Redacției Observator cultural,
Doamnei redactor-șef Carmen Mușat,
În calitate de fideli cititori ai prestigioasei publicații Observator cultural, pe care cu onoare o conduceţi, ne exprimăm nedumerirea pentru publicarea în numărul 905 (647) din 11 ianuarie a.c. a articolului „Tel Aviv sau Ierusalim?“, semnat de Alexandru Tudoria, în care străbat tendințe clar antisemite.
Referitor la unele din aceste afirmaţii ale autorului, vă rugăm să ne acordați un drept la replică :
Cităm: „Cunoașteți disputa evreilor cu arabii: cînd englezii au creat Palestina, în 1947, și le-au dat-o evreilor, ca să aibă, în sfîrșit, și «evreul rătăcitor» o ţară, acest pămînt era al arabilor, care au devenit treptat (pe măsura creșterii imigrației evreilor de pretutindeni în noul Israel) minoritari în vechiul lor teritoriu. După frecături nenumărate între cele două etnii, a rămas pînă azi nerezolvată problema capitalei, pe care palestinienii o vor în Ierusalimul de Est, oraș pe care însă evreii nu acceptă neam să-l împartă cu arabii“.
În această frază găsim un exemplu de cum pot fi transmise, la grămadă, o serie întreagă de informații false cu privire la acest subiect sensibil, față de care ne permitem să aducem următoarele precizări:
Nu englezii „au creat Palestina, în 1947“. Prin Rezoluția ONU nr.181, din 29 noiembrie 1947, Palestina a fost împărțită în două state: evreu și arab. Evreii au acceptat, arabii au refuzat. Pe baza acestei rezoluții, trupele engleze au părăsit Palestina la jumătatea lunii mai 1948, iar în ziua de 14 mai 1948, evreii au proclamat Statul Israel.
După care, autorul mai face o afirmație care nu își găsește acoperire în datele istorice și anume că „…acest pămînt era al arabilor“.
Acesta este un neadevăr. Teritoriul în cauză a fost sub stăpînire otomană timp de sute de ani, înainte de Primul Război Mondial. În toată această perioadă, prezența evreilor (în special a celor religioși) în Ierusalim a fost constantă, ajungînd să reprezinte, conform recesămintelor otomane de la sfîrșitul secolului al XIX‑lea, grupul majoritar în cadrul populației Ierusalimului. Imperiul Otoman nu a acordat nici o atenție specială Ierusalimului și teritoriilor care îl înconjurau.
Pe 15 mai 1948, un număr de cinci state arabe (Egipt, Iordania, Siria, Liban si Irak) au încălcat rezoluția ONU și au atacat Statul Israel, abia proclamat cu o zi în urmă. Statele arabe nu au înfrînt Israelul și nu au reușit să-și realizeze scopul proclamat de a-i „arunca pe evrei în mare“.
În tot acest răstimp, între 1948 și 1967, nimeni nu a auzit de vreo revendicare palestiniană pentru crearea unui „stat palestinian“ pe teritoriile ocupate de Iordania și Egipt. Ierusalimul de Est nu a fost proclamat capitală și nici un conducător al vreunui stat arab nu a vizitat orașul. Toți evreii din partea estică au fost alungați, unii chiar uciși (curățare etnică realizată de Iordania).
În anul 1950, Parlamentul Statului Israel, exercitînd dreptul pe care îl are orice stat independent de a-și alege capitala, a proclamat Ierusalimul drept capitală a țării.
Blocarea de către Egipt a strîmtorii Tiran, respectiv a accesului vaselor israeliene la Marea Roșie, la începutul lunii iunie 1967, a dus la războiul dintre Israel și țările arabe (Egipt, Iordania și Siria). Înfrîngerea suferită de statele arabe în războiul din anul 1967 a dus la reconfigurarea liniilor de încetare a focului, între care și la eliberarea părții estice a Ierusalimului. S-a restabilit dreptul celor trei mari religii monoteiste (mozaică, creștină și musulmană) de a-și respecta tradițiile și locurile sfinte, lucru care nu s-a întîmplat în tot timpul în care Ierusalimul de Est a fost sub stăpînire iordaniană (1948‑1967).
Dacă toate acestea sînt, după cum spune autorul, „frecături nenumărate între cele două etnii“, ce mai putem spune?
În focul unor analize politice și economico‑financiare pe plan intern, autorul, chiar dacă afirmă că nu știe exact ce este Fondul Suveran de Investiții, lansează pe piață un semnal: „Evreilor le-a promis și conducerea viitorului Fond Suveran de Investiții (urmează să vedem exact ce va însemna el)“. Iar mai departe: „Concluzia e că acei consilieri israelieni din jurul liderului PSD își fac bine treaba, care a ajuns să însemne mai mult un fel de lobby proevreiesc decît sfaturi despre cum ar putea mai bine Dragnea să-și înfrîngă adversarii din politica internă“.
Vinovați sînt deci consilierii, nu cei care le adoptă sfaturile. Cu alte cuvinte, nu cunoaștem ce este Fondul Suveran de Investiții, dar evreii sînt de vină. Prinde bine la public, mai ales într‑un articol publicat de o revistă de prestigiu ca Observator cultural.
Și noi care credeam că libera exprimare impune responsabilitate și respectul pentru celălalt.
Cu mulțumiri,
Dr. Aurel Vainer
Președinte
Federația Comunităților Evreiești din România
Dr. Liviu Beris
Președinte
Asociația Evreilor Români Victime ale Holocaustului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.