sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Marius Cimpoae 🔴 OMAGIU adus lui Petru Dugulescu la 72 de ani de la nașterea sa

Astăzi se împlinesc 72 de ani de la nașterea pastorului Petru Dugulescu. Ca unul care am avut onoarea să fiu ultimul lui ucenic și să lucrez împreună cu el, din păcate pentru o perioadă foarte scurtă de timp, în ultimele lui luni de viață, doresc să cinstesc memoria acestui om și să îi aduc un omagiu celui care a fost pentru mine și pentru familia noastră o mare binecuvântare. Ne-a ajutat foarte mult și lui îi datorez intrarea mea în pastorală. Timpul petrecut împreună la Eclesia, timpul petrecut împreună în zilele în care pregăteam pentru tipar „Democrație și persecuție”, toate aceste momente unice îmi vor rămâne pentru totdeauna în minte și în suflet la fel ca multe alte momente.
De 9 ani de când fr. Petrică nu mai este printre noi, ziua lui naștere continuă să fie serbată în fiecare an. „O ZI PENTRU CARITATE” este proiectul Asociației Isus Speranța României, asociație fondată de pastorul Dugulescu, proiect prin care este comemorată viața și lucrarea pastorului Dugulescu și sunt susținute în continuare proiectele asociației. M-aș bucura foarte mult dacă acest proiect ar fi preluat la nivel național și 18 noiembrie ar deveni „O zi pentru caritate” pentru toți românii. Cred că este modul cel mai practic prin care poate fi omagiat exemplul de viață al unui om care a făcut din ajutorarea semenilor săi unul dintre scopurile lui importante în viață.
În continuare voi reda minibiografia lui Petru Dugulescu cuprinsă în lucrarea mea de disertație „LUMINI ȘI UMBRE”, în capitolul „Personalități baptiste din perioada comunistă” (2017)
PETRU DUGULESCU (1945-2008)
Cunoscută personalitate religioasă şi politică, una dintre figurile marcante ale Revoluției de la Timișoara, Petru Dugulescu a fost pastor baptist (Haţeg 1974-1986; Timişoara 1986-2002) şi deputat PNŢCD de Timiş (1992-2002). A fost primul reprezentant al neoprotestanților în Parlamentul României. A fost unul dintre fondatorii Grupului de Rugăciune din Parlamentul României împreună cu poetul Ioan Alexandru. A fondat Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate „Isus Speranţa României” (1991) şi casa de orfani „Fraţii lui Onisim” din Timişoara (1992) fiind implicat în numeroase proiecte sociale de sprijin a copiilor orfani, a bătrânilor şi a bolnavilor. A inițiat Marşul Învierii de la Timişoara, la care participă toate cultele şi confesiunile creştine din oraş. A plantat mai multe biserici și a fondat liceele creștine, baptist și penticostal din Timișoara. A fost apreciat ca fiind un luptător al Revoluţiei, un erou al libertăţii şi în decembrie 1989 a rostit împreună cu mulţimea adunată în faţa Operei, rugăciunea Tatăl Nostru, fiind recunoscut ca un lider spiritual.
A publicat volumele de poezii „Călătorii enigmatici” şi „Apus de mileniu” şi cărţile (autobiografice) „Ei mi-au programat moartea”, tradusă în limba engleză cu titlul „Repenters”, şi „Democraţie şi persecuţie” (lansată în decembrie 2007). A avut deci o personalitate multilateralã, fiind pastor, om politic, poet, evanghelist, inițiator de sisteme. „Pentru baptiștii români, Dugulescu a fost, la o altă scară, cam cum a fost Michelangelo pentru italieni. Este greu să-l încadrezi undeva. Acest ‘cap al baptiștilor români’, cum s-au grăbit cei din massmedia să titreze, nu a avut niciodată vreo funcție semnificativă în cult. Valoarea lui însă n-a fost dată de vreo funcție anume. A fost pastor și și-a făcut datoria cu brio. A fost poet și poeziile sale sunt extrem de apreciate în bisericile noastre. A fost om politic și ne-a reprezentat cu cinste în Parlament. Nu prea cred că vom mai avea, ca și evanghelici, prea curând, vreun reprezentant în Parlament, de anvergura lui Dugulescu, capabil să ia în nume propriu asemenea bătălii precum a făcut el. A fost o fire caritabilă și a ajutat enorm pe semenii săi, direct sau indirect. A fost un bun prieten și acest lucru îl mărturisesc cei care i-au împărtășit prietenia. A fost evanghelist prin vocație și puțini au mai propovăduit cu atâta putere și îndrăzneală Evanghelia. Sunt convins că a fost un soț bun și un tată bun pentru cei patru copii. A fost un inițiator de sisteme și deschizător de drumuri, fondator de organizații… Dar nu funcțiile i-au adăugat valoare lui Dugulescu, valoarea lui i-a fost dată de caracter”[1].
