miercuri, 11 aprilie 2018

Traian Băsescu agită din nou ideea „familiei homosexuale”, deși se declară șeful unui partid creștin. În 2004, Băsescu spusese că peste 20% dintre români sunt homosexuali

Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, a afirmat că deși formațiunea sa este una creștină, aceasta nu se opune recunoașterii „familiilor” homosexuale, pentru că ele sunt o „realitate”, informează site-ul ActiveNews.ro.
„Partidul (PMP -n.r.) este unul creștin, care promovează familia, dar nu respinge ideea familiilor homosexuale. Pentru că a refuza așa ceva, înseamnă a refuza să vezi realitatea, pentru că ei trăiesc împreună și trebuie să aibe un statut când se despart. Nu suntem de acord ca familiile homosexuale să înfieze copii”, a spus Băsescu în cadrul unei întâlniri cu studenții de la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, săptămâna trecută.
Declarațiile lui Băsescu vin în contextul în care în Parlament există trei proiecte de legi pentru instituționalizarea parteneriatelor civile pentru homosexuali. Președintele PSD Liviu Dragnea a afirmat că e nevoie de o astfel de reglementare, în condițiile în care Referendumul pentru Familie are mari șanse să aibă loc în luna mai.
În 2013, ca și Președinte al României, Băsescu afirma că interzicerea căsătoriilor între persoane de același sex ar fi o greșeală.
„Sunt de acord cu libertatea fiecărui om sa facă ce vrea cu viața lui, inclusiv această libertate, pentru că ce facem fiecare între pereții casei noastre este problema noastră. A intra în această zonă, a o reglementa cu interdicții prin Constituție este o mare greșeală", a spus Băsescu atunci.
 
În 2004, intervenind în emisiunea lui Radu Moraru de la Nașul TV, Traian Băsescu spusese că 20% dintre români sunt homosexuali, afirmația luându-l prin surprindere și pe reprezentantul fundației Accept.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.