După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

joi, 23 noiembrie 2017

Unui cuplu evanghelic i-a fost refuzată cererea de adopție pentru că nu este de acord cu căsătoria între persoane de același sex

Un cuplu evanghelic din Alberta, Canada, declară că solicitarea lor de a adopta un copil a fost respinsă de către guvern pentru că ei nu sunt de acord cu căsătoria gay.

Cuplul, al cărui nume nu apare în documentele legale, a intentat un proces de discriminare împotriva Albertei, susținând că opiniile lor religioase privind căsătoria ca fiind o uniune dintre un bărbat și o femeie au fost vizate, a relatat CBC News. 

„Responsabilul cazului a explicat faptul că viziunile noastre religioase cu privire la sexualitate erau incompatibile cu procesul de adopție,” se afirmă într-o declarație oficială care solicită o reviziuire judiciară a deciziei guvernului. Responsabilul a spus că această poziție este „poziția oficială a guvernului din Alberta.”

Cei doi creștini au fost întrebați cum vor gestiona situația în care un copil le spune că el sau ea își pun la îndoială sexualitatea, iar ei au răspuns prin a spune că sexualitatea nu trebuie „experimentată sau explorată până când o persoană nu este adultă și căsătorită.”

Soțul și soția au insistat spunând că îi vor trata pe toți oamenii cu respect și că opiniile lor nu i-ar împiedica să le ofere copiilor un cămin iubitor, sigur, fericit. 
John Carpay, din partea Centrului pentru Libertăți Constituționale, a subliniat că și catolicii, musulmanii, evreii ortodocși și alți creștini împărtășesc aceeași convingere ca și acest cuplu. 

„A face determinări cu privire la cine este potrivit să adopte pe baza sincerelor convingeri religioase încalcă dreptul acestui cuplu de libertate religioasă și egalitate conform legii,” a susținut Carpay. 

Aaron Manton, purtătorul de cuvânt al Ministrului Serviciilor pentru Copii, a trimis un comunicat cu privire la acest caz către Edmonton Journal: 

„Guvernul nostru consideră că fiecare copil adoptat merită un cămin sigur, sănătos, iubitor și incluziv. Vrem să ne asigurăm că în toate cazurile procesul de adopție oferă atât copiilor, cât și părinților, cele mai bune rezultate posibile, motiv pentru care procesul de aplicare pentru adopție este minuțios și riguros.”

Consevatorii canadieni au spus că au fost vizați de mai multe ori pentru că și-au exprimat opiniile tradiționale despre căsătorie și gender. În octombrie, un administrator de consiliu școlar din British Columbia a spus că va insista să arate că ideea de a le permite copiilor să își aleagă propriul sex reprezintă un „abuz asupra copiilor”, în ciuda etichetărilor de „bigot homofob”.

Barry Neufeld, un administrator școlar din districtul Chilliwack, a criticat curriculum care îi învață pe copii că își pot alege propriul sex și pronume. 

„Ministerul Educației a îmbrățișat interesele LGBT și forțează această teorie biologică absurdă aupra copiilor din școlile noastre”, a spus Neufeld. 

Asociația Administratorilor școlilor din British Columbia l-a criticat pe Neufeld pentru poziția sa și a spus că școlile vor continua să se opună „prejudecății, hărțuirii sau discriminării”. 
Neufeld a clarificat ulterior că el critică „o resursă educațională, nu o persoană fizică”.

The Christian Post

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.