În timpul anilor de slujire pastorală şi socială a fost laureat cu o serie de premii naţionale şi internaţionale, printre cele mai importante fiind titlul de „Ambasador al Păcii” oferit de Interreligious and International Peace Council, laureat cu premiul „Freedom Fighter Award” („Luptător pentru libertate”) de American Freedom Festival, declarat cetăţean de onoare în 4 state americane, recent numele său fiind inclus în Enciclopedia Personalităţilor din România.
În anul 2007, a fost invitat în America pentru a semna un contract cu o companie de producție de filme care, citind cartea „Ei mi-au programat moartea”, au decis să facă un film după ea. Producătorul acestui film urma să fie Gerald Moulin, cel care a realizat „Lista lui Schindler” și „Jurasic Park”. Filmul trebuia să se numească „Lumânarea lui Petru” și urma să vorbească despre tentativele de ucidere a pastorului de către Securitatea comunista. Actrița Maia Morgenstern a fost propusă pentru a juca rolul soției lui Dugulescu. Filmul urma să fie lansat cu ocazia Crăciunului 2010. Echipa de cineaști de la Holywood urma să vină în Timișoara pentru expertizarea locurilor. Filmările urmau să aibă loc în Timișoara, Hațeg și București. Din motive care nu se cunosc, filmul nu a mai fost realizat.
Ultimele zile din viața pastorului Dugulescu i-au fost marcate de prezentarea relațiilor cu Securitatea, situație pe care o recunoscuse de mult timp în fața apropiaților și într-o carte. Din cauza oboselii și a supărărilor pricinuite de aceste dezvăluiri, de fapt, din cauza defăimărilor și dezinformărilor din aceste articole, în seara zilei de 3 ianuarie 2008, pastorul Dugulescu a decedat, cauza morții fiind un stop cardio-respirator.
În articolul Vârful icebergului informatorilor baptiști, Daniel Mitrofan redă lista colaboratorilor, printre care se află și Dugulescu Petru  cu numele conspirativ „DANIEL ȘTEFAN”. Conform datelor furnizate de CNSAS și publicate de Centrul de Istorie și Apologetică, dosarul personal al informatorului „Daniel Ştefan” a fost deschis la 30.05.1980 nr. 15.297 și a încetat legătura la data de 14.04.1982[2]. În preambului dosarului se precizează că „Discuţiile s-au purtat iniţial pe marginea doleaţei candidatului de a pleca la studii teologice în Elveţia şi în excursie în S.U.A., avînd depuse actele în acest sens pentru obţinerea paşaportului. A fost de acord cu propunerea făcută de a colabora în mod secret şi organizat cu organele de securitate, luîndu-i-se angajament scris în acest sens”. După aproape 2 ani de colaborare, în data de 13.04.1982, se întocmește un Raport cu propuneri de excludere din reţeaua informativă a informatorului „Daniel Ştefan”, având următoarea argumentație: „Numitul Dugulescu Petru a fost recrutat în calitate de informator al organelor de securitate la data de 29.05.1980 – Deşi a furnizat mai multe materiale informative pe parcursul colaborării a manifestat reţineri şi nesinceritate evitînd să semnaleze aspecte deosebite de interes major pentru organele de securitate, cu toate că s-a insistat asupra acestui aspect în activitatea de instruire şi dirijare. A continuat să ascundă aspecte din preocupările sale şi ale emisarilor străini cu care a intrat în contact adoptînd o poziţie duplicitară…”
