După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

marți, 14 noiembrie 2017

Daniel Brânzei 🔴 Noi descoperiri ale unor vechi falsuri


Foarte rar vă rog să răspândiți un articol. O fac însă acum, pentru că lupta pentru credință se întețește în acest veac ,,postcreștin“. Cred cu tărie că fiecare creștin trebuie să știe ceea ce scrie mai jos. Informația este parte din armele lumini cu care va trebui să înfruntâm întunerecul de afară.

,,Descoperirea unor documente foarte vechi, ținute ascunse până acum de Biserică, răstoarnă dogmele creștinismului și desfințează temeliile credinței“.

Astfel de titluri spectaculoase sunt pregătite în atelierele arhitecților Noii Ordini Mondiale. Culmea! Documentele străvechi vor fi puse la dispoziția publicului larg din biblioteca aflată în subteranele Vaticanului.

Cum ne putem ,,vaccina“ împotriva acestor articole virale care vor inunda în curând rețelele presei mondiale?

Simplu, arătând adevărul!

Biblia ne-a prevenit despre acest pericol. Mai mult! Biblia conține tratamentul necesar pentru această boală! Există pasaje clare care vorbesc despre atacul ,,profeților falși“ și al ,,învățătorilor mincinoși“.  Deci, nu este nimic nou sub soare!

1. Încercări de pervertire a știrii despre învierea lui Isus Christos.

,,Pe când se duceau ele (femeile care văzuseră mormntul gol și pe Isus Christos viu), au intrat în cetate unii din străjeri şi au dat de veste preoţilor celor mai de seamă despre toate cele întâmplate. 12 Aceştia s-au adunat împreună cu bătrânii, au ţinut sfat, au dat ostaşilor mulţi bani 13 şi le-au zis: „Spuneţi aşa: ‘Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat.’ 14 Şi, dacă va ajunge lucrul acesta la urechile dregătorului, îl vom potoli noi şi vă vom scăpa de grijă.” 15 Ostaşii au luat banii şi au făcut cum i-au învăţat. Şi s-a răspândit zvonul acesta printre iudei până în ziua de astăzi“ (Mat. 28:11-15).

Pasajul arată obrăznicia necredinței care se opune chiar și celor mai clare dovezi. Mituirea ostașilor a fost necesară pentru că, răspândind acest svon,ei se acuzau singuri și se puneau în pericol de moarte. Minciuna s-a răspândit atunci repede și nu m-ar mira dacă o copie a relatărilor ostașilor va fi scoasă de Satan ca să atace credința creștină.

2. Încercări de falsificare a Evangheliei despre viața Domnului Isus.

,,Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, 2 după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai cuvântului, 3 am găsit şi eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele, 4 ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor, pe care le-ai primit prin viu grai“ (Luca 1:4).

Acest preambul al scrierii doctorului Luca dovedește că circulau pe atunci variante false ale vieții Domnului Isus. Devenit subiect de discuție peste tot, Isus Christos a fost ,,convertit post-mortem“ la majoritatea ideilor filosofice și religioase ale timpului. Gnosticii mai ales l-au repovestit ca sprijin al învățăturilor lor. Apostolul Ioan a scris foarte mult despre luptă ideologică dintre adevărul creștin și minciuna gnostică.

,,Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti – prin aceasta cunoaştem căeste ceasul de pe urmă. 19 Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri. 20 Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui sfânt şi ştiţi orice lucru. 21 V-am scris nu că n-aţi cunoaşte adevărul, ci pentru că îl cunoaşteţi şi ştiţi că nicio minciună nu vine din adevăr. 22 Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Antihristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul“ (1 Ioan 2:18-23)

Nu m-ar mira deloc să aflu că ,,antichriștii moderni“ vor scoate de la dosar documentelor antichriștilor din trecut, atacând natura întrupării lui Christos și pervertindu-i sensul misiunii terestre. Ați auzit deja despre ,,Evanghelia lui Toma“. Fiți pregătiți să citiți și despre alte evanghelii false, de una, să zicem, … ,,a lui Bartolomeu“.

3. Încercări de falsificare a învățăturii apostolului Pavel

Există 13 cărți scrise de apostolul Pavel în Noul Testament. Să nu vă mirați însă dacă unii ,,vor descoperi“ că el a scris … mai multe. Aceasta a fost și surpriza lui Pavel însuși! Cei ce propagau pe atunci alte ,,adevăruri“ nu s-au sfiit să mintă, dându-și balivernele drept ,,opere ale marelui apostol“.

,, … să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar“ (2 Tesaloniceni 2:2).

Din pricina înmulțirii acestor epistole false, Pavel, care-și dicta altora scrisorile (Rom. 16:22), din cauza bolii lui de ochi, a trebuit să găsească o metodă pentru autentificarea scrierilor adevărate:

,,Urarea de sănătate este scrisă cu mâna mea: Pavel. Acesta este semnul în fiecare epistolă; aşa scriu eu“ (2 Tesal. 3:17).

,,Urarea de sănătate este cu mâna mea: Pavel“ (Col. 4:18; 1 Cor. 16:21).

,,Uitaţi-vă cu ce slove mari v-am scris, cu însăşi mâna mea!“ (Gal. 6:11).

Încă din Eden, șarpele cel vechi a încercat să semene îndoială în inimile oamenilor despre adevărul cuvintelor lui Dumnezeu (,,Oare a zis Dumnezeu?“. Din aceeași sursă a adevărurilor mincinoase vor putea fi oricând scoase și re-puse în  circulație ,,adevăratele epistole ale lui Pavel“!

4. Încercări de falsificare a Apocalipsei lui Ioan

Experimentat deja în lupta cu ,,zvonerii, răspândacii și postacii“ diavolului, apostolul Ioan a simțit că este nevoie să-i amenințe solemn și categoric pe cei ce vor încerca să-i pervertească ,,apocalipsa“. Circulau deja încă de pe atunci alte ,,apocalipse“ (descoperiri), iar una ar putea fi scoasă oricând de la sertar în zilele următoare.

,,Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta“ (Apocalipsa 22:18).

Atacarea adevărului s-a făcut întotdeauna prin minciuni. Istoria este plină de astfel de ,,documente“. Chiar și așa zisele ,,cărți apocrife“ au trebuit date la o parte pentru a se stabili canonul scrierlor cu adevărat inspirate de Dumnezeu. Biserica catolică le-a păstrat însă până astăzi și le-a inclus în Biblia catolică. Nu va fi deci de mirare dacă tot ea va scoate de la naftalină și alte astfel de ,,scrieri nesfinte“.

Adevăraților credincioși nu le rămâne decât să se ancoreze temeinic în adevăr și să refuze categoric minciunile care au fost, sunt și, fără îndoiala, vor mai veni:

,,Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată antihristul! 8 Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină. 9 Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul. 10 Dacă vine cineva la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!” 11 Căci cine-i zice: „Bun venit!” se face părtaş faptelor lui rele“ (2 Ioan 7-12).

Daniel Brânzei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.