După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

joi, 12 octombrie 2017

Samy Tuțac ♥ Iubește-l pe homosexual ca pe tine însuți!


Unul din lucrurile care mă îngrijorează foarte mult în ultima vreme este să văd cum poți enerva pe toată lumea prezentând o poziție biblică și echilibrată asupra unui subiect extrem de controversat cum este homosexualitatea.

Sunt unii care se supără că de ce nu ai zis nu știu ce, iar alții că de ce ai zis nu știu ce. Faptul că unii creștini sunt uneori mai acizi decât alții care nu pretind  a fi creștini nu mă surprinde prea tare. Mă întreb oare ce a vrut să spună Cristos când a zis că a doua poruncă, în ordinea importanței, este: "Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți".‭‭ (Matei‬ ‭22:39‬)

Teama mea, însă, este că unii creștini au găsit în această controversă ocazia să spună, nu direct, ci pe ocolite: "Ce bine că nu sunt homosexual că pe ăștia Dumnezeu îi pedepsește cu moartea." Dar în Scriptura din care citesc eu scrie: "Plata păcatului (a oricărui păcat, inclusiv homosexualitatea) este moartea". (Romani 6:23)

Am văzut multă ipocrizie în ultima vreme și multă "sfântă indignare." Ne este greu să acceptăm că noi am pierdut bătălia pentru familie nu în parlamente, guverne sau curți de justiție, ci acasă și la biserică. Nu e nevoie să fim ipocriți, pentru un creștin homosexualitatea este scârboasă și extrem de păcătoasă, Biblia este extrem de clară pe aceată temă.

Dar curvia, adulterul, divorțul, pornografia, lovirea soției, neglijarea copiilor, minciuna sau bârfa, nu ar trebui sa fie? Nu mă înțelegeți greșit! Știu că păcatul homosexualitatii, fiind cum zice Pavel "împotriva firii" ne provoacă un dezgust mai mare, dar să nu creadă cineva că dacă nu e homoxesual, dar le face pe celelalte, este un sfânt.

Da, trebuie să urâm păcatul, inclusiv al nostru, dar pe unii trebuie să-i smulgem din foc. Iar pentru asta trebuie să-i iubim. Dacă ne este greu ar trebui să recitim Luca capitolul 15 de atâtea ori până vom înțelege inima de Tată a lui Dumnezeu și până vom redescoperi puterea iubirii.

Cred că este de mai mare folos să luăm atitudine publică, tranșantă, cu privire la păcat și să prezentăm oferta salvării prin Cristos, decât să ne tot analizăm unii pe alții și să lăsăm impresia unui creștinism acid și lipsit de iubire.

Și încă ceva, când Cristos s-a adresat fariseilor și cărturarilor din vremea Lui (e bine să ne întrebăm de ce) spunându-le: "Vai de voi...", de mai multe ori...în adresarea Lui nu era ură, ci compasiune.

Iubește-l pe semenul tău ca pe tine însuți și ferește-te de orice păcat..."Fiți îndurători cu cei ce se îndoiesc, pe alții salvați-i smulgându-i din foc, iar altora arătați-le îndurare, dar cu teamă, urând până și tunica mânjită de fire!" (Iuda‬ ‭1:22-23‬)

Samy Tuțac

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.