Dragii mei frați și surori,
Încercând să evit inflația de urări siropoase și palavre sărbătorești, precum și discuțiile îngrășate artificial cu hormonii lozincilor religioase, am ales totuși să nu trec cu vederea Întruparea fără a lumina câtuși de puțin conștiințele noastre cu adevărurile ei profunde pentru noul an și pe această cale. Într-un moment în care începem să ne trezim din mahmureala post-sărbătorească ridic o întrebare menită să ne conducă inima la începutul anului 2017 în modul „pus pe gânduri”.
Sunt convins că ar fi un semn de înțelepciune din partea noastră să abandonăm modul „pus pe fapte” al hotărârilor noastre de început de an și să adoptăm modul „pus pe gânduri”. Îmi amintesc de Petru față în față cu avertismentul abandonării adresat de Domnul tuturor ucenicilor în noaptea arestării. În mod automat, temperamentul năvalnic al lui Petru s-a activat în modul „pus pe fapte”, el avansând promisiuni demne de orice început de an al oricărui credincios: „Chiar dacă toți ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire”. Confruntat cu avertismentul mai grav și mai specific al Domnului Isus privind propria sa lepădare până la cântatul cocoșului, Petru insistă să funcționeze în modul „pus pe fapte”: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de tine”, determinarea lui generând chiar un curent pozitiv de opinie și de angajamente nobile în mijlocul tuturor ucenicilor care „au spus toți același lucru”. Probabil că regresul aparent al inimii din modul natural specific „pus pe fapte” în modul anti-natural „pus pe gânduri” ar fi însemnat progresul lui Petru spre biruință. Un Petru „pus pe gânduri” ar fi fost un Petru mai realist privind pericolul inimii sale „nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea” și un Petru cu metode de luptă regândite, înlocuind ofensiva carnală cu rezistența spirituală, sabia cu rugăciunea și lupta cu oamenii cu supunerea față de Dumnezeu.
Așadar, întrebarea menită să frângă paradigma activistă înlocuind-o cu reflecția onestă este: Care este secretul noutății unui an nou? Oare poate anul 2017 să fie nou cât timp port în el vechea inimă a anului 2016? S-a schimbat inima mea în mod esențial în ultima perioadă a anului 2016 așa încât să pot spera privind înainte spre 2017 la un an cu adevărat nou?
Oare câți dintre noi nu pășim, de ani buni, în noul an cu aspirația înnoirii și cu hotărârile înnoirii, numai pentru ca, două-trei luni mai târziu, să ne dumirim că viața noului an este o prelungire regretabilă a vieții vechiului an și că promisiunile s-au stins neputincioase sub atacul poftelor și pornirilor subterane ale unei inimi neschimbate lăsând în urmă duhoarea eșecurilor, a regretelor și a descurajării?
E vremea să ne limpezim mintea. Să ne-o limpezim și să înțelegem bine: noi nu avem multe probleme în viață, noi avem o singură problemă. Problema noastră este inima noastră îndărătnică, iubitoare de sine și încremenită în torentul propriilor gânduri și inerția propriilor căi. Și, în mod bizar, tocmai această inimă îndărătnică care ne face să avem nevoie de Mântuitor, este inima care se împotrivește lucrării mântuitoare depline a lui Cristos în viața noastră. Eul nostru păcătos este singura piedică reală între mine și toate binecuvântările vieții Împărăției promise de Dumnezeu, ascunse în Cristos și puse la dispoziție prin locuirea Duhului Sfânt. Carnea mea este cea care, cu nesaț și încăpățânare va căuta să apuce toate oportunitățile noului an și să le înghesuie în tiparul vechiului an.
În aparență, anul 2017 se va năpusti asupra ta cu talazurile a zeci de alegeri zilnice semnificative. În esență, anul 2017 te va plasa zilnic de zeci de ori în răscrucea unei singure alegeri: viața în firea pământească sau viața în Duhul Sfânt. De vei alege în această răscruce lepădarea de sine, crucificarea vieții eului și urmarea lui Cristos de zeci de ori zilnic, vei progresa în cunoașterea vieții în Duhul împreună cu toate bogățiile ei inimaginabile. De vei alege în această răscruce protejarea de sine, afirmarea vieții eului și urmarea monstrului cărnii tale de zeci de ori zilnic, vei regresa într-o împietrire a inimii tale împreună cu toate suferințele ei inimaginabile.
În prag de 2017 nu te amăgi: oricât de mult ți-ai dori și oricât de mult ai încerca, TU NU VEI PUTEA OCOLI DUREREA. Această alegere nu-ți este pusă înainte. Alegerea care îți stă totuși înainte în toate circumstanțele care-ți vor produce durere este dacă vei prefera durerea lepădării de sine durerii lepădării de Cristos sau dacă vei prefera durerea lepădării de Cristos durerii lepădării de sine. Aceasta este singura alegere ce-ți va fi îngăduită față în față cu durerea. Iar tipul de durere pe care îl vei prefera va determina invariabil condiția inimii tale și calitatea umblării tale cu Dumnezeu, va fortifica sau va fărâmița credința ta, va frăgezi sau va împietri inima ta față de influența Duhului. Orice lepădare te va durea, te va durea profund, va aduce în tine spasmele morții: atât lepădarea de Cristos, cât și lepădarea de tine însuți. Dar numai o durere dintre cele două conduce la viață, și numai o durere dintre cele două va activa prin credință promisiunile lui Dumnezeu purtându-te în odihnă și bucurie statornice. În noul an, orice ar fi, nu te lepăda de Cristos prin faptele tale zilnice: nu alege voia firii tale în locul ascultării de poruncile lui Cristos. Leapădă-te de tine însuți/însăți ca să rămâi în Cristos!
Mă întreb dacă nu cumva acesta este rostul prezenței providențiale, stabilită nu prin Scripturi ci prin tradiție, a Sărbătorii Întrupării în ultima parte a anului liturgic al Bisericii, înainte de intrarea într-un nou an. Ca sărbătoarea unei săptămâni să ne echipeze cu o mentalitate nouă pentru înnoirea semnificativă a vieții pentru un an întreg. Ca uimindu-ne de Întrupare să ajungem să trăim o viață inspirată de Întrupare.
„Și Cuvântul a devenit trup ...”
... ca să împlinească voia lui Dumnezeu într-un trup omenesc, biruind acolo unde Adam a fost înfrânt și născând din ascultarea Lui desăvârșită, întru gloria Tatălui, UN POPOR ÎNTREG DE BIRUITORI.
... ca să aleagă durerea lepădării de El Însuși într-o ascultare „până la moarte, și încă moarte de cruce”, pentru a primi în dar de la Tatăl Învierea, încurajându-i pe toți urmașii Săi SĂ ALEAGĂ CALEA VIEȚII CARE TRECE PRIN MOARTEA EULUI PĂCĂTOS.
... ca să ne dăruiască, prin Întruparea, Viețuirea, Răstignirea și Învierea Lui inimi noi și Duhul Înnoirii, AȘA ÎNCÂT ANUL 2017 SĂ NU FIE PRELUNGIRE ÎN CARNEA PĂCĂTOASĂ A ANULUI 2016 CI REVĂRSAREA ÎNNOITĂ A VIEȚII ÎMPĂRĂȚIEI.
Unind aceste adevăruri ale Întrupării, vă îndemn preaiubiții mei, împreună cu mine, să îmbrățișați darul aspru al crucii pentru omorârea eului păcătos în deciziile anului 2017 și să beți adânc din Duhul Împărăției. Numai goliți de noi înșine și umpluți de viața lui Cristos vom putea aduce în viețile noastre biruințele împotriva păcatului, a lumii și a Diavolului pe care le-a câștigat Cristos pentru noi.
Cu prețuire,
Lucian Ciupe
Biserica Evanghelică Română „Deo Gloria”, Turnhout, Belgia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.