După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

duminică, 6 mai 2018

✉ Scrisoare misionară: Familia Porumb

Pace,
        Suntem o familie tânără și, împreună cu fiul nostru Iosia, locuim în Anglia. Suntem membri în biserica Creștină după evanghelie Sion din Londra și îl slujim pe Dumnezeu în biserica locală din Barnsley. În vara anului 2016 familia Acatrinei ne-a vizitat și ne-au împărtășit nevoile și provocările lucrării din Peru.  Ne-am rugat și am așteptat ca ei să se întoarcă în Peru pentru a putea să-i vizităm. Dorința noastră a fost să mergem într-o misiune pe termen scurt în Peru pentru a ne face o părere în vederea implicării pe termen lung. 


          Când familia Acatrinei s-a întors în Peru noi am început să ne facem planurile pentru a-i putea vizita. În octombrie 2017 ni s-a născut fiul nostru Iosia, un cadou din Cer. Fiindcă aici anul financiar se termină în martie am tot amânat concediul până la finele anului. La început nu am avut curajul să ne gândim să mergem anul acesta în Peru, Iosia fiind mic, însă am aplicat totuși pentru pașaportul lui. Între timp am început să prindem curaj și să ne gândim să mergem în martie în Peru. 


          Drumul până în Peru a fost unul lung și obositor, dar ne-am bucurat când ne-am întâlnit cu familia Nagy. Ei ne-au așteptat la Lima cu mare drag și bucurie, unde am stat  două zile, după care am pornit spre Atalaya. Din cauză că timpul nostru în Peru era scurt, doar trei săptămâni, Iosia mic și  Estera însărcinată, am hotărât să mergem cu avionul înAtalaya.


          Am fost așteptați cu mare bucurie de către familia Acatrinei. Timpul petrecut în Atalaya a fost unul binecuvântat. Dumnezeu a deschis porți ca să putem intra în patru sate (aceasta fiind o minune pentru că e foarte greu să intri la ei). Un frate din Lima, împreună cu familia Acatrinei, au pregătit niște rechizite pentru a fi date în aceste sate. 


          Am pregătit rechizitele, iar luni șeful tribului a trimis două bărci după noi. Am mers astfel în Nueva Esperanza, călătorie ce s-a dovedit a fi o experiență minunată. Am fost primiți foarte bine acolo. Dumnezeu le-a deschis inimile, iar Liviu le-a explicat că scopul nostru este să vestim Cuvântul lui Dumnezeu. Am văzut oameni însetați după Dumnezeu, oameni care nu au posibilitatea sa audă Cuvântul decât dacă merge cineva la ei.


          Am mai mers apoi în alte două sate unde fratele Manuel face lucrare cu copii și am văzut și acolo cum lucrează Domnul.


          Un frate din biserica locală, Abner din Atalaya, a spus să mergem și la el în comunitate. A venit după noi cu barca și am mers (el a trăit mulți ani în concubinaj, dar și-a dat seama, studiind Cuvântul, că e păcat și s-a căsătorit). 


          Am pornit cu barca pe un râu foarte învolburat, un râu despre care localnicii spuneau că este foarte periculos și nu este indicat să mergem. Pe la jumătatea drumului s-a rupt suportul motorului ceea ce a făcut deplasarea noastră și mai grea. Dumnezeu a lucrat astfel încât suportul s-a rupt chiar aproape de mal și astfel Abner l-a legat cu o ață. 


          Am ajuns cu bine în Nueva Fortaleza, unde nu am fost întâmpinați cu aceeași deschidere, oamenii fiind foarte reticenți și fricoși. Am mers în vizită la mama lui Abner, vreo patruzeci de minute printr-o plantație de cacao, iar ea ne-a așteptat cu mult drag. La întoarcere Liviu a trebuit să conducă barca.


          În toată această perioadă ne-am ocupat și de un tânăr dintr-un trib care a venit pentru că și-a prins mâna într-o capcană de vânătoare. Liviu l-a întâlnit în port și l-a dus la spital. Aproape zilnic i-a dus mâncare și l-am tot vizitat la spital. El a venit împreună cu familia. După ce a fost externat, văzând suportul și ajutorul primit, ca familie ei s-au deschis și am putut să îi ajut un pic și pe plan medical, iar Liviu cu Amalia le-au vestit Cuvântul. Ei și-au exprimat dorința ca să mai mergem și la ei în comunitate și să-i învățăm din Cuvânt.


          Ne-am întors cu bine toți la Lima unde am mai petrecut câteva zile frumoase. 
          Din cauză că am văzut mulți oameni fără de Dumnezeu, mulți care au nevoie de cineva să le ducă Evanghelia, ne gândim să ne întoarcem în Peru pe termen lung, dorind să fim o unealtă bună în mâna lui Dumnezeu. Așadar, avem nevoie de călăuzire clară din partea Domnului, de aceea va îndemnăm să ne susțineți în continuare în rugăciune.
 

Cu multă dragoste frățeasca,
Familia Porumb

Familia Porumb

  Sunt membri ai bisericii Sion din Londra și au călătorit pe termen scurt în această primăvară, în Peru.

Contact: nicu_do2004@yahoo.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.