După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

marți, 3 octombrie 2017

Replica pastorului Viorel Iuga la atacul mediatic din ziarul Adevărul.ro: Domnule scriitor şi domnilor de la adevărul.ro, dacă tot vă frământă soarta României, vrem să vă spunem şi noi ceva foarte important. „O eventuală modificare a Constituţiei în sensul dorit de Coaliţia pentru Familie” NU „ar izola România şi” NU „ne-ar arunca înapoi în timp”. Indiferent că vă convine sau nu, rămânerea lângă Adevăr şi normalitate nu degradează, ci înnobilează...


Nu pentru scriitor, ci pentru cititorul sincer...

Fără a emite suspiciuni cu privire la „cine la plătit să scrie un asemenea articol” apreciem faptul că un oarecare domn, primit cu braţele deschise de adevărul.ro, afirmă sus şi tare: „Constituţia este actul fundamental care ghidează o societate, iar modificarea ei trebuie să fie făcută că rezultat al unui larg consens la nivelul societăţii.” Mulţumim frumos pentru precizare. Este unul dintre puţinele adevăruri din articolul respectiv. Totuşi, pentru iluminarea noastră, ne puteţi sugera o consultare mai democratică şi mai largă decât un referendum legal?

Da, în cazul modificării Art 48 din Constituţie aşa cum afirmaţi „Vorbim despre un test pentru clasa politică şi pentru societate în ansamblul ei.” Din nefericire, sabotările ilegale aduse în mod constant acestui proces absolut legal, au dat o notă slabă liderilor noştri politici. Fanatici sau nu, cei peste 3 milioane de cetăţeni români s-au exprimat. Ei cer posibilitatea ca naţiunea, fiecare cetăţean român, să se exprime prin vot! Curtea Constituţională şi alţi factori responsabili au precizat că drumul spre Referendum este conform legilor României. Bazaţi pe lege, nu pe manipulări sentimentale şi mincinoase, ne rugăm, sperăm şi insistăm ca liderii noştri să respecte legea şi să ne ofere posibilitatea să ne exprimăm.

Domnule scriitor şi domnilor de la adevărul.ro, dacă tot vă frământă soarta României, vrem să vă spunem şi noi ceva foarte important. „O eventuală modificare a Constituţiei în sensul dorit de Coaliţia pentru Familie” NU „ar izola România şi” NU „ne-ar arunca înapoi în timp”. Indiferent că vă convine sau nu, rămânerea lângă Adevăr şi normalitate nu degradează, ci înnobilează. Omenia, bunul simţ, iubirea semenului, educaţia sănătoasă, nu sunt valorile lumii postmoderne. Dimpotrivă, dacă aţi urmărit puţin evenimentele din ultimii ani, aţi putut observa că anumite „valori europene de ultimă oră”, au dezumanizat şi îndobitocit pe cei care le-au acceptat.

Este adevărat: într-o societate democratică minorităţile pot să creadă ce vor şi să se exprime cum le permite legea, dar să nu aibă preteţia absurdă ca majoritatea să fie oarbă, surdă, mută, timidă şi obidientă. Majoritatea, din câte ştim, are dreptul şi este obligată să vadă, să audă, să analizeze şi să se exprime pentru binele fiecărei familii, pentru binele fiecărui ceteţean. 

Cu ajutorul bunului Dumnezeu, chiar dacă nu facem parte din Coaliţia pentru Familie, aşa vom face, indiferent pe cine şi cât de tare vom deranja.

Viorel Iuga

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.