vineri, 15 septembrie 2017

De ce atâta ură împotriva referendumului pentru căsătorie?

Pentru că, în caz de reușită, ar constitui un precedent. Însă, pentru a înțelege ce îi mână în luptă pe adversarii referendumului, trebuie să înțelegem ce fel de precedent îi alarmează pe aceștia.

Părerea mea este că adversarii în temă ai referendumului nu se tem de el neapărat din cauza direcției sale soft-conservatoare, care ar consacra la nivel constituțional definiția actuală a căsătoriei din Codul Civil. Conținutul de viziune tradiționalistă este, efectiv, minimal, pentru a putea alarma în asemenea hal. Nici aiurelile referitoare la instaurarea unui fel de distopii teocratice în care sexualitatea va fi drastic controlată și restricționată, iar statutul femeii degradat. Sunt mult prea fanteziste aceste preziceri pentru a nu vedea că ele sunt scornite pentru idioți utili și masa de manevră.

Starea de alarmă cauzată de inițiativa Coaliției pentru Familie este cauzată de doi factori ce au legătură între ei, fără a se confunda.

În primul rând, referendumul este o ocazie ca ceea ce până acum a fost o masă amorfă, inexistentă politic, să capete contur, direcție, vizibilitate și greutate. Să capete identitate și putere politică. Nu în sens partinic, ci în sensul de a-și afirma voința politică în mod direct, de a dobândi, cu alte cuvinte, conștiință politică. Ce înseamnă acest lucru, mai exact? Cetățeni care, anterior, gândeau că nu pot influența sub nicio formă deciziile și politicile publice, la cheremul unui sistem tot mai puțin controlabil prin vot, pot descoperi, dintr-o dată, că vocea lor contează. Că pot spune asta da, asta nu. Că pot decide în chestiuni de importanță națională și că sistemul e nevoit să țină seama de părerea lor. Or, e limpede că așa ceva alarmează, pentru că sistemul a fost croit tocmai pentru a distruge conștiința politică a cetățenilor României, pentru a le induce un sentiment definitiv de neputință și resemnare, de chibiți pe marginea unui teren în care stăpânii jocului sunt intangibili și invincibili. 

În al doilea rând, rețeaua de mobilizare a cetățenilor la referendum este formată dintr-o coaliție de organizații, biserici și grupuri care nu fac parte din circuitul consacrat și bine controlat al mobilizării politice al României postcomuniste: societatea civilă sau, mă rog, societatea în civil, stipendiată bogat de „filantropi” globali, state nordice „generoase” ș.a. Mobilizarea „societății civile” a devenit, în aceste decenii, un mecanism extrem de eficient în care sunt angrenate ONG-uri, unități militarizate mediatice, influențatori și armate de trolii pe rețele sociale, servicii secrete și alte instituții de forță. Această mașinărie de mimat societatea civilă a avut funcția de a bloca orice fel de inițiativă reală civilă, care să pornească de la firul ierbii, și de a pune presiune pe partidele mari, încă dependente într-un mare grad de propriile rețele clientelare din teritoriu pentru a se decupla definitiv de votul popular. Or, să apară, acum, când mașinăria este tot mai bine pusă la punct, niște neica nimeni, simpli intelectuali, oameni din provincie, asociații cu nume din alt secol, popi și pastori capabili, fără misiune de la servicii, fără capital oengistic, fără unități mediatice la dispoziție și fără influențatori, să capaciteze pentru un vot popular milioane de români, așa ceva e realmente intolerabil. 

Acestea sunt, de fapt, păcatele de neiertat ale Coaliției pentru Familie: redarea conștiinței politice oamenilor obișnuiți și crearea unor structuri autonome social de mobilizare și acțiune politică. Redarea sentimentului că oamenii obișnuiți au dreptul și posibilitatea reală de a-și afirma opinia și de a face alegeri pe fond, reale, asupra chestiunilor de importanță națională. Nu căsătoria heterosexuală, nu tradiționalismul, nu religia, nu Europa. Acestea sunt importante, desigur, la nivel de viziuni asupra lumii, ideologie, iar mulți activiști anti-CpF sunt motivați îndeosebi ideologic. Însă, dintr-o perspectivă pozițională, situațională, miza este păstrarea acestui mecanism de capturare și subminare a statului și democrației românești în care decizia se ia peste capul cetățeanului, pentru că el este prost și nu înțelege chestiunile ce privesc națiunea. El nu trebuie să-și dea cu părerea cu privire la economia națională, cu privire la statul social, la locul religiei în societate, la locul României în UE, NATO etc. El trebuie să stea și să înghită lecțiile pe care i le dau tapalagii, mândruții și cetepiștii neamului. În general, românul nu trebuie să aibă idei și, dacă le are, nu trebuie să și le exprime.

De aceea pare că s-au alarmat facțiunile rivale din servicii și pare că există un consens cu privire la riscul pe care l-ar pune referendumul pentru „siguranța națională” (un concept care pare că are legătură doar cu agenda unor grupări, nu cu națiunea de unde-și derivă numele). De aceea asistăm la un război propagandistic intens și tot mai ascuțit împotriva referendumului. Și de aceea putem asista la un 2012 bis, când unui popor i s-a pus pumnul în gură și nimeni nu s-a mai simțit atins la „siguranța națională”. 

ANGHEL BUTURUGĂ 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.