joi, 11 ianuarie 2018

NEW‼️ Meditație biblică nepublicată a pastorului Richard Wurmbrand: Omul interior

Suntem onorați pentru acceptul primit din partea fratelui Mihai Wurmbrand de a publica în portalul NewsNet Creştin o serie de meditații nepublicate ale pastorului Richard Wurmbrand:

Stimati frati si stimate surori,
  
Scrisoarea alaturata contine a meditatie nepublicata a tatalui meu, pastorul decedat Richard Wurmbrand. Pe pagina de web: 
www.asociatiacrestinasabinawurmbrand.ro, veti putea citi multe marturii ale crestinilor persecutati sub communism (unii au facut peste 15 ani de inchisoare.) Acesti crestini, acum unii in virsta de peste 80 de ani sunt ajutati de aceasta asociatie crestina. Marturiile lor sunt hrana spirituala incurajind sufletul fiecarui crestin.
 
Va rog sa cititi aceste marturii si copiilor din familia sau biserica voastra.
 
Aceasta asociatie continua lucrarea caritabila inceputa de tatal meu Richard Wurmbrand si mama mea Sabina. Asociatia Crestina Sabina Wurmbrand ajuta orfani, multi crestini in virsta care au suferit ani de zile in inchisorile comuniste in diverse tari din estul Europei si din Asia si copii dezavantajati din liceul Richard Wurmbrand in Iasi.
   
Daca doriti sa daruiti pentru aceasta lucrare, pe pagina de web veti gasi datele bancare cit si un buton intitulat - Donate - pentru daruri prin carti de credit. Pentru a ajunge la pagina de web dati click pe linkul de mai sus. Deasemeni daca sunteti interesati in aceasta lucrare va rog sa raspinditi scrisorile noastre in bisericile din care faceti parte.
  
 

Pace, 
 
Mihai Wurmbrand
Omul interior


Părinții mei erau evrei nereligioși. Tata a murit când eu aveam doar 10 ani. Când moare unul din părinți, fiul evreu trebuie să facă parte dintr-un grup, pentru a spune de-a lungul a câtorva zile o rugaciune în sinagogă. S-a întâmplat că în aceeași zi, un bărbat i-a cerut rabinului să facă o rugăciune pentru fiica lui care era pe moarte. Astfel, rabinul a oprit grupul din care făceam și eu parte, pentru a face o rugăciune suplimentară. În ziua următoare când ne-am reîntâlnit pentru a spune rugăciunile, același bărbat a venit pentru a-l informa pe rabin despre moartea fiicei sale. Copil fiind, am îndrăznit să-l întreb pe rabin, cum se poate ca Dumnezeu să permită ca această fată să moară. În loc să-mi explice, rabinul a țipat la mine și m-a gonit afară din sinagogă. Relația cu sinagoga s-a terminat devreme în viața mea. Apoi, câțiva ani mai târziu am intrat într-o biserică creștină ortodoxă uimit de numărul mare de lumânări pe care oamenii le aprindeau. O doamnă a strigat, "ce face acest copil evreu în biserica noastră?" Așa s-a încheiat la acel moment relația mea cu religia.

Eram un tânăr meditativ, însetat de cunoaștere, care citea intens. Am vizitat multe cimitire, unele dintre ele care arătau în România ca niște parcuri. Privind pietrele funerare sau crucile, pe una scria cum fusese unul general, dar acum era mort, nu știu cine fusese un mare poet sau altfel de personalitate, acum era mort. Pe unele morminte puteam vedea familiile jelind, unele morminte aveau crucile sau monumentele dărâmate și sparte. M-am gândit, când eu voi fi mort cine știe cine va plânge după mine, o mamă, un frate? Ei înșiși vor muri la rândul lor. De ce ar avea capitalismul, comunismul, un rege sau un președinte vreo însemnătate? Nu-mi păsa de religie dar nici de ateism, dacă existența nostră se termina cu moartea. Ca agent de bursă, câștigam foarte bine și mă bucuram în mod egoist de viață dar chiar și așa m-am gândit, că aceste plăceri ale vieții sunt limitate și efemere. Aș fi vrut să găsesc o sursă de tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Proaspăt căsătorit, am mers împreună cu soția mea în concediu într-un orășel numit Săcele. Locuința noastră era peste drum de un tâmplar creștin german, numit Woelfkes. Mult mai târziu am aflat că acest tâmplar s-a rugat la Dumnezeu să-i acorde harul de a converti pe cineva în a deveni un credincios creștin, dar nu pe oricine, ci se ruga anume să marturisească credința unui evreu. Eram primul cuplu de evrei care stătuse vreodată lăngă casa lui. Deși născută în România, limba natală a mamei mele era germana și astfel a fost foarte ușor de pornit o discuție cu el iar bătrânul german mi-a dat să citesc Noul Testament. Fiind un cititor avid, neavând nimic mai interesant de citit sau de făcut in acest sătuc adormit am început să mă uit peste Evanghelii, și am rămas uimit. Întâi am citit despre Maria, mama lui Isus, apoi am fost impresionat de Ioan Botezătorul, care și-a lăsat viața comodă la acel moment de fiu al unui înalt preot evreu pentru a se dedica lui Dumnezeu și tovarășilor lui și a sfârșit fiind ucis pentru susținerea dreptații. Apoi Evanghelia descrie pe Domnul Iisus cum părăsește cerurile pentru a se alătura păcătoșilor. Păcătoșii L-au batjocorit, totuși El se roagă pentru ei, iertându-i chiar și pe cruce în preajma morții. Asta mi-a captivat atenția. Am descoperit o altă lume, o lume a sacrificiului, în locul unei lumi egoiste. 


