După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

duminică, 25 decembrie 2016

Catacombele creștine din Roma, un obiectiv turistic inedit. Aceste necropole subterane păstrează amintirea unei epoci dure, în care mulți creștini au plătit cu viața pentru credința lor...

Catacombele din Roma sunt obiective turistice mai puțin vizitate, însă merită văzute mai ales dacă vă interesează istoria creștinismului. Departe de haosul din aglomerata Piața San Pietro, catacombele sunt un loc în care puteți învăța multe despre viața primilor creștini din Roma. Refugiu, loc de rugăciune și totodată loc de veci, aceste necropole subterane păstrează amintirea unei epoci dure, în care mulți creștini au plătit cu viața pentru credința lor.
Săpate de-al lungul drumurilor antice care porneau din Roma, la periferiile orașului, cele 60 de catacombe descoperite până acum au fost timp de sute de ani locul de odihnă veșnică peste sute de mii de oameni. Aici au fost îngropați mulți creștini, dar și romani de alte religii, care erau mai săraci și nu își permiteau construirea unui mormânt. Desigur, cei mai mulți au fost creștini sau iudei, pentru că romani politeiști preferau incinerarea. Cei care doreau să fie înhumați nu aveau prea multe opțiuni, pentru că legea romană interzicea construirea de cimitire în interiorul orașului.
Astfel, au fost săpate aceste catacombe comune, în afara localității. Ele se află în apropierea marilor drumuri comerciale din Antichitate, care legau Roma de alte orașe importante. Printre acestea se numără Via Appia Antica, Via Ostiense, Via Labicana, Via Tiburtina și Via Nomentana. Numele sub care sunt cunoscute catacombele au fost date în amintirea unor martiri creștini îngropați aici. Astfel, putem vizita catacombele Sfântului Calist, ale Sfântului Sebastian sau ale Sfintei Domitilla.
În criptele subterane au fost desenate fresce care înfățișează scene biblice, multe din ele datând din jurul anului 400 e.n. Construcția acestor necropole a început însă mult mai devreme, în secolul al II-lea. Ele se întind pe zone foarte mari, de aproximativ 2,4 kilometri pătrați și au fost săpate sub pământ, la o adâncime care ajunge până la 19 metri.
Vizitarea unor catacombe creștine este cu siguranță o experiență impresionantă, greu de uitat. După ce intri și cobori multe trepte vei străbate tuneluri lungi și înguste, de cel mult un metru lățime. În camerele funerare, nișele în care erau înhumate cadavrele sunt săpate în pereți, una peste alta. Nu au mai mult de 150 cm lungime și 60 cm lățime. Trupurile înhumate aici erau înfășurate în giulgiu și puse în sicrie de piatră. La final, nișa era sigilată și se scria numele și data morții persoanei care era îngropată acolo.
Catacombele au fost și loc de refugiu pentru creștinii prigoniți de romani. Aici, ei se ascundeau, se rugau împreună și comemorau sacrificiul primilor martiri. Unele necropole de acest fel aveau inclusiv o mică biserică săpată în interior, unde se țineau slujbe.
Continuarea pe www.activenews.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.