miercuri, 1 martie 2017

PressAlert.ro: „Ieri au murit 400 de români și nimeni nu vorbește despre asta”. Credincioși de diferite confesiuni din Timișoara organizează o amplă campanie împotriva avortului în fața Maternității „Odobescu”...

Credincioși de diferite confesiuni din Timișoara și-au unit forțele pentru a iniția o amplă campanie împotriva avortului. Astfel, timp de 40 de zile, cel puțin trei voluntari vor sta timp de doisprezece ore, între 07.00 și 19.00, zilnic, în fața Maternității „Odobescu”. Aceștia vor avea în mâini pancarte cu mesaje pentru viață, vor ține post și se vor ruga. 

Potrivit organizatorilor, scopul campaniei „40 de zile pentru viață” nu este acela de a manifesta împotriva cuiva, ci „pentru a susține dreptul la viață al copiilor nenăscuți. Dorim să fim o voce a copiilor români nenăscuți, cerându-i lui Dumnezeu să oprească avortul în Timișoara și în România”. Campania este una internațională și se desfășoară în perioada 1 martie – 9 aprilie, în Timișoara, dar și în alte 559 de orașe din 27 de țări. În România, campania are loc la Timișoara, Cluj-Napoca, București, Baia Mare, Năsăud și Iași. 

„Ieri au murit 400 de români, astăzi vor muri tot 400, mâine la fel. Dar nimeni nu vorbește despre asta. Este vorba de copiii avortați în fiecare zi în țara noastră. România și Rusia sunt singurele țări din lume în care numărul avorturilor a depășit numărul populației în viață”, a precizat Ioan Ciobotă, organizator al campaniei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.