Mai tîrziu am întâlnit un alt grup de evrei-creștini și am devenit creștin. La început soția mea nu a vrut să devină creștină deoarece a spus că vrea să se mai bucure de petreceri. Încercând să nu-i schimb brusc viața, am dus-o la câteva petreceri foarte exclusiviste din înalta societate. Întru-una din ele, spre miezul nopții tovarășii de petrecere au devenit zgomotoși, unii chiar beți, și soția mea a vrut să plecăm. Unii începuseră să danseze pe mese dar am insistat să ramânem și să continuăm să petrecem. După ce m-a rugat de mai multe ori să plecăm iar eu am spus să participăm în continuare la petrecere, cu lacrimi în ochi, ea a insistat să plecăm și mi-a cerut să devină creștină și să fie botezată chiar în acea seară. Mai târziu am fost ordinat ca pastor și am păstorit o biserică mare în București. Soția mea a devenit o misionară activă vorbind la adunări în stradă, distribuind broșuri cu Evanghelia trupelor ruse, dupa cel de-al Doilea Război Mondial. Când comuniștii au preluat România, am fost răpit de pe stradă într-o duminică dimineață în timp ce mă duceam la biserică. Soția mea a fost deasemeni închisă aproape trei ani din cauza activității noastre creștine. Am sfârșit prin a fi închis de comuniști pentru paisprezece ani. Torturile prin care eu însumi și mulți frați creștini am trecut nu pot fi descrise în detaliu. Am încercat odată să fac asta când am predicat într-o biserică din Belgia și cineva din audiență a leșinat. Pentru mai mult de doi ani am fost la izolare, singur in celulă. Era un regim de înfometare totală, comuniștii sperând să mă oblige să fac mărturisiri false sau să mă înfometeze până la moarte. Datorităm faptului că unii dintre oficialii comuniști se luptau cu alți oficiali, unii dintre cei care mă torturaseră au ajuns ei înșiși în închisoare și astfel am ajuns cu ei în celulă. 

În 1964 am fost eliberat într-o amnistie generală decretată de comuniști când au obținut imprumuturi substanțiale de la Statele Unite. Am fost răscumpărat cu 10.000 dolari plecând din România în lumea liberă în 1965. Comuniștii urau capitalismul dar iubeau capitalul. Guvernul comunist m-a vândut pentru această sumă platită de niște creștini din Vest. Când am ajuns în lumea liberă am realizat că alți creștini au suferit sub communism mult mai mult decât mine.Victor Beliv, un creștin din Uniunea Sovietică, a fost ținut 20 de ani izolat într-o celulă comunistă pentru credința lui creștină. 

Biblia vorbește despre omul exterior și despre cel interior. Acesta este atât de ascuns, încât persoane pe care le cunoști de mulți ani, pot rămâne pentru tine un mister. Când ești la izolare nu există nimic care să-ți distragă atenția. Nu am reușit să mă plictisesc pentru că am descoperit omul spiritual interior pe care nu-l cunoscusem. Aces om interior nu era în închisoare, la izolare. Când omul exterior era în suferință, omul interior era în comuniune cu Dumnezeu, esența lui era eternă, infinită. În matematică, infinitul este reprezentat de un număr scris orizontal (∞). Dacă aduni sau scazi orice sumă la sau din infinit, rezultatul va rămâne tot un infinit. Evanghelia povestește cum Domnul Iisus a mers la cruce după ce a cântat un cântec pentru Paștele evreiesc. Pentru că eu cunosc religia ebraică știu ce a cântat. Acest cântec în ebraică se numește Hallel și se cântă și în zilele noastre. El constă în Psalmul 118. Versul 24 spune: “Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm și să ne înveselim in ea.” Domnul nostru încredințându-și sufletul lui Dumnezeu a cântat pe drumul spre cruce. Creștinii persecutați aflați în închisori nu aveau instrumente musicale precum viorile. Dar ne acompaniam cântecele cu sunetul ritmic produs de scuturarea lanțurilor cu care eram încătușați. În timp ce sufeream la exterior, am învățat de la Domnul, forța omului interior care se bucură de tinerețe fară bătrânețe și viață fără de moarte: o viață de sacrificii care aduce recompense spirituale biruitoare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.