miercuri, 6 septembrie 2017

O delegație va vizita copiii Cameliei Smicală, în Finlanda, pe 19 septembrie. Copiii au început cursurile de limba română și vor putea să beneficieze de asistență spirituală la Biserica Ortodoxă din Tampere. Mesajul ministrului românilor de pretutindeni

ACTUALIZARE 23:15 Autoritățile încearcă să găsească soluții care în primul rând să îi protejeze pe cei doi copii de origine română ai medicului Camelia Smicală***, care, în prezent, sunt în custodia autorităților finlandeze, a declarat pentru Agerpres ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, potrivit ActiveNews.ro.

Ministrul se află într-o vizită de lucru în Finlanda până pe 6 septembrie. Aceasta s-a întâlnit luni, la Tampere, cu Camelia Smicală.

"Este foarte greu să dai un sfat. Noi încercăm să găsim soluții care, în primul rând, să îi protejeze pe copii. Cred că asta e cel mai important și am repetat mereu aceste lucruri. Încercăm să avem un dialog bilateral care să îi protejeze și să îi ajute pe copii", a afirmat ministrul.

Andreea Păstîrnac a avut întrevederi, la Helsinki și Tampere, cu ministrul pentru familie și servicii sociale, Annika Saarikko, vicepreședintele Comisiei juridice din Parlamentul Finlandez, Eva Biaudet, și cu secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe finlandez, Peter Stenlund.

Oficialii români și finlandezi au fost de acord cu privire la constituirea unui grup de experți români din care să facă parte reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și la organizarea imediată a unei sesiuni de consultare româno — finlandeze pe tema sistemului de protecție a minorilor în scopul identificării celor mai bune soluții în interesul copiilor, cu respectarea cadrului legislativ existent la nivel național, european și internațional, luând în considerare prevederile Convenției de la Haga și a Convenției de la Bruxelles.

O delegație din țara noastră, alături de ambasadorul României în Finlanda, va vizita cei doi copii, pe 19 septembrie, a anunțat ministerul.

Ministrul Andreea Păstîrnac a subliniat că, în discuțiile privind acest caz, autoritățile trebuie să respecte confidențialitatea, dar și faptul că situația micuților face obiectul unui proces în derulare.

„Rămâne extrem de dificil un dialog în ceea ce privește datele personale și datele confidențiale. În ambele sisteme, trebuie să respectăm dreptul la viață privată al familiei. Trebuie să respectăm procesul în derulare", a declarat Andreea Păstîrnac pentru AGERPRES.

Copiii Cameliei Smicală Jalaskoski — Mihai și Maria — au fost preluați de către autoritățile finlandeze, în urmă cu doi ani. Cei doi micuți au dublă cetățenie — română și finlandeză. Mama acestora a cerut în mai multe rânduri sprijinul autorităților române, pentru ca fiul și fiica ei să revină în custodia sa.


 Știre inițială
 
O delegație formată din experți români, împreună cu ambasadorul României în Republica Finlanda, va vizita, pe 19 septembrie, cei doi copii ai Cameliei Smicală, aflați, la acest moment, în custodia serviciilor sociale finlandeze, informează Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, pe site-ul oficial.
 
Precizarea este făcută în contextul în care ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, se află într-o vizită de lucru în Finlanda, în perioada 4 — 6 septembrie.

Un subiect important aflat pe agenda de lucru a ministrului român în cadrul vizitei este situația copiilor de origine română ai doctorului Camelia Smicală Jalaskoski, aflați în custodia serviciilor sociale finlandeze. În acest sens, oficialul român a avut întrevederi, la Helsinki și Tampere, cu ministrul pentru familie și servicii sociale, Annika Saarikko, cu vicepreședintele Comisiei juridice din Parlamentul Finlandez, Eva Biaudet, și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe finlandez, Peter Stenlund.

Oficialii români și finlandezi au agreat cu privire la constituirea unui grup de experți români din care să facă parte reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și organizarea imediată a unei sesiuni de consultare româno — finlandeze pe tema sistemului de protecție a minorilor în scopul identificării celor mai bune soluții în interesul copiilor, cu respectarea cadrului legislativ existent la nivel național, european și internațional, luând în considerare prevederile Convenției de la Haga și a Convenției de la Bruxelles, mai arată ministerul.

Totodată, ministrul Andreea Păstîrnac s-a întâlnit cu mama celor doi copii, doctorul Camelia Smicală Jalaskoski, și a asigurat-o de sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în acord cu reglementările în vigoare în cele două state. S-a pus accent pe accesul copiilor la resurse care permit menținerea identității culturale, lingvistice și spirituale românești. Potrivit ministerului, copiii au început de marți cursurile de limba română, urmând ca, pe viitor, să poată avea acces și să beneficieze de asistență spirituală, la Biserica Ortodoxă din Tampere.

***Vezi și alte articole despre Cazul Smicală

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.