După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

joi, 12 octombrie 2017

Virgil Achihai 🔴 Pentru mine mobilizarea pentru familia Bodnariu a fost Repetiția. Abia acum urmează Premiera. Atunci a fost o familie. Acum urmează FAMILIA...

M-am întrebat mult timp de ce a îngăduit Dumnezeu ca o familie, numită Bodnariu, să cunoască zile și luni de extremă suferință, prin confiscarea copiilor de către o organizație emblematică pentru statul norvegian. Un stat cunoscut ca al bunăstării materiale, al păcii sociale, și grijii pentru viitorul de mâine al generației de astăzi.

S-a trezit atunci în mulți români credincioși, conștiința existenței răului că se extinde oriunde i se permite. Zeci de mii de români s-au trezit dintr-un somn al indiferenței față de ceea ce se poate întâmpla atunci când organizațiile domină societatea, iar ea privește indiferentă cu gândul că la alții este mai rău, sau la noi niciodată nu o să se întâmple așa ceva. Pentru mine mobilizarea pentru familia Bodnariu a fost Repetiția. Abia acum urmează Premiera. Atunci a fost o familie. Acum urmează FAMILIA.

Dumnezeu ne-a avertizat prin suferința familiei Bodnariu că suntem la începutul unei confruntări teribile împotriva Aceluia care vrea să distrugă Familia. A mea, a ta, mai puțin acum, dar sigur pe a copiilor noștri. Dintotdeauna Satan a luptat să strice planul lui Dumnezeu pentru omenire, inclusiv planul Său pentru familie. În zilele noastre vedem cum lupta se intensifică. Cel rău luptă nu doar pentru legiferarea altor tipuri de familii, dar și în vederea descurajării de a întemeia noi familii. Iar în familiile deja existente se luptă ca să le distrugă din interior. Prin pornografie atacă atât sacralitatea sexualității umane, cât și formarea unei conduite păcătoase asupra sexualității în mintea și inima generației tinere. Prin oamenii care s-au îndepărtat de Dumnezeu sau prin diferite organizații liberale se duce o luptă aprigă pentru a convinge cât mai mulți bărbați și femei că întemeierea unei familii, căsătoria, ca priorități ale vieții, pot fi ignorate sau chiar abandonate pentru o carieră profesională sau alte realizări, care în fond nu sunt decât exprimarea suficienței de sine și a egoismului, în contrast cu familia care are alte valori, precum jertfirea de sine, bucuria dăruirii, suferința împreună și pentru celălalt.

Ce sunt chemat astăzi să fac? Greșeala de nepermis ar fi să procedez la fel ca susținătorii luptei pentru legiferarea altor principii după care se poate întemeia o FAMILIE! Manifestează ei, manifestăm și noi. Ies în stradă ei, cu pancarte, cu copii, ieșim și noi. Din păcate multe mesaje ale unor credincioși sunt populiste, politicianiste, emoționale. Emoția trece, populismul nu rezistă încercării timpului. Un discurs public al unui creștin nu trebuie să se bazeze pe afirmații populiste și mesaje ultimative. 

De ce este diferit acum? Atunci când am luptat și în rugăciune și în stradă pentru familia Bodnariu, nu aveam Coaliția pentru Familie. Acum o avem. Atunci nu am avut organizații din țară împotriva cărora să ne exprimăm convingerile. Acum avem.

Dar ce pot să fac eu, tu, noi, iar ei nu pot? Ei pot striga la politicieni, noi putem striga către Dumnezeu! Cum – atât de simplu – prin rugăciune acasă, în Adunare, cu soția, cu copiii, în grupurile de casă. Dar rugăciune perseverentă, fierbinte, motivatoare pentru altții. Diavolul ne vrea dezbinați, iar mulți credincioși încă sunt convinși, că prin metode omenești, descoperite după 1990, putem reface legăturile de dragoste care au unit Bisericile evanghelice în perioada comunismului. Dar Biserica nu este nici partid, nici sindicat, nici ong. Este Biserica Lui! Iar noi suntem ai Lui, și trebuie să trăim cu demnitate și curaj, fiind convinși că biruința vine prin conformarea după caracterul Lui. Avem Duhul Sfânt – doar El poate reuni acum ceea ce eu, tu am neglijat să păstrăm, adică unirea Duhului! Numai astfel putem deveni nu doar o voce în societate, cât mai ales un reper de moralitate creștină și parte a conștiinței publice ce nu poate fi înăbușită, nesocotită, dată la o parte, ridiculizată sau condamnată.

Am dezvoltat extrem de mult un parohialism evanghelic încât unii dintre noi se întristează atunci când tinerii noștri se căsătoresc și pleacă la altă Adunare din Alianța Evanghelică.

Avem o Alianță – cui îi pasă de ea? Avem Radio Vocea Evangheliei – cum îl folosim? Toate ong-urile ce luptă împotriva Coaliției pentru Familie vor să procedăm ca ei. Cum vom răspunde?

Prezentul articol reprezintă convingeri proprii, și nu angajează cu nimic Biserica Creștină după Evanghelie și Alianța Evanghelică, organizații unde sunt într-o poziție de conducere.
Virgil Achihai

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.