Concluzia acestui raport este suficientă pentru a înțelege că deși pastorul Dugulescu a semnat acel angajament de colaborare, totuși prin notele scrise și prin informațiile oferite, absolut nimeni nu a fost afectat și nu a avut de suferit. În schimb, din cauza faptului că a refuzat să colaboreze în adevăratul sens al cuvântului, așa cum se așteptau cei de la Securitate, urmărind informațiile din dosarul pastorului, putem vedea cât de mult a avut de suferit ulterior. În cartea sa, „Ei mi-au programat moartea”, pastorul face referire la aceste persecuții pe care le-a avut de suferit. Din corespondența operativă a Securității, cu titlul „Strict secret”: ordinul pentru eliminarea fizică, sub codul „Misiunea Șchiopu”, din octombrie 1977, la Bucium-Orlea, lângă Hațeg; „Misiunea Autobuzul” din 30 septembrie 1985; ordinul de expulzare a familiei Dugulescu din Timișoara, din august 1986, pentru că pastorul funcționa fără aprobarea Uniunii Baptiste și a Departamentului Cultelor, ș.a. Pastorul Vasile Taloș, în articolul Biserica și Securitatea scrie: „Petru Dugulescu era un lider charismatic, un vizionar, dar nu era bun strateg și avea o mare doză de naivitate. Era convins de rolul creștinului evanghelic într-o societate a comunismului cu față umană. Petru Dugulescu a înțeles în anii care au urmat că „Ei” i-au programat moartea”[3].
În anul 2007, ca răspuns la solicitarea pastorului Dugulescu la CNSAS din 2003, a fost invitat să vadă întregul dosar pe care acest colegiu l-a primit de la SRI. Acest dosar conținea 3 volume a câte cca 450 de pagini fiecare. Pe fiecare copertă scria „Strict secret, Dosar de urmărire informativă” și titlul unic scris cu litere mari „PARVENITUL”.[4]
            Trăim aproape tot timpul sub semnul persecuției, atât în comunism, cât și în democrație, atât din partea ateilor, cât și din partea creștinilor, atât din partea ortodocșilor, cât și din partea fraților lui de credință, Petru Dugulescu a compus poezia poezia „Duşmanilor mei”, publicată în volumul de versuri „Călătorii enigmatici”:
Dușmanii mei, dușmanii mei
Ce m-ați urât fără temei
Și îmi făcurăți anii grei-
Voi inamici înverșunați
Vă zic: „Fiți binecuvântați!”
Dușmanii mei cei din trecut-
Ce rău, vreodată v-am făcut,
De m-ați urât cât ați putut?
Eu m-am rugat și v-am iubit
Și-am biruit!
………………………………………….
Voi atacați inteligibil-
Eu știu că nu-s infailibil,
Dar în Isus sunt invincibil!
Căci cred cu sufletul meu tot
În Romani opt cu două’șiopt.
În câte lupte am avut
Am sângerat și m-a durut!
Însă nici una n-am pierdut
Căci voi nu v-ați luptat cu eu-
Ci chiar cu El, cu Dumnezeu!
Și chiar de m-ați asasina-
Eu totuși nu v-aș blestema!
Murind, v-aș binecuvânta!
Căci trec la viața de apoi …
Dar voi?
Dușmanii mei înversunați
Eu vă declar de-acum iertați
Și zic „Fiți binecuvântați”.
(Petru Dugulescu, Dușmanilor mei, volumul Călătorii enigmatici)

[1] Mihai Ciucă, Viața după Dugulescuhttps://prologos.ro/uncategorized/viata-dupa-dugulescu/, accesat în 25 august 2017
[3] Vasile Taloș, Biserica și Securitatea, disponibil la adresa https://vasilealexandrutalos.files.wordpress.com/2008/01/bisericasisecuritatea.pdf, accesat în 25 august 2017
[4] Petru Dugulescu, Democrație și persecuție, Editura Multimedia Internațional, Arad, 2007, p. 302 
prof. Marius C. Cimpoae

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.