După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

duminică, 26 februarie 2017

✡ Alfa Omega TV: Întâlnire la vîrf Netanyahu-Trump. Care e însemnătatea pentru Orientul Mijlociu?


Pentru prima dată de când președintele Trump a preluat mandatul, premierul israelian Netanyahu a venit la Casa Albă. A fost o schimbare majoră față de ultimii opt ani. O prietenie reînnoită a alungat răceala de la Casa Albă. După ani de zile de tensiuni cu administrația Obama, Benjamin Netanyahu îl consideră pe președintele Trump ca fiind un partener cheie. 

Sunt, însă, de rezolvat niște puncte cheie, începând cu încercarea de a face pace cu palestinienii. Ca în orice negociere reușită, va trebui ca ambele părți să ajungă la un compromis.

Într-un comentariu care ar înfuria liderii palestinieni, Trump a spus că soluția celor două state nu e necesară pentru obținerea păcii. 

Privind la soluția celor două state și la cea cu un singur stat, vă spun că mie îmi place aceea pe care ambele părți o doresc. Voi fi mulțumit cu soluția dorită de ambele părți, indiferent care va fi.

Netanyahu insistă că palestinienii trebuie să recunoască dreptul de existență al Israelului, înainte ca orice plan de pace să poată fi pus la cale. 

Trebuie să vă întrebați de ce evreii se numesc așa ? Chinezii se numesc așa fiindcă provin din China, japonezii fiindcă provin din Japonia, iar iudeii fiindcă provin din Iudeea. Aceasta e patria noastră strămoșească. Iudeii nu sunt niște colonizatori în Iudeea.

Celălalt aspect dureros este al așa-numitelor așezări. Netanyahu a avansat în Cisiordania, însă Casa Albă spune că aceasta s-ar putea să nu fie cea mai bună mișcare pentru a ajunge la pace.

John, cu ce ai rămas de la conferința de presă a premierului Netanyahu și președintelui Trump ?

Am impresia că suntem într-o nouă eră. Până și limbajul lor corporal trăda camaraderia dintre cei doi lideri. Amândoi au o mulțime de idei noi. Interesant e că, în Ierusalim, toate știrile vorbeau despre posibilul sfârșit al soluției celor două state, despre cât de bine păreau că se înțeleg cei doi lideri, iar știrile din Washington vorbeau de problemele lui Trump cu colegii republicani, cu aparatul de securitate și cu mass-media.

El are multe de făcut legat de problema Orientului Mijlociu. Are atât de multe probleme politice locale de rezolvat, doar ca să se poată "așeza" în Washington. Opoziția se dezlănțuie aici. Pare a fi o administrație sub asediu, dar, așa cum spuneai, perspectiva din cadrul conferinței reprezintă însă o mare schimbare față de cum a fost cu Obama în ultimii opt ani. 

Pentru israelieni, această conferință a fost foarte benefică. Aici, reacțiile au fost amestecate. Aripa dreaptă e mulțumită de Netanyahu, căruia i s-a oferit o mare libertate, deși cred că problema așezărilor le-a dat ceva bătăi de cap.

John, palestinienii par să fie în afara discuțiilor, într-un fel. Președintele Trump, maestru al negocierilor, pare să aibă o nouă idee în problema Orientului Mijlociu, nu doar în termenii negocierilor dintre israelieni și palestinieni. El pare să spună că e vorba de o problemă regională. Ce părere ai despre asta ?

Cred că exact așa a făcut. Lucrurile din lumea arabă capătă un nou contur și ambii lideri s-au referit la asta cu optimism, cu speranța unor noi soluții. Acest lucru pare că i-a lăsat pe palestinieni pe dinafară. Va fi interesant de văzut cum, în cadrul lumii arabe, vor exista concesii reciproce care vor prezenta o parte a negocierilor. Asta ar putea deveni o problemă reală în perioada următoare. 

Ceea ce cred că aduce împreună Israelul și națiunile arabe sunite este dușmanul lor comun, Iranul. Premierul spunea că pe rachetele iraniene e scris "Moarte Israelului". Iranul e o amenințare reală. El mai spunea că aceasta nu e o amenințare doar pentru Israel, ci și pentru SUA. Rachetele balistice intercontinentale vor ajunge în SUA, nu în Israel. Așadar, un Iran înarmat nuclear va reprezenta o amenințare nu doar pentru Israel, ci și pentru SUA și pentru lumea întreagă.

Cum crezi că noi, în calitate de creștini, ar trebui să ne rugăm pentru era aceasta nouă în care intrăm ?

Am auzit multe lucruri în cadrul conferinței despre negocieri, arta negocierii și alte lucruri de acest fel. Creștinii care cred în ceea ce spune Biblia trebuie să își dea seama că Biblia are multe de spus despre granițele Israelului și despre planurile lui Dumnezeu pentru această țară. Ne putem uni în rugăciunea domnească, "... vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer și pe pământ". 

Se prea poate ca, atunci când ești angrenat în lupte politice, să dorești ca unii să câștige și ceilalți să piardă, iar ideea acordului să înceapă să sune bine, dar important este ca planurile și scopurile Domnului să se împlinească în Orientul Mijlociu. Cred că acesta e motivul principal de rugăciune, în plus față de cel pe care îl găsim în Biblie, de a ne ruga pentru pacea Ierusalimului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.