebarea rămâne aceiași: ce este cel mai bine pentru copii? Iar răspunsul nu s-a schimbat: copiii nu vor iubire lichidă. Ei vor prezenta stabilă a unei mame și a unui tată, preferabil a propriei mame și a propriului tată. Știu că nu este universal posibil, dar să nu ne prefacem că acest lucru nu contează.
În spatele retoricii cu privire la ”compoziția diversă” a familiei, ”noțiunile evolutive” ale acesteia și ”experiențelor de tranziție” atât de comune cuplurilor de același sex, sunt copiii care își iubesc mamele și tații, dar detestă schimbările la care sunt supuși în mod obișnuit. Îmi amintește de o poveste pe care mi-a spus-o recent un profesor de la o altă universitate, care are ca vecină o mamă ce a trecut prin trei relații de același sex în ultimii ani. Acesta mi-a mărturisit că în timp ce se juca alături de copiii lui în curte, îl observa pe fiul acesteia privindu-i prin gard, dorindu-și același lucru. Mama băiatului, conștientă de acest lucru, i-a spus profesorului: „Fac tot ce pot.”
Sunt sigur că dacă i-ar fi explicate variabilele de control și efectele indirecte băiatului, acestea nu l-ar consola. El își dorește un tată- și îl merită.
Alianța Familiilor din România
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.