Este campanie electorală, iar noi, politicienii, bineînțeles, nu mai vedem oamenii… Nu i-am văzut, de fapt, niciodată! Nici chiar când am profitat, din oportunism, de ei, de suferința lor şi i-am târât pe la ambasade sau prin alte locuri publice, ca să facem poze, apoi, cu ei! Nici chiar când am anunțat, cu surle şi trâmbițe, luând chiar numele Domnului în desert!, că deja am mai repurtat încă o victorie!, când noi, ipocriții, săracii, am stat numai pe margine, mâncând doar … resturi, cățărându-ne pe cadavre...
Să ne vadă o lume întreagă cât suntem de buni şi de simțitori!, cât de mult ne pasă nouă, de durerea altora!, mai ales atunci când îi ademenim cu frazele noastre…
După ce lumina reflectoarelor s-a stins şi noi am mai bifat încă o “medalie” pe facebook, păcălind, din nou, nişte fraieri, mergem mai departe, mulțumiți. Să facem poze cu alții…
Ce s-a ales, însă, de Camelia şi copiii ei?
Toată lumea ştie povestea Cameliei Smicală, care, din multe puncte de vedere, este mai tragică decât altele! Toată lumea a văzut la televiziuni cum a fost agresată în propria casă de polițiştii-brute, finlandezi. Toată lumea ştie că omul acesta, Camelia Smicală, s-a zbătut pentru copiii săi prin toate instanțele finlandeze, SINGURĂ!, sub amenințări, fiind distrusă psihic, economic, în o mie şi una de feluri, căci toți i-au întors spatele… (Aşa se întâmplă, de fapt, cu onorabilul cetățean român, atât de respectat de autoritățile străine şi române, peste tot!). Toată lumea a aflat cum i-au luat copiii pentru nişte motive pentru care nici ei, finlandezii, nu pot să dea explicații…
Doi copii nevinovați – Români, înainte de toate!- au fost confiscați de statul finlandez – De ce, oare?- şi aruncați în nişte case-lagăre de copii, unde sunt închişi ca infractorii! Atât Mihai (11 ani), cât şi Maria (10 ani), sunt traumatizați şi brutalizați pentru că îşi iubesc Mama. Pentru că nu vor să se rupă de ea. Pentru că nu vor să se rupă, de fapt, nici de limba română şi nici de credința lor!
Copiii aceştia, care –fără vina lor!- au ajuns în acest iad, a trebuit să fie şi despărțiți unul de altul, surghiuniți în case de copii diferite, la kilometri distanță, să nu se vadă, cumva, unul cu altul, izolați precum criminalii! Aşa înțelege statul finlandez să promoveze drepturile copiilor nevinovați, fără apărare. Aşa înțelege şi statul român misiunea sa, nobilă, responsabilitatea imensă, înscrisă în Constituție!, față de propriii cetățeni, când se face complice cu alții…
Mama aceasta se zbate între viață şi moarte. Copiii ei, la fel!... Maria, nu mai are mult şi va plăti cu sănătatea ei chinurile şi teroarea prin care a trecut. Mihai a fugit mai înainte de la casa de copii, din disperare, fiind urmărit ca în timpul naziştilor, de patrule cu câini!... L-au găsit înghețat, ascuns în nişte tufişuri, în fața casei sale. L-au ridicat ca nişte hingheri de ființe umane, în fața mamei sale!, ducându-l în exil…
Mihai nu a mai fost la şcoală de luni de zile. A stat numai închis şi bine păzit de gardieni. Finlandezii, omenoşi cum sunt, i-au asigurat, însă, o viață îmbelşugată, plină, demnă. I-au dat rație de mâncare şi de apă în fiecare zi. I-au dat voie chiar şi să plângă între cele patru ziduri. Nu i l-au luat, însă, decât pe Dumnezeu…
După ce o Mamă, ireversibil, a fost frântă de injustețea făcătorilor de dreptate şi alte mascarade, ai Sistemului, este rândul copiilor ei, acum… Mihai, care nu are nici 11 ani!, va fi deportat, la o adresă secretă, într-o casă (Casă?!...) de reeducare, unde, probabil, va fi bătut şi violat! Dresat… Ca în toate casele (?!) lor, de “reeducare”.
… Camelia Smicală plânge, acum. De rugat, i-a rugat pe toți s-o ajute… Cu vocea tremurândă îmi spune că s-a dus şi la ambasada României din Helsinki, mai înainte. Ar fi dorit să-şi ia copiii şi să plece, pur şi simplu, imediat, acasă. În România.
Consulul român, un om atât de mic pentru un rol atât de mare, a refuzat de frică, să îşi asume vreo răspundere şi s-o ajute. Să-i dea documentele de plecare pentru copii! A lăsat-o, pe mai departe, în închisoare…
Eu cred că, dacă aş avea nişte prerogative în țara mea, eu nu i-aş da afară, nu i-aş arunca numai pe scări pe aceşti uşieri care întorc spatele oamenilor, când au nevoie de ajutor… Eu i-aş arunca direct în închisoare pentru INCAPACITATEA DE A FI OM!
Şi, am să mai spun un lucru… În orice stat civilizat, oricât de decăzut ar fi el, oricâte otrepe şi cârpe de politicieni ar avea, măcar dintr-un instinct de autoapărare – dacă nu din bun-simț- România ar trebui să rupă relațiile diplomatice cu Finlanda dacă nu s-ar ajunge la vreun dialog, văzând monstruozitățile acestea. Nu are importanță dacă este vorba numai de o mamă şi copiii săi sau de sute de oameni. Nu presupune Ideea de Justiție că ar trebui să ne ridicăm şi pentru un singur om? Să-i apărăm şi lui drepturile?
Ne ridicăm tot noi, anonimii, dacă Statul doarme. Presimt că vom ieşi în stradă pentru Camelia şi copiii săi… Şi pentru toți nebăgații în seamă din lume, care mor lângă noi…
P.S.: Vă rog să distribuiți peste tot articolul acesta! Cât mai multe site-uri şi ziare să
îl publice! Cât mai mulți oameni să îl citească!
TREBUIE SĂ FACEM CEVA!
George Alexander